Evenimente la Castelul Karolyi

• publicat la: 23 decembrie 2011
Evenimente la Castelul Karolyi

Executivul şi Consiliul Local al municipiului Carei au primit în acest an colindătorii în sala mare a castelului Karolyi din incinta parcului.

Recepţia la lucrările de renovare ale castelului a  reprezentat pentru edili o oportunitate de a comasa două evenimente importante,acum în pragul sărbatorilor de iarnă.

Manifestările dedicate dezvelirii bustului grofului Karoly şi inaugurarea castelului după lucrările de restaurare au debutat în jurul orei 13,00 cu colinde interpretate de elevii şcolilor generale din oraş dar şi de la Asociaţia Lăcrămioara.

Sala mare a castelului a adăpostit oficialităţi judeţene,locale şi careieni care au dorit să asiste şi să vadă interiorul clădirii ce se doreşte  a deveni un simbol turistic pentru Carei.

Bogdan Georgescu, a făcut oficiile de gazdă ,invitând  apoi pe cei prezenţi în faţa castelului pentru a asista la dezvelirea bustului lui Alexander Karolyi,cel mai de seamă reprezentant al familiei nobiliare Karolyi.Rând pe rând au rostit alocuţiuni preşedintele Consiliului Judeţean Csehi Arpad,prefectul Radu Giurcă,directorul Muzeului Carei ,Hago Nandor,realizatorul bustului,Biro Lajos şi primarul Eugen Kovacs.

Fiecare dintre aceştia a scos în evidenţă personalitatea celui ce a fost Karoly  Alexander şi s-au făcut referiri la scurte episoade din istoria castelului din Carei.

După slujba de pomenire oficiată de un preot romano-catolic, au fost depuse coroane de flori din partea Prefecturii, a Consiliului Judeţean, a UDMR, a Forumului Democrat German, a Primăriei Carei şi a Asociaţiei Culturale Kafka Margit.

Doritorii au avut apoi posibilitatea să facă un tur al castelului,prin încăperile renovate, dar şi prin cele neterminate  pentru care încă nu se cunoaşte destinaţia.

La finalul manifestărilor,autorităţilre locale au  organizat un protocol într-una din sălile de la parter, o deosebită surpriză venind din partea corului bărbătesc al Biserici Sf.Mihail şi Gavril din Carei care a  oferit un recital de colinzi,apreciat de toţi cei prezenţi.

Am profitat de ocazie pentru a  nota  câteva gânduri ale oficilalităţilor  prezente la eveniment.

Csehi Arpad,preşedintele CJ a declarat pentru Buletin de Carei că  a monitorizat în permanenţă desfăşurarea lucrărilor de la castel.

Domnia sa a  precizat  că lucrările recent finalizate  “sunt  o investiţie majoră,cele  mai importante din ultimul secol pentru acest obiectiv.Îmi place că s-a ales o variantă mai apropiată de varianta originală a clădiri , mai ales în ce priveşte geamurile.Apreciez că nu s-a optat pentru geamuri termopan  si  s-a procedat la restaurarea tamplariei de lemn ceea ce duce la creşterea valorii castelului.Integrarea lui intr-un circuit turistic va fi deosebit de benefică pentru judeţul Satu-Mare”.

Adrian  Stef,vicepreşedintele CJ a subliniat şi el importanţa includerii acestui obiectiv in    Circuitul Târgurilor medievale din Transilvania de Nord împreună cu castelul din Ardud.”Acest castel trebuie să devină brand-ul turistic al judeţului” a declarat pentru Buletin de Carei acesta.

Deosebit de încântat de finalizarea lucrărilor la Castelul Karolyi a fost  şi primarul Eugen  Kovacs care  afirma că ceea ce în urmă cu 15 ani era de neimaginat astăzi a prins contur, referindu-se la lucrările de restaurare a castelului.

„În ansamblu ,în urma lucrărilor de restaurare castelul arată bine ,dacă ne uităm în amănunţime,acestea mai suportă mici retuşuri pe ici pe colo.Intenţionăm să facem o inaugurare oficială, mai amplă,in cursul primăverii,la o dată ce va fi anunţată”.

Totodată, prin intermediul Buletin de Carei, primarul Eugen Kovacs  a dorit să transmită  careienilor  Sărbători Fericite ! precum şi cele mai alese urări de bine,sănătate şi prosperitate.

Odată încheiate lucrările ample de restaurare ,careienii speră că e pentru ultima dată când  se va intra cu maşinile în incinta parcului,până în faţa castelului,unii dintre oficialii prezenţi  procedând şi cu această ocazie la parcarea mijloacelor de transport auto înafara  perimetrului  obiectivului turistic.

Daniela Ciută

comentarii

de ardelean la 2 ianuarie 2012 - 10:24

Nu se poate construi nimic pe MINCIUNA.Un asa zis conflict incerci tu gabi sa il initiezi dar fara succes!Adevarul este singurul care poate rezolva orice problema!Nimeni nu are nevoie de scandal decat daca urmareste ceva,poate ca sa ascunda adevarul care mai devreme sau mai tarziu tot iese la suprafata!in ce priveste romanii si problema lor nu cred ca tu esti in masura sa te pronunti.sa nu uitam ca marele BOC se tine de ardelean si e plina presa centrala de urari la adresa lui.Cine initiaza conflictele?Romanii care canta imnul altei tari?Sau cei masacrati la Ip si Traznea sau Ianculesti?Sau cei care ponegresc imaginea lui Avram Iancu?Istoria ne arata ca romanii au fost si sunt un popor pasnic cu alte etnii care au cele mai multe drepturi numai in aceasta tara!Si eu sunt de acord ca sa inceteze ipocrizia si romanii sa aiba drepturi in tara lor nu sa fie obligati sa invete limbile minoritarilor!

de emil la 2 ianuarie 2012 - 12:36

Magyar Gárda Mozgalom (English: Hungarian Guard Movement) founded by Magyar Gárda Hagyományőrző és Kulturális Egyesület (English: Hungarian Guard Association for Protection of Traditions and Culture)[1] was a nationalist[2] organization in Hungary related to (and allegedly funded by) the Jobbik party.[3] It was founded through an „oath of loyalty to Hungary” by its members in Buda Castle, Budapest, on 25 August 2007.[4] It was dissolved by the Budapest Tribunal on 2 July 2009.[5] The president of the Association was Gábor Vona, and it had such prominent members as Lajos Für former (1990–1994) defence minister of Hungary.
The group itself claimed to aim at „defending a physically, spiritually and intellectually defenceless Hungary”.[1][6] Its opponents, such as Hungary’s former prime minister Ferenc Gyurcsány and members of the international press have described the organization neo-fascist[7][8] or neo-Nazi[9][10], similar to Hitler’s brownshirts („SA”) in Nazi Germany and the fascist Arrow Cross Party in Hungary.[11][12]
The Magyar Gárda is described by the Western European press[13][14] as a paramilitary organization, a civilian militia[15] or party militia. On one hand, it was never armed; this is also occasionally acknowledged by those who call it a paramilitary.[16] On the other hand, there was an occasion when Samu Tamás Gergő, president of the Békés County Jobbik organization expressed: „[…] if the Jobbik gains power […] the members of the Gárda will form the backbone of the [new] Hungarian gendarmerie, will be invested with public authority, and will march here, on the streets of Sarkad with weapons on their side”.[17]
The uniform was composed of black boots, black trousers with white shirt and black vest with the shape of a lion on its back and a coat of arms on the front, a shielded black cap and a red-white striped scarf. The Guard’s coat of arms is based on that of Emeric of Hungary which features the Árpád stripes with 9 golden lions in 4 red stripes (3-3-2-1 lions per stripe).

de ana la 2 ianuarie 2012 - 12:36

poate ni-l si traduceti

de ana la 2 ianuarie 2012 - 12:44

oricum, se vede ca ea nu mai exista, a fost dizolvata in Ungaria. Pe ce motiv?

de gabi la 2 ianuarie 2012 - 15:02

@ardelean: nu incerc sa fac nici un conflict, daca as incerca, as reusi, stai linistit. te dai tu mai destept decat esti.
si care e faza cu magyar garda astia? din cate vad, par o organizatie nationalista din ungaria, care nu facea nimic rau, doar s-au imbracat in maimutze si mergeau fara arme sa…ce? si au amenintat ca vor marsalui pe strazi daca dreapta va fi la putere. si eu va amenint ca daca x va veni la putere, ma dezbrac in pielea goala si voi face tumbe pe strazi cu mitraliera in mana…
astea sunt mici chestii care arata ca si in ungaria si in tara noastra sunt tot felul de dementi, care asa inteleg sa fie nationalisti. nationalisti au fost aia care s-au luptat cu turcii, cu alte popoare de-a lungul istoriei, nu oamenii de acum care declara, nu fac.
@ardelean din nou, stai linistit, daca in ungaria ar fi mai multi romani, si s-ar constitui intr-un partid, repede s-ar alia un partid mai mare din ungaria cu ei, pe motiv ca vrea sa ii ajute sa primeasca drepturi, etc, si de fapt ar vrea sa obtina majoritatea, cum e cazul in duetul pdl+udmr. si sa vezi ca atunci s-ar da drepturi romanilor din ungaria sa invete in limba lor, etc. pana la urma la noi in oras de exemplu, sunt mai multi unguri, nu ti se pare normal sa poata invata in limba lor? da, frumos ar fi ca peste tot sa se infiinteze institutii care sa dea drepturi minoritatilor, in functie si de numarul lor (adica daca sunt doar 5% atunci sa se infiinteze mai putine, daca sunt 50% mai multe). dar tu scrii ca „romanii au fost si sunt un popor pasnic cu alte etnii”. pai nu te supara, dar din cauza ta e Romania unde e. ca te duci la vot, si ii votezi pe aia care se aliaza cu udmr, si obtin majoritatea voturilor. si e mare pacat ca multi sunt la fel de naivi ca tine si nu inteleg ca acele drepturi s-au dat pentru un scop, nu din bunatate. pdl au fost pasnici cu ungurii, ca sa obtina si voturile lor. sper ca nu ai inteles ca vreau sa creez conflict, pentru ca vad ca doar la atat te duce capul…

de ardelean la 2 ianuarie 2012 - 21:19

gabika draga vezi ca daca faci prea mult pe prostu s-ar putea sa ramai asa!Eu vorbeam de cu totul altceva dar cum esti artist la dezinformari si distorsionari nu ma mir ca incerci din nou sa provoci.Ai ceva explicatii logice pentru cele mentionate de mine in comentariu?Nici nu ma asteptam la asa ceva de fapt.Poate vrei sa iti spun despre romanii din Ungaria care au fost maghiarizati dupa recensamantul din 1900 si cel 1910 cand in Ungaria maghiarii nu erau majoritari?Ce povesti vanatoresti ne servesti tu cu romanii din Ungaria si cu partidul lor cand nu au voie la Gyula nici sa vorbeasca intre ei romaneste in scoala asa zis romaneasca?In orasele din Germania cu populatie majoritar turceasca nu stiu sa se vorbeasca in administratia publica alta limba decat cea oficiala a statului de drept!Am vazut ce bine o duce populatia maghiara din secuime! E cea mai saraca din Romania dar parlamentarii udmr alesi de ei sunt milionari in euro si nici ca le pasa de ai lor!Va incita impotriva romanilor ca ei sa isi faca jocurile murdare!De Ip si Traznea si Ianculesti..nimic,nimic nu ne spui?Tot romanii au fost de vina si partidele lor?Gasca portocalie aliata cu comunistii udmristi au adus tara in pragul dezastrului!Adevarul va iesi la lumina cand nici nu va asteptati!

de emil la 2 ianuarie 2012 - 21:24

Uite si o traducere. O gasiti pe wikipedia. doar tastati „garda maghiara” pe google si aveti tot tacamul.
Garda Maghiară (în maghiară Magyar Gárda[1]) este o organizație de extremă dreapta din Ungaria, fondată în 2007 de partidul Jobbik și scoasă în afara legii de Tribunalul Budapesta în decembrie 2008, decizie confirmată în mod definitiv și irevocabil de Curtea de Apel Budapesta la data de 2 iulie 2009.
„Membrii asociației tradiționaliste Garda Maghiară au creat o atmosferă de teamă, iar activitățile sale – ca defilările membrilor și discursurile liderilor ei în sate sau orașe populate de romi – au încălcat demnitatea minorității romilor. ”
— Sentința Tribunalului Municipal din Budapesta.
Membri ai Gărzii Maghiare la Békéscsaba își manifestă opoziția față de Tratatul de la Trianon, la 4 iunie 2009.
Garda Maghiară a folosit de la începutul existenței sale simboluri din recuzita formațiunilor fasciste din Ungaria interbelică. Liderii formațiunii s-au remarcat printr-o retorică rasistă și xenofobă, ceea ce a dus la scoaterea formațiunii în afara legii.
Liderii Gărzii Maghiare au declarat că doresc «să apere Ungaria pe plan fizic, moral și intelectual», Garda fiind considerată drept moștenitoarea Partidului Crucilor cu Săgeți datorită uniformei negre, a jurământului de credință, și a utilizării drapelului alb striat cu roșu, emblemă legendară a liderului tribal Árpád, emblemă instrumentalizată ideologic de Partidul Crucilor cu Săgeți.

de ana la 2 ianuarie 2012 - 21:29

deci justitia din Ungaria nu permite activitatea garzii maghiare pe teritoriul sau pe motiv de extremism, iar unii unguri din afara Ungariei o simpatizeaza, regreta ca s-a desfiintat si o mai si compara cu Vatra Romaneasca. Apoi astia care o regreta nu-s normali.

de ana la 2 ianuarie 2012 - 21:46

gabi, tu chiar crezi ca toti sunt prosti, doar tu esti destept. Pai daca nu faceau „saracii” nimic rau, de ce i-au scos in afara legii?
lasa speculatiile despre cum ar fi daca ar fi fost mai multi romani in Ungaria si vezi ce spun faptele. Chiar au fost circa 200.000 si uite ca nu mai sunt decat vreo 20.000. Ce scoli, ce drepturi au primit?
Iar te faci ca nu pricepi, i-ai luat locul lui puha. Nu zice nimeni ca minoritarii din Romania sa nu invete in limba lor, ci sa fie in stare sa foloseasca si limba oficiala, nu sa dea din umeri si sa-ti spuna „nem tudom romanul”. Nu sa te trezesti in Romania ca sub ocupatia maghiara, toata lumea sa vorbeasca ungureste, iar in primarie sa nu poti angaja decat pe cei care stiu ungureste, ca si cum maghiara a devenit limba oficiala. Deci, excesele unguresti impotriva caracterului oficial al limbii romane in Romania sunt cele criticate, nu se leaga nimeni de unguri in general si nici de invatamantul in limba maghiara. Pot sa studieze orice, la orice nivel, dar sa fie in stare sa vorbeasca si romaneste.

de emil la 2 ianuarie 2012 - 21:49

Garda Maghiară în România

În Harghita, câțiva tineri mai exaltați au făcut demersuri, încă din 2007, pe lângă liderii Gărzii Maghiare pentru a înființa în România o subunitate, numită Plutonul Secuiesc. Liderul grupului care făcea demersurile era Csibi Barna, din Miercurea Ciuc.
Garda Maghiară și-a mai făcut cunoscută prezența în 1 decembrie 2009, când un grup de membri s-au comportat provocator în Cluj-Napoca, cu ocazia a 91 de ani de la înființarea Batalionului Secuiesc, purtând însemne ale Ungariei Mari chiar de ziua națională a României.

de emil la 2 ianuarie 2012 - 21:57

vezi, puha, un coleg de-al tau, prieten al romanilor. Ti-e cunoscut numele lui?
E asa de indragostit de romani ca l-a condamnat la moarte pe Avram Iancu, in numele idealurilor criminalului kossuth. Deci nu ne mai vindeti gogosi cu respectul si dragostea voastra fata de romani ca ne-ati strange in brate pana n-am mai avea aer.
pacat ca institutiile romanesti dorm pe banii contribuabililor, in frunte cu parlamentul care face legi de k&k, protejandu-i pe cei care ne sfideaza.
Schimbati domnilor constitutia si faceti o lege care sa permita retragerea cetateniei romane si apoi expulzarea celor care nu respecta simbolurile nationale.

de adi la 3 ianuarie 2012 - 10:08

cred ca e bine sa spunem deschis pentru toti, ca statul roman a fost creat de romani pentru romani (adica la fel cum au facut francezii pentru francezi, germanii pentru germani si chiar ungurii pentru unguri). cine intelege asta si ii respecta pe romani, poate trai in pace pe aici, ca nu-i supara nimeni, ba chiar minoritatile din Romania au primit drepturi la care minoritarii din alte tari, inclusiv minoritarii romani, nici nu ar visa. trebuie spus clar ca statul roman, prin constitutie, nu acorda minoritarilor dreptul de a-l faramita. daca etnicii romani vor fi atat de tampiti sa-si desfiinteze singuri statul, asta e, dar minoritarii sa nu se atinga de statul roman.

de ana la 3 ianuarie 2012 - 10:12

spuneti-le, fratilor, ca unii nu-si vad lungul nasului.

de gabi la 3 ianuarie 2012 - 20:12

deci eu scriu clar in comentarii ca alianta pdl+udmr sunt cei care au decis aceste reguli pt unguri, si ardelean zice ca vreau sa dezinformezi, apoi la final zice ca „Tot romanii au fost de vina si partidele lor?Gasca portocalie aliata cu comunistii udmristi au adus tara in pragul dezastrului!Adevarul va iesi la lumina cand nici nu va asteptati!”. (hint, gasca portocalie is unguri?) deci, ce sa mai vorbesti cu oameni din astia? nu iti spun retardat ca nu vreau sa te jugnesc, iti spun ca esti incoerent/inconsistent.

ana, nu stiu cine e de vina ca anumiti cetateni unguri nu sunt in stare sa vb romaneste. la sectiile maghiare din scoli se preda limba romana, mai departe face cine cum crede. si oricum, tu nu intelegi ca daca ungurii primesc la noi drepturi, primesc doar pe baza unor decizii politice? la fel in ungaria, romanii primesc drepturi tot in baza unor decizii politice. nu pentru ca natiunea decide. ca, pana la urma, natiunea nu a putut sa zica nici „piu” cand li s-au taiat salarii/pensii..

puha, eu m-am saturat de discutia cu astia, eu zic ca au si ei dreptate, avem si noi, nu conteaza. daca stii ceva noutati dinspre victoria (ramane lotul actual, mai vin jucatori, vor face pregatire serioasa pt retur? din astea), te rog sa scrii pe aici…

de un careian la 3 ianuarie 2012 - 21:17

dati delete la asta ca ori ii tare prost ori ii corci de verdeportocaliu

de jiji la 3 ianuarie 2012 - 21:29

mereti ma cu fentele voastre de mari smekeri ca dara sa vede ca puha ii gabi si sa taat icuieste cu politica lui de mare smanglitor!!!!!

de gabi la 4 ianuarie 2012 - 03:37

remarcati bogatia in gandire si idei a ultimelor 2 comentarii. de obicei, la orele de romana, profesoara intreba dupa asa afirmatii ce denota un inalt intelect: „ce a vrut autorul sa spuna prin asta??”

de ana la 4 ianuarie 2012 - 05:00

@gabi
Nu e la fel, pentru ca in Ungaria drepturile pe care le au romanii, ca si comunitate etnica, sunt, ca sa-l parafrazez pe Caragiale, sublime, dar lipsesc (aproape) cu desavarsire.
Chestia cu predarea limbii romane mi se pare adevarata, adica totusi, platim mii de oameni ca sa-i invete romaneste pe elevi, iar ei ii trec pur si simplu in clasa urmatoare chiar daca nu stiu la nivelul cerut. Clar, aici sunt de vina invatatorii, profesorii, inspectorii si mai putin elevii. asta nu inseamna ca familiile lor nu au chiar nici o vina, dar mai de condamnat sunt cadrele didactice.

de emil la 4 ianuarie 2012 - 05:10

@gabi
nu vad la tine nici o reactie la postarile cu garda maghiara. eu zic ca se vede de la distanta ca opiniile exprimate de tine sunt cel putin departe de realitate, daca nu cumva cu un anume substrat.
nu sunt chiar atat de nescolita sa nu inteleg ca drepturile se acorda pe baza unor decizii politice, dar „analiza” ta duce lucrurile in alta parte. din`89 incoace, udmr sapa la temelia statului roman si, din pacate, cu foarte putine exceptii, cam toate partidele „romanesti” au concurat la situatia actuala, cand suntem la un pas de repetarea dictatului de la Viena.

de emil la 4 ianuarie 2012 - 05:14

a, si daca te pui in aceeasi tabara cu puha („au si ei dreptate, avem si noi”) ma tem ca da, nu mai avem ce discuta.

de ana la 4 ianuarie 2012 - 05:17

@gabi
sa inteleg ca ai aceeasi pozitie ca si puha? multumesc, dar nu discut cu fascistii.

de ardelean la 4 ianuarie 2012 - 08:59

Dupa aburelile politice la care ne supune acest gabika urmeaza un fragment doar din comentariu. Te faci ca nu vezi inceputul?Noi nu ne miram deloc ca doar va cunostem de ce sunteti in stare?Pe acestea nu le-ai citit?

„Ce povesti vanatoresti ne servesti tu cu romanii din Ungaria si cu partidul lor cand nu au voie la Gyula nici sa vorbeasca intre ei romaneste in scoala asa zis romaneasca?In orasele din Germania cu populatie majoritar turceasca nu stiu sa se vorbeasca in administratia publica alta limba decat cea oficiala a statului de drept!Am vazut ce bine o duce populatia maghiara din secuime! E cea mai saraca din Romania dar parlamentarii udmr alesi de ei sunt milionari in euro si nici ca le pasa de ai lor!Va incita impotriva romanilor ca ei sa isi faca jocurile murdare!De Ip si Traznea si Ianculesti..nimic,nimic nu ne spui?”

Inca nu am auzit nici o explicatie fata de evenimentele din 40 cand Ardealul a fost invadat de trupele hortyiste iar populatia romana masacrata! Un simplu gest de recunoastere urmat de scuzele de rigoare ar duce la existenta unui alt climat al relatiilor interetnice.

Lasati un comentariu