Citaţia de chemare la proces

• publicat la: 5 ianuarie 2012
Citaţia de chemare la proces

Instanţele judecătoreşti te invită la petrecerea proceselor!

Dacă ai primit o citaţie de chemare la proces, onorează invitaţia tribunalului si prezintă-te ca un musafir exemplar! Fie că te afli in vacanţă, la spital sau oriunde in alta parte, citaţia te urmăreşte indiferent de itinerariu.

Oricare ar fi modalitatea prin care ai fost chemat la proces, fie că ai primit invitatia prin poştă, notă telefonică sau telegrafică, află că ar fi bine pentru tine să dai curs invitatiei făcute de reprezentanţii tribunalului.

Coordonatele citaţiei

Dacă ai primit un document scris si vezi in dreptul expeditorului numele unei instante judecătoresti, respiră adânc, nu te panica si pregăteşte-ti ţinuta morală pentru a face faţă dialogului cu judecătorul.

Fie că esti citat in calitate de inculpat, parte vătămată, civilă sau martor, e bine de stiut că trebuie să te prezinti la locul si ora stipulate clar in textul citatiei, fiind in interesul tău de a evita pricopsirea cu o amendă judiciară de toată frumuseţea.

Corpul citatiei este compus din mai multe date extrem de importante pentru tine, astfel că vei fi informat cu privire la adresa emitentului, drepturile pe care le ai atunci când te vei prezenta in faţa instanţei – cum ar fi că poţi consulta dosarul in cauza la arhiva tribunalului sau că poti beneficia de un avocat din oficiu dacă nu iti permiti unul – in general esti bine informat pentru a nu fi pus in dificultate la faţa locului.

Când dai nas in nas cu citaţia

In general, această invitatie se trimite la adresa care este mentionată in dosarul cazului, dar exista si exceptii care fac posibila expedierea acesteia in diferite locuri, iar asta depinde de localitatea in care domiciliezi la data emiterii acestei citatii.

Chiar daca te afli intr-un spital, intr-o destinatie de vacanta sau la inchisoare, citatia va fi trimisa la administratia respectiva, urmand sa fii informat prin intermediul reprezentantilor acesteia. In situatia in care esti de negasit, invitatia va fi postata la sediul consiliului local in a carui raza teritoriala s-a savarsit infractiunea.

E bine de stiut ca cei desemnati sa iti inmaneze citatia nu o pot lasa pe mainile unui minor sub 14 ani, vecinilor sau unei persoane bolnave mintal, dar poate fi lasata sotului, unei rude sau persoanei care face dovada ca locuieste cu tine. Interesant e ca aceasta invitatie te poate urmari oriunde ai fi, chiar si in cazul in care ai plecat de acasa din cauza vreunei altercatii cu partenerul de viata si ai decis sa iti rezervi o camera la hotel – administratia acestuia va fi informata cu privire la existenta acestei citatii, fiind instruita sa faca tot posibilul pentru ca tu sa intri in posesia ei.

Chiar si in in cazul in care locuiesti intr-un labirint de bloc, cu apartamente prost numerotate, intrarea principala a cladirii va deveni sursa ta de instiintare, fiind posibil sa dai nas in nas cu citatia lipita frumos pe usa de la intrare sau pe geam. Ce iti mai ramane de facut e sa fii atent la data, locul si ora evenimentului cu pricina, sa te asiguri ca ti-ai pregatit din timp discursul si ca ti-ai setat alarma de la ceas pentru a fi sigur ca nu vei intarzia – gazdele tale nu vor fi prea incantate daca vei aparea mai tarziu decat era prevazut sau, mai grav, daca vei rata evenimentul cu pricina.

Pentru detalii si pentru a te informa suplimentar, acceseaza site-ul www.avocat-tv.ro

Lasati un comentariu