Locuitorii din zona Careiului sunt aşteptaţi pentru efectuarea analizelor GRATUITE

• publicat la: 24 noiembrie 2011
Locuitorii din zona Careiului sunt aşteptaţi pentru efectuarea analizelor GRATUITE

Consiliul Judeţean Satu Mare împreună cu Centrul de Diabet al Spitalului Judeţean,  deruleaza  începând cu 14 noiembrie 2011, Studiul privind evaluarea riscului cardiovascular pe baza parametrilor metabolismului glucidic şi lipidic, a greutăţii şi a tensiunii arteriale a populaţiei din judeţul Satu Mare.

Prin urmare, în 29 noiembrie, în Sala de Sport din curtea Apaserv, situată în Carei, pe strada Iuliu Maniu nr. 21, între orele 8-17, sunt aşteptaţi locuitorii care doresc să fie evaluaţi GRATUIT în cadrul acestui program.

Programul se adresează atât persoanelor asigurate cât şi celor neasigurate, iar conţinutul examinărilor medicale va intra la analiza factorilor de risc cardiovascular, pentru reducerea mortalităţii în judeţul Satu Mare.

În cadrul acestui program vor fi determinaţi următorii factori de risc cardiovascular:

-factorii influenţabili: greutate, indice masă corporală, circumferinţă abdominală, tensiune arterială, fumat, colesterol total, colesterol HDL, colesterol LDL, trigliceride, glicemia

-factorii neinfluenţabili: vârsta, înălţime, antecedente personale (AVC, infarct miocardic), antecedente heredocolaterale

Pentru o determinare cât mai precisă a analizelor, recoltarea se va face din sânge venos, realizată de specialiştii de la SYNEVO România, care vor avea amplasat un punct de recoltare în incintă. Examenul clinic va fi efectuat de o echipa de medici sătmăreni.

La finalul evaluării fiecare persoană va primi o fişă cu datele examenului clinic, iar rezultatele analizelor din sânge, pe baza cărţii de identitate, pot fi ridicate în următoarea zi de la fişierul Policlinicii Spitalului Municipal Carei.

Singura recomandare din partea medicilor pentru locuitorii care vor beneficia de analizele gratuite din cadrul studiului este: a nu se consuma alcool şi a nu se mânca cu cel puţin 5 ore înaintea efectuării analizelor!

redactia

comentarii

de gia la 29 noiembrie 2011 - 17:43

o singura azi e suficient am fost si eu dar nu mi-a venit rANDU…..??????????????

Lasati un comentariu