Concurs „Voluntar pentru mediu verde”

• publicat la: 18 November 2011
Concurs „Voluntar pentru mediu verde”

Tinând cont de faptul că anul 2011 a fost declarat de Adunarea Generală a ONU, “Anul Internaţional al Pădurilor”, respectiv Consiliului Uniunii Europene a declarat acest an şi “Anul European al Activităţilor de Voluntariat”, la nivel global s-au desfăşurat ample manifestări cu tematică diverificată, de la simpozioane, seminarii, expoziţii până la ample acţiuni de plantare, activităţi care au fost în interesul generaţiilor prezente şi viitoare.

În acest context, din dorinţa de  evindenţia instituţiile de învăţâmânt gimnaziale şi liceale care s-au remarcat prin ample acţiuni de informare şi conştientizare a comunităţii privind importanţa voluntariatului şi a pădurilor, Agenţia pentru Protecţia Mediului Satu Mare lansează concursul de afişe „Voluntar pentu un mediu verde”.

Astfel, toate unităţile de învăţământ interesate sunt aşteptate să predea la sediul APM Satu Mare, până la data de 15.12.2011, un afiş în format A1 (pe foaie de carton) care să reprezinte un sumar al activităţilor organizate pentru marcarea celor două evenimente sus amintite, exemplificate prin imagini.

Evenimentul festiv de premiere a concursului „Voluntar pentru un mediu verde” se va organiza în data de 20.12.2011, la Complexul de educaţie ecologică – „Casa verde”, chiar la un an de la dezvelirea bustului lui KISS GEDEON – părintele Grădinei Romei.

Lasati un comentariu