Zmeiada spaţială la Teatrul de Curte şi Cameră Macondo

• publicat la: 12 octombrie 2011
Zmeiada spaţială la Teatrul de Curte şi Cameră Macondo

Teatrul de Curte şi Cameră Macondo îi invită pe iubitorii de teatru la un nou spectacol. Zmeiada spaţială se joacă vineri, 14 octombrie, de la ora 20.00 in cafeneaua Fashion Caffe, din centrul municipiului Carei.

Spectacolul, interpretat de Diana Buluga, Ingrid Robu şi Raluca Lupan e realizat după Enciclopedia zmeielor, de Mircea Cărtărescu. Ilustraţiile îi aparţin lui Tudor Banuş, iar proiecţiile video şi efectele sonore lui Cristian Pascariu.

Sub atenta îndrumare a exploratorului Mircea Cărtărescu, trei doctori în zmeologie disecă şi tranşează într-o manieră jucăuşă şi amuzantă această enitate ţinută în umbra voinicilor, fără de care basmele nu ar mai fi fost la fel!

Vei fi surprins să afli că Universul este o farfurioară ce se roteşte rapid pe vârful degetului Fiinţei Supreme, că zmeii se luptă în înjurături cu efect şi folosesc buzdugane din titan care nu pot fi detectate de radare, că principala monedă de schimb este scalpul sau că zmeii adoră literatura.

Diana Buluga, Ingrid Robu și Raluca Lupan „aruncă” în lumina reflectoarelor adevăratul protagonist al basmelor: ZMEUL, întorcându-l pe toate părţile şi condimentându-l cu proiecţii video manevrate de zmeologul Cristian Pascariu. Zmeiada spaţială te va face să răspunzi involuntar la întrebarea „Mai credem în basme?” şi te va face să râzi în hohote exuberante.

Aşadar, ia-ţi cămaşa de forţă, cravata de forţă şi costumul de forţă şi vino să zmeieşti cu noi timp de o oră destinată copiilor între nouă şi nouăzeci de ani!

Biletul de intrare costă zece lei, iar rezervările se fac la numărul de telefon 0748-974-342 (Paul Sarvadi).

Lasati un comentariu