Pagina principala / Opinii / DE CE IUBIM ROMÂNIA. Charles de România: „Hrăneşte sufletul şi inima. Asta îţi face, până la urmă, ţara aceasta”

DE CE IUBIM ROMÂNIA. Charles de România: „Hrăneşte sufletul şi inima. Asta îţi face, până la urmă, ţara aceasta”

Deschidem serialul „De ce iubim România” cu Prinţul Charles, fără doar şi poate cel mai mare lobbyist al României la momentul actual. Spune că ţara aceasta „îi creează „sentimentul veşniciei” şi-i aminteşte de „copilărie”. Vă invităm să redescoperim împreună o ţară demnă de un Prinţ.

Moştenitorul tronului Regatului Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord, Charles, prinţ de Wales, Duce de Cornwall şi Rothesay, a făcut, spre sfârşitul anilor ’90, un coup de foudre pentru România.

De la un an la altul, dragostea lui de noi a crescut necontenit şi, aparent, la fel de necontrolat ca orice pasiune care se respectă, reciproca a devenit şi ea valabilă. Românii îl simt pe prinţ aproape de sufletul lor, iar imaginaţia li s-a aprins. Aşa se face că, în ultimele zile, unii dintre ei văd posibilă chiar accederea acestuia la tronul României în virtutea legăturii de sânge pe care Regele Mihai o are cu Regina Elisabeta a II-a, mama prinţului de Wales.

Un lucru e sigur – Charles a devenit unul dintre cei mai buni „români”, omul care ne „vinde” – garantând cu notorietatea sa – imaginea la export, ori de câte ori are ocazia.

Ultimul episod, „Wild Carpathia” – documentarul despre natura şi oamenii Transilvaniei, difuzat de Travel Channel UK – ni-l prezintă pe Charles ca pe un mare îndrăgostit de România, aflat în postura de ocrotitor al fabuloaselor bogăţii naturale ale Carpaţilor, în principal al celor 250.000 de hectare de pădure virgină, – 65 la sută din totalul suprafeţelor împădurite ale Europei.

Românii au marcat vizita prinţului Charles în satul Saschiz, din Mureş, din mai 2009, printr-o placă scrisă în engleză şi română. Acesta citeşte emoţionat: „În amintirea vizitei Alteţei Sale Regale, prinţul de Wales”

„Nu există un produs de export mai bun pentru România decât Transilvania. Nici Marea Britanie nu are o astfel de comoară”

„Ce îmi place la România este caracterul său atemporal, remarcabil, desprins parcă din poveştile copilăriei. Ca o întoarcere în timp. În general, oamenii îşi doresc să aparţină, să se identifice cu natura. Sistemul cultural uman este foarte important, fiind cel care se află în directă legătură cu aceasta. Atare sentiment se află în noi, iar noi îl negăm, îl îndepărtăm, încercăm să ne convingem că nu contează, că este irelevant. Dar nu este deloc irelevant. Hrăneşte sufletul şi inima. Asta îţi face, până la urmă, România”, îi explică Charles realizatorului filmului, Charlie Ottley, „dependenţa” sa de spiritul Transilvaniei, tărâmul „mitului şi al legendei”, cotropit de urletul lupilor în negura nopţii şi de liniştea grea a paşilor de urs.

„Este ultimul colţ din Europa unde tradiţiile se păstrează nealterate. Trebuie ca lumea să conştientizeze lucrul acesta înainte de a fi prea târziu”.

„Hrăneşte sufletul şi inima. Asta îţi face, până la urmă, România”

Mult timp, nimeni nu s-a dumirit ce căuta Prinţul Charles de Wales, aproape incognito, prin Transilvania anilor ’90, ori prin Bucovina anilor 2000, fie într-o coloană de BMW-uri, fie la pas, pe potecile munţilor aşternute între Suceviţa şi Putna. Mulţi au crezut că-i doar un zvon, alţii că e o lucrătură. Ca să-i ia pulsul, şi să nu mai păţească şi cu Charles ce păţise cu Mihai, în urmă cu ani, preşedintele Ion Iliescu a convenit, în 2003, atunci când moştenitorul coroanei britanice a descins în România, că ar fi cât se poate de potrivit să-l invite pe oaspete la cină. Aflat la Suceava, prinţul a acceptat invitaţia întâlnindu-se cu preşedintele în exerciţiu, cu Dan Ghibernea – ambasadorul României la Londra – cărora li s-au alăturat consilierii Ioan Talpeş şi Victor Opaschi.

Prinţul Charles plimbându-se prin satul Saschiz

Încântat de „amabilitatea şi căldura” princiară dovedite de Charles, preşedintele Iliescu declara ulterior: „Pur şi simplu este îndrăgostit de România. Este remarcabilă această afecţiune a lui pentru ţara noastră. A auzit şi a citit despre frumuseţile mănăstirilor bucovinene, de frumuseţea zonei şi a ţinut neapărat să facă această vizită”.

Peste ani, preşedintele Iliescu îşi aminteşte cu aceeaşi plăcere de regalul petrecut la Casa de Oaspeţi din Suceava, în urmă cu opt ani. „Un om extrem de amabil, un tip elegant, destins, care manifestă un real interes pentru România. A fost o seară foarte plăcută, o întâlnire amicală şi deschisă”, îşi aminteşte Ion Iliescu pentru gândul. Cât despre declaraţia prinţului cu privire la descendenţa sa din Vlad Ţepeş, fostul preşedinte presupune că „e foarte posibil să-şi fi asumat această legătură, din aceeaşi amabilitate faţă de români”.

Între timp, cucerit cu totul de Transilvania cea desprinsă din haosul lumii moderne şi întoarsă către sălbăticia munţilor, Charles se implică viguros în reabilitarea satelor săseşti, cumpără ori doar renovează câteva case vechi, aflate, în general, într-o stare avansată de degradare, derulează proiecte de reamenajare a unor utilităţi sociale.

Biserica fortificată săsească din Viscri

În 2006 cumpără pentru sine o casă construită în 1758, în satul Viscri, din judeţul Braşov. Apoi, două proprietăţi – între care una, veche de peste o sută de ani -, în Valea Zălanului, Covasna şi patru proprietăţi în Maramureş, la Breb.

„Nu există un produs de export mai bun pentru România decât Transilvania. Nici Marea Britanie nu are o astfel de comoară” declara Prinţul Charles pentru televiziunea publică.

O vizită scurtă la Viscri

Indicatorul, înfipt într-o rână, pe marginea drumului care te duce de la Sighişoara la Braşov, te anunţă – în caz că eşti curios să vezi pe ce şi-a cheltuit prinţul lirele sterline – că, undeva, în dreapta, se află vechea aşezare săsească, Viscri.

Biserica fortificată săsească din Viscri

La Viscri e linişte. Drumul de pământ şi piatră se bifurcă şi, dacă ai inspiraţie, o iei la dreapta. În capăt, urcă spre Biserică. În faţa porţii, localnicele şi-au deschis prăvălie. „Noi împletim şi ciorapii şi căciulile. Tot ce-i aici, e făcut de mâna noastră”, spun ele. Întrebăm dacă prinţul e un obişnuit al comunităţii şi cam pe unde îi este casa. „Sincer, până anul ăsta când a venit să inaugureze staţia de epurare, nu prea l-am văzut. Iar casa e înapoi, puţin mai jos, pe unde aţi venit”.

Charles s-a oprit în faţa unor bătrâne care stăteau pe o băncuţă. „Eu te cunosc… Eşti Charly, nu?!”

Curăţică dar pustie. Clasic ardelenească, cu porţi mari şi ogradă generoasă. Aflăm că turiştii care rămân peste noapte se cazează la han, proprietate a Fundaţiei prinţului. „N-ai un ban?!” Mă întorc brusc trezit din reverie. Un ţigănuş mai mare, urmat de trei mucoşi mă cântăresc cu aplicaţie. „Fugiţi fir-aţi voi să fiţi! Lăsaţi omu-n pace, mă!” strigă o femeie aşezată pe o „canapea” la poarta de vizavi, cu ochii după retevei. Mă uit o clipă, mă amuz, şi urc în maşină râzând de-a binelea cu gândul la o butadă povestită de „un martor ocular”.

Zice că, pe când se plimba prin Viscri, cu mâinile la spate, Charles s-a oprit în faţa unor bătrâne care stăteau, precum apărătoarea mea, pe o băncuţă. Le-a întins mâna şi le-a salutat. Una dintre ele l-a privit fix şi i-a spus. „Eu te cunosc… Eşti Charly, nu?! Ce mai face mămica dumitale?!”

„România este ca o întoarcere în timp”

„Dacă te plimbi prin satul Viscri vei vedea un peisaj aşa cum era şi în Anglia, în Evul Mediu. Un mod de viaţă, care a fost distrus”, spune Printul Charles despre satul care, între timp, a fost fost inclus în Patrimoniul UNESCO.

În paralel, Fundaţia „Mihai Eminescu”, aflată sub patronajul onorific al Prinţului Charles, înfiinţată la Londra şi activă în România din 2000, investeşte aproximativ o jumătate de milion de euro anual în diverse proiecte economice şi culturale. Cu sprijinul acesteia, un număr important de sate şi-au păstrat identitatea, sute de localnici fiind angrenaţi în derularea unor proiecte de reconversie, focalizate pe menţinerea în activitate a unor profesiuni vechi.

„În 2002, am cumpărat de la Biserica Evanghelică conacul Apafi, din Mălâncrav, Sibiu, pe care l-am renovarat. Am reuşit, de asemenea, să recuperăm şi să reamenajăm o plantaţie de meri de peste 100 de hectare, aproape distrusă, tot la Mălâncrav, căreia i-am asociat o linie de producţie de suc bio şi una de îmbuteliere” spune pentru gândul, Mihaela Turk, manager de proiect al Fundaţiei „Mihai Eminescu” – reprezentanţa din România, deshisă la Sighişoara. Aceeaşi Fundaţie a înfiinţat la Saschiz, Mureş, un centru de procesare a produselor eco, unde localinicii îşi pot valorifica alimentele şi băuturile tradiţionale.

sursa gandul

comentarii