Surprizele politice ale anului 2012

• publicat la: 3 septembrie 2011
Surprizele politice ale anului 2012

În timp ce Roberta Anastase susţine că singura soluţie constituţională de comasare este amânarea localelor, USL respinge categoric varianta şi insistă pentru organizarea scrutinului la vară.

Organizarea alegerilor locale prin aducerea lor către cele parlamentare este singura soluţie posibilă constituţional pentru comasarea alegerilor, este de părere prim-vicepreşedintele PDL, Roberta Anastase. Subiectul rămâne în discuţie, până se va lua o decizie în privinţa datei la care va fi organizat scrutinul. „Evident că e o soluţie de discutat pe o modificare legislativă care e necesară, probabil că singura soluţie posibilă constituţional fiind aceea de a aduce localele către parlamentare”, a spus Anastase.

Prim-vicepreşedintele PDL, Teodor Baconschi, a apreciat că ideea comasării alegerilor este bună şi că ar trebui ca scrutinul local să fie adus spre cel parlamentar. „Trebuie modificată legea electorală, plătim jumătate din costurile alegerilor, menţinem în funcţie aparatul administrativ, central şi local şi motivăm totodată solidaritatea echipelor din toate partidele între nivelul aleşilor locali şi liderii naţionali. Cred că ar trebui ca alegerile locale să fie aduse spre parlamentare”, a precizat Baconschi. La rândul său, purtătorul de cuvânt al PDL, Sever Voinescu, a declarat că în coaliţie nu a fost înregistrată nici o împotrivire la ideea comasării alegerilor şi că, odată luată decizia politică, trebuie modificată legea administraţiei locale în acest sens.

Varianta USL

Uniunea Social Liberală (USL) respinge încercarea Guvernului de a amâna alegerile locale din vara lui 2012, a declarat preşedintele PNL, Crin Antonescu. „Nu există nici un fel de motiv care să poată justifica această amânare. Ea nu generează decât instabilitate, dezordine”, a declarat ieri Antonescu. Acesta a mai precizat că, atât timp cât Constituţia precizează foarte clar că mandatul aleşilor locali este de patru ani şi legislaţia în vigoare cu privire la acest subiect prezintă clar cazurile în care se poate prelungi în acest mandat – calamitate sau război – nu există nici un motiv ca alegerile locale să se amâne. USL nu e de acord nici cu comasarea alegerilor, indiferent de tipul acestora, pentru că e vorba despre campanii şi mize diferite.  Antonescu a mai declarat că formaţiunea sa nu va accepta o discuţie despre comasarea alegerilor decât în ideea devansării parlamentarelor. În replică, ministrul de Interne, Traian Igaş, a explicat că alegerile parlamentare nu pot avea loc mai devreme, o dată cu cele locale, deoarece trebuie modificată Constituţia, care prevede că mandatul Parlamentului este de patru ani.

sursa rlonline

Lasati un comentariu