PDL vrea să stabilească până la finalul lui noiembrie detaliile reorganizării administrative

• publicat la: 3 October 2011
PDL vrea să stabilească până la finalul lui noiembrie detaliile reorganizării administrative

Liderii PDL şi şefii organizaţiilor judeţene ale partidului au mandatat, duminică seară, în întâlnirea de la Vila Lac, BPN al formaţiunii ca până la finalul lunii noiembrie să definitiveze detaliile reorganizării administrativ-teritoriale, au declarat, pentru MEDIAFAX, surse participante la reuniune.

Conform surselor citate, în timpul discuţiilor pe tema reorganizării administrativ-teritoriale au fost avansate o serie de propuneri, de la împărţirea ţării în nouă judeţene, până la zece sau doisprezece regiuni.

În unanimitate, participanţii au stabilit că reorganizarea trebuie făcută, iar BPN a fost mandatat ca până la finalul lunii noiembrie să stabilească detaliile, inclusiv prin discuţii cu UDMR, au relatat aceleaşi surse.

Potrivit acestora, BPN ar trebui să rezolve acest subiect până la finalul lunii noiembrie, deoarece trebuie apoi adoptată legea bugetului de stat pe anul 2012.

Liderii PDL şi şefii organizaţiilor judeţene ale partidului au decis, de asemenea, să mandateze BPN al formaţiunii să rezolve până la finalul lunii noiembrie şi celelalte probleme  aflate pe agendă, respectiv înfiinţarea Mişcării Populare, modificarea Constituţiei şi comasarea alegerilor, au declarat aceleaşi surse.

Potrivit surselor citate, reprezentanţii PDL ar fi de acord cu înfiinţarea Mişcării Populare.

De asemenea, ei au căzut de acord şi asupra reducerii numărului de parlamentari la 300.

Totodată, în privinţa sistemului  electoral, PDL ar dori în continuare alegerea parlamentarilor prin vot uninominal pur, în alegeri comasate cu cele locale.

sursa romanialibera.ro

Lasati un comentariu