Toată planeta trăieşte pe datorie! Dar cine împrumută banii?

• publicat la: 18 noiembrie 2011
Toată planeta trăieşte pe datorie! Dar cine împrumută banii?

Sistemul bancar  european este în pragul colapsului şi poate fi o chestiune de zile până la o catastrofă financiară în Europa. După Grecia şi Italia, acum Spania, Marea Britanie şi chiar locomotiva zonei euro, Germania, încep să aibe probleme  şi se împrumută din ce în ce mai mult şi la costuri din ce în ce mai mari. Astfel, sistemul  financiar actual, marcat de datoriile băncilor din Europa, nu mai poate rezista pe termen lung, afirmă CAPITAL, care îl citează pe directorul Swedbank, Staffan Dahlbeck.

„Timpul trece foarte repede. Cred că avem la dispoziţie câteva luni, care ar putea fi câteva săptămâni sau chiar zile, până la un faliment nedorit al unei ţări precum Spania sau Italia, faliment ce ar putea trage după sine tot sistemul bancar al Europei şi pe cel nord-american. Aşa că trebuie să acţionăm acum“, a avertizat şi Willem Buiter, economist şef la Citigroup, una dintre cele mai mari bănci din lume. Printre surprizele de pe lista statelor care încep să aibe probleme se află şi Marea Britanie şi Germania.

Bank of England şi-a micşorat prognoza de creştere a economiei pe acest an şi a sugerat perspectiva unei recesiuni de tip W, informează The Daily Telegraph, citat de ZIUA VECHE. Afectate de criza din zona euro, băncile britanice nu mai posedă finanţarea necesară pentru a acorda împrumuturi pentru afaceri, acest lucru amintind de criza care a urmat colapsului băncii Lehman Brothers. Iar CAPITAL afirmă că deşi în Germania oameni au senzaţia că ţara lor nu are nicio problemă, că Germania este lipsită de datorii şi că ceilalţi sunt îndatoraţi excesiv, în realitate, nivelul datoriei germane este îngrijorător.

Avertismentul a fost lansat chiar de președintele consiliului de miniștri ai Finanţelor din zona euro, Jean-Claude Juncker. Acesta a declarat că datoria Germaniei este mai îngrijorătoare decât cea a Spaniei, iar cifrele Eurostat arată că datoria Germaniei este de 83,2% din PIB, în timp ce Spania are o datorie publică de 61%. Dar nu doar Europa are problem foarte mari ci şi SUA. CURENTUL anunţă că datoria publică americană a depăşit 15.000 de miliarde de dolari, adică 99% din PIB-ul Statelor Unite pe anul 2011 şi se estimează că va depăşi 100% din PIB până la sfârşitul acestui an.

Criza s-a extins, după cum afirmă ADEVĂRUL, pentru că aproape toate statele plătesc acum randamente mai mari la obligaţiunile pe 10 ani. Spania reprezintă un motiv mai mare de îngrijorare decât Italia şi Grecia în privinţa sectorului bancar, a datoriei de stat, a şomajului ridicat şi a economiei în stagnare. Rata la care se împrumută Spania a atins ieri nivelul de 6,975%, pe fondul nevozităţii pieţelor faţă de criza din zona euro. Singura ţară care nu are această problemă (încă) e Germania. Dar situaţia economiei bazată pe exporturi nu va mai rămâne la fel în condiţiile în care majoritatea partenerilor comerciali ai Berlinului intră în dificultăţi de ordin financiar .

Şi astfel, pentru că nu se pot împrumuta la dobânzi reduse din pieţe, băncile sunt dependente de Banca Central Europeană. În prezent, legislaţia Uniunii Europene interzice BCE să finanţeze guvernele. Banca  a anunţat în repetate rânduri că nu va deveni creditorul de ultimă instanţă al guvernelor din zona euro, care trebuie să schimbe politicile care au creat datorii publice mari şi creştere economică lentă. Paradoxal, după cum remarcă MEDIAFAX, este că până şi FMI se gândeşte să se împrumute, tot de la BCE, astfel încât instituţia internaţională să aibă resurse suficiente pentru susţinerea chiar şi a celor mai mari ţări din regiune.

În aceste condiţii, economistul leton de origine rusă Dmitri Smirnov, citat de FINANCIARUL, prevesteşte apariţia, în următorii 20 ani, la finalul crizei, a unui stat totalitar pe teritoriul Uniunii Europene, ce se va putea compara cu dictatura Uniunii Sovietice, în timp ce actualii membri ai UE îşi vor ceda independenţa în contul datoriilor.

sursa ziare.ro

Lasati un comentariu