Elev careiean prins cu 118 petarde

• publicat la: 21 December 2011
Elev careiean prins cu 118 petarde

În cursul zilei de ieri, 20 decembrie a.c., poliţiştii de siguranţă publică din cadrul Poliţiei Muncipiului Carei şi a Oraşului Negreşti Oaş au acţionat în vederea combaterii absenteismului şcolar. În acest context au fost controlate 20 de baruri şi legitimate 24 persoane, fiind depistaţi 4 elevi care absentau de la orele de curs.

Poliţiştii au luat legătura cu unităţile de învăţământ frecventate de minori, comunicându-le faptul că aceştia se aflau în incinta unor baruri in timpul programului şcolar, urmând ca măsurile de sancţionare să fie aplicate de conducerea şcolilor. De asemenea, au fost verificate 11 unităţi comerciale, barmanii fiind instruiţi cu privire la interzicerea vânzării către minori a produselor alcoolice şi a ţigărilor.

La Carei, un elev de 14 ani, a fost depistat de poliţişti pe Strada Doina având asupra sa 118 petarde tip pocnitori, confecţionate din amestec pirotehnic, fapta sa întrunind elementele constitutive ale infracţiunii de deţinere de articole pirotehnice. Faţă de minorul B.S., din Andrid, s-au întocmit acte premergătoare începerii urmăririi penale sub aspectul săvârşirii infracţiunii prevăzute de legea 126/1995.

sursa tv1sm

Lasati un comentariu