Recensământ 2011.Informaţii locale

• publicat la: 18 octombrie 2011
Recensământ 2011.Informaţii locale

Recensământul populaţiei şi locuinţelor din România se va desfăşura in perioada 20-31 octombrie, sub directa coordonare a Institutului Naţional de Statistică. Buletin de Carei s-a interesat despre cele mai importante informaţii pe care trebuie să le stiţi legat de acest subiect. Pe 19 0ctombrie are loc vizita preliminară a recenzorilor. Găsiţi mai jos numărul la care puteţi suna pentru a verifica dacă persoana care vă bate la uşă face parte din lista de recenzori.

 

 

Acţiunea este de o importanţă strategică, iar pe baza rezultatelor finale ale recensământului, care vor fi anunţate abia in anul 2014, se vor  realiza strategii economico-sociale. Datele se vor culege prin metoda traditională,adică prin intervievarea directă a populaţiei de către   recenzori, la domiciliul cetăţenilor.

Potrivit celor declarate de  Clara Sroth, secretarul Primăriei Carei,la nivelul  municipiului Carei sunt 101 sectoare dintre care 2 in Ianculeşti.De fiecare sector se ocupă câte un recenzor care are ca normă 100 de  locuinţe.Mai există un număr de 15 recenzori şef precum şi 2 recenzori de circumscripţie, ale căror nume le puteţi găsi la finalul articolului.

Pentru buna desfăşurare a recensământului,condiţia de bază este participarea populaţiei.

Cu o zi inainte de inceperea oficială a recensământului,adică în data de 19 octombrie, va avea loc vizita preliminară a recenzorilor la domiciliul cetăţenilor,pentru ca acesta să se familiarizeze cu sectorul de care răspunde şi să iniţieze un dialog cu persoanele ce vor fi recenzate, prin care să cadă de comun acord asupra zilei şi orei potrivite pentru interviu.Dacă la vizita preliminară din 19 0ctombrie  nu este găsit acasă niciun membru al familiei,se lasă in cutia poştală un fluturaş prin care recenzorul propune o zi şi o oră pentru recenzare, comunicându-şi, totodată datele de contact .

Persoanele  intervievate vor putea să verifice dacă cel care a bătut la uşă este recenzor,apelând  numărul de telefon 0261/861.663,din Primărie,intre orele 8-20,00,unde se va certifica dacă persoana respectivă este sau nu recenzor.

Cetăţenii care ştiu că vor fi plecaţi din ţară in perioada 20 – 30 octombrie sunt aşteptati la Primăria Carei,la Comisia locală de recensământ, in vederea completării formularelor, anterior datei de 20 octombrie.

Dacă niciun membru al familiei nu este acasă pe toată perioada recenzării, legea prevede posibilitatea preluării unui minim de informaţii din surse indirecte,cum ar fi vecinii de exemplu.

In acest caz, informaţiile preluate privesc doar numele celor absenţi şi perioada de când aceştia lipsesc din acea locaţie. In niciun caz nu se cer informaţii care ţin de statutul educaţional, social, profesional, etnie sau  religie.

“Pentru cei care nu au buletin sau alte acte,e suficient numele,CNP-ul urmând a se obţine de la Evidenţa populaţiei sau de la Institutul de Statistică care ,pentru această perioada ,are acces la acest fel de date” ne informează Clara Sroth ,de la Primăria Carei.

Careienii  ii vor putea recunoaşte pe recenzori după geanta albastră de recenzor, pixul de recenzor, legitimaţia de recenzor şi cartea de identitate, pe care o vor prezenta cetăţenilor la intrarea in locuinţe.

”Deja sunt cazuri de careieni care s-au prezentat la Primărie pentru a furniza datele solicitate in formularele de recensământ,deoarece vor fi plecaţi din localitate in perioada oficială de desfăşurare a recensământului” a mai adăugat secretarul primăriei Carei, Clara Sroth.

Singurele intrebări la care cetăţeanul poate refuza să răspundă sunt cele prin care i se solicită declararea etniei, a limbii materne şi a religiei.

Declararea etniei se face prin liberă asumare. In cazul unor persoane care au o origine multietnica urmare a unor căsătorii intre persoane de etnii diferite, se declară şi se inregistrează ca atare acea etnie pe care persoana intervievată o consideră a-i fi cea mai apropiată.
Recenzarea se face, conform Regulamentului European, la reşedinţă, aşadar acolo unde o persoană se află la momentul recenzării şi nu la domiciliul legal (cel din actul de identitate). Evident, e de presupus ca in cele mai multe cazuri reşedinţa şi domiciliul să coincidă.

Cât priveşte statutul de chiriaşi, acesta nu trebuie să fie confirmat prin niciun fel de documente. Aşadar, recenzorul nu solicită niciun act care să ateste dacă o persoană ocupă un anumit spaţiu locativ, cu sau fără un contract de inchiriere.

Studenţii vor fi recenzaţi la căminele studenţeşti sau la gazdele la care domiciliază ca persoane temporar prezente. In localităţile de domiciliu aceştia sunt inregistraţi ca persoane plecate pe perioada indelungată. Cei plecaţi la studii in străinătate vor fi inregistraţi ca temporar absenţi din România şi temporar prezenţi in ţările unde se află.

Cei plecaţi la muncă in străinătate, in funcţie de durata perioadei absenţei din ţară sunt inregistraţi pe formularul M (migraţie), statutul lor fiind determinat de răspunsul la intrebarea de cât timp sunt plecaţi din localitatea de recenzare.

Dacă această perioadă este mai mare de 12 luni, la centralizarea chestionarelor ei nu vor mai face parte din populaţia stabilă a României, urmând a fi incluşi in populaţia stabilă a ţărilor in care se află. Aceeaşi procedura, dar in sens invers, se aplică şi cetăţenilor străini surprinşi de recensământ pe teritoriul României. Dacă ei se află aici de mai mult de 12 luni, vor fi cuprinşi in populaţia stabilă a ţării noastre.

Confidenţialitatea datelor individuale se presupune că va fi garantată prin Lege. Recenzorii işi asumă, sub efectul legii, păstrarea confidenţialităţii asupra informaţiilor inregistrate.

Lista recenzorilor-şefi din municipiul Carei

1. Emyi  Andrea                          0749249623

2. Makranczi Agneta                0748890967

3. Keizer Gabriela                    0770913064

4. Paşca Dumitru                      0740283498

5. Kalmandi Carmen                  0740524414

6. Radu Dorina Monica            0726244476

7. Mocanu Alina                       0727316051

8. Gozner Robert                      0741043513

9. Schrepler Francisc                0726244713

10. Schrepler Clara Maria        0748298684

11. Buga Ioan Mircea               0741088996

12. Seleveschi Ana                   0742490786

13. Sălăjan Lenuţa                    0748014009

14. Buzgău Loredana Maria      0746035981

15. Relhi Eva                            0747594052

Recenzori de circumscripţie

1. Hauler Andrea                      0741105240

2. Sabou Agota                        0747775469

comentarii

de coco la 19 octombrie 2011 - 07:02

mda ..ca de obicei …recenzori sefi numai unu si unu personalitati..derectori…pile relatii….
dar nu asta e foarte important, (de acest obicei oricum nu vom scapa repede)ce ma intriga este faptul ca acum cand scriu aceste randuri adika 19 oct 2011 ora 09.59 la sediul UDMR sunt chemati recenzorii udemeristi, toti buluc cika pentru insztruktaj. ok no problem dar de ce trebuie sa lipseasca de la locul de munca? de ce trebuie sa munceasca altii in locul lor? va zac eu de ce ! fiindca suntem lasi si nu stim sa luam atitudine! daia!

PS. am aflat cu bucurie ca sa stins din viata inca un comunist si securist…PAUL EVERAC!

de coco la 19 octombrie 2011 - 07:06

era sa uit…cred ca de aceea i-a convocat la UDMR pe recenzori sa-i instruiasca cum sa-i faca pe tzigani unguri in acte…. hi hi hi hi hi.

de bingo la 19 octombrie 2011 - 08:22

ati vazut de ce a fost adus levente din satumare?doar nu credeati ca astia o sa stea cu minile in poala.plin de recenzori maghiari in frunte cu levente la udmr!atunci cum ii cu recensamantu asta?

de in cetatean roman ROMAN la 19 octombrie 2011 - 15:27

Ce tot fracati menta?
Romania e pamant romanesc. Poate sa scrie pe o foaie ca sunt nu stiu cate maghiar sau thigani, ei toti sunt thigani si thigani sunt cetateni romani deci toti suntem romani in romania. Cei care au primit cetatenie de la o alta tara poate parasi tara noastra. Noi toti din romania suntem romani si mancam paine romana din pamant romanesc.

de intrebare la 19 octombrie 2011 - 19:26

care e treaba cu afisele unguresti din oras care incita la separatisme????de fapt ce e cu acest recensamant acaparat de udmr in carei?????????? sedintele cu recenzorii se tin pe baza de etnie????????????? pe astia cine ii verifica?

de raspuns la 20 octombrie 2011 - 09:32

Domnule „intrebare”! raspunsul e foarte simplu; au primit bani de la statul roman pentru afise bozgaresti; bani din inpozitele noastre. Bani ce trebuia sa primeasca scoala; spitatul; si asa mai de parte. Bani din buzunarul nostru.
Noi suntem de vina; solutia ar fi foarte simpla; n-ar trebuii dat loc de munca sau autorizatie pentru firma privata; etc; etc; daca la recensamint srcria maghiar ungur; daca au cerut cetatenie de la orban; daca sunt udemeristi; daca in certificatul de nastere scire ianos, tamas, si asa mai de parte

Lasati un comentariu