Franţa se pregăteşte pentru naţionalizarea băncilor

• publicat la: 7 October 2011
Franţa se pregăteşte pentru naţionalizarea băncilor

Guvernul francez lucrează la o schemă prin care statul va putea intra în acţionariatul băncilor comerciale, în cazul în care criza de lichiditate se agravează.

Băncile franceze, mari deţinătoare de datorie PIIGS, au fost lovite de neîncrederea colegelor de sistem , care le împrumută scump sau deloc. Acţiunile celor mai mari trei bănci franceze s-au depreciat puternic, mai mult decât media pe sistem. FMI a avertizat că în Europa băncile ar trebui să îşi întărească capitalul cu 200-300 miliarde euro, în condiţiile în care criza datoriilor suverane riscă să destabilizeze de tot sistemul financiar .

În aceste condiţii, guvernul francez, prin agenţia care manageriază participaţiile statului , pregăteşte un plan prin care să preia părţi în “două sau trei bănci franceze”, “în caz că”…, potrivit cotidianului Le Figaro, care citează surse apropiate problemei. Sursa asigură că totuşi “nu ne aflăm în aceeaşi situaţie de acum trei ani”.

Statul francez ar putea astfel să crească nivelul capitalului băncilor, utilizând banii contribuabililor, contra unei participaţii (majoritare sau nu) în acţionariatul instituţiilor financiare.

Ministerul Economie neagă că ar exista un scenariu de recapitalizare a băncilor.

De asemenea, Franţa şi-ar putea pierde ratingul suveran, cotat la cea mai înaltă treaptă, dacă intervine în favoarea băncilor şi dezechilibrează finanţele publice.

Statul francez mai este implicat în aceste zile, direct, dar şi prin băncile pe care le deţine – Caisse des Dépôts şi La Banque Postale – în salvarea de la faliment a băncii Dexia, care potrivit ultimelor scenarii ar urma să fie împărţită după sistemul good bank/bad bank. Francezii, alături de belgieni, vor oferi şi garanţii de stat pentru ca Dexia să se poată finanţa în continuare. Cele două state (plus Luxemburg) au ajuns acţionari la Dexia după un bailout de 6,37 miliarde euro la sfârşitul anului 2008.

sursa money.ro

Lasati un comentariu