Peter Eckstein-Kovacs a demisionat din funcţia de consilier prezidenţial

• publicat la: 1 septembrie 2011
Peter Eckstein-Kovacs a demisionat din funcţia de consilier prezidenţial

Peter Eckstein-Kovacs a demisionat din funcţia de consilier prezidenţial.

Eckstein-Kovacs ocupa funcţia de consilier prezidenţial pe tema minorităţilor naţionale, din ianuarie 2009.

Motivul demisiei îl reprezintă diferendul de opinie privind proiectul de la Roşia Montană, potrivit Mediafax..

„Am discutat cu preşedintele Traian Băsescu şi l-am anunţat verbal despre demisia mea din funcţia de consilier prezidenţial, iar dânsul a acceptat această demisie. Luni voi depune în scris demisia la Palatul Cotroceni. Demisia mea are la bază punctul meu de vedere exprimat în legătură cu investiţia de la Roşia Montană, care nu coincide cu cea a preşedintelui Traian Băsescu. Ca şi consilier prezidenţial ar fi trebuit să susţin iniţiativele preşedintelui, ori în acest caz nu o pot face şi de aceea am decis că cea mai bună soluţie este demisia”, a declarat Peter Eckstein-Kovacs.

Consilierul este împotriva proiectului minier de la Roşia Montană, pe care îl consideră păgubos, în timp ce preşedintele Traian Băsescu s-a exprimat în ultima perioadă cu insistenţă asupra necesităţii începerii exploatării aurului de acolo.

În plus, Peter Eckstein-Kovacs a semnat recent, la Cluj-Napoca, o petiţie prin care Asociaţia Transilvania Verde îi cere ministrului Culturii să retragă certificatul de descărcare arheologică, pentru masivul Cârnic, de la Roşia Montană.

Ulterior, ministrul Culturii, Kelemen Hunor, a declarat că nu va semna ordinul de declasare a Muntelui Cârnic ca monument protejat până când nu se va lămuri participarea statului în firma care va face exploatarea la Roşia Montană.

Pe 6 ianuarie 2009, preşedintele Traian Băsescu l-a numit pe Peter Eckstein-Kovacs în funcţia de consilier prezidenţial pentru minorităţi.

Alţi consilieri care au plecat de la Cotroceni

Mai mulţi consilieri au plecat de la Palatul Cotroceni, de când Traian Băsescu este preşedinte al României. Primul a fost Andrei Pleşu. Nemulţumit că preşedintele îi ignora sfaturile, el a plecat de la conducerea Departamentului de Politică Externă, în mai 2005.

I-a urmat Stana Anghelescu, soţia controversatului afacerist cu ţigări Florin Anghelescu. În iunie 2005, aceasta a plecat de la Cotroceni, după ce Fiscul a anunţat rezultatele controlului făcut la firma soţului său.

Demisia care a făcut, însă, cea mai mare vâlvă a fost cea a Adrianei Săftoiu, în martie 2007. După ce şapte ani a fost alături de Traian Băsescu, ea a demisionat din funcţia de purtător de cuvânt al Preşedinţiei în urma unei dispute cu şeful statului.

Ultimul care a părăsit Palatul Cotroceni este Sebastian Lăzăroiu, în luna mai a acestui an. Demisia lui vine după o serie de atacuri pe care le-a lansat la adresa celor din UDMR.

sursa antena3

Lasati un comentariu