Garanţia legală a produselor

• publicat la: 11 January 2012
Garanţia legală a produselor

Garanţia mopului, pantofului sau a becului – o fabulă despre produsele in garanţie.

Ce se întâmplă atunci când reclama de la televizor nu se potriveşte cu produsul din târg?

Dacă ti s-a dezlipit talpa pantofului de la prima purtare sau coada mopului la sesiunea de curăţenie, trebuie să ştii că poţi beneficia fără probleme de garanţia produselor respective.

In mod normal, orice sesiune de cumpărături se soldează cu două posibile finaluri: ori esti multumit de produsele achizitionate si te bucuri de viaţa lor indelungată, ori iti iei un bon de ordine si te alături grupului de nemultumiti care reclamă calitatea precară a produselor respective. Cum legea este atentă la nevoile consumatorului, există numeroase prevederi legale care să aducă in braţele acestuia produsul dorit, teafăr si nevătămat, eventual inlocuit sau reparat.

Produs SH sau la comandă? Legea e aceeaşi!

Dacă ai achizitionat un produs de tip second hand sau l-ai realizat pe comandă, fii pe pace, legea nu discriminează, astfel că aceste produse sunt supuse acelorasi reguli cu privire la garanţie. Sub imperiul legii, toate produsele de folosinţă indelungată, precum si cele nealimentare de uz curent sunt tratate egal, deci nu prea ar fi de observat diferente intre un mop sau o maşină de câteva zeci de mii de euro – până la urmă, defectele se pot ţine scai de lucruri, indiferent de preţul acestora.

Garantia legală de conformitate: ce e in vitrină e şi in coşul de cumpărături!

Din punct de vedere juridic, dacă ai de gând să ofertezi pe cineva in legatură cu produsele pe care le ai la vânzare, trebuie să oferi o garantie de conformitate si să-ţi convingi clientul că obiectele comercializate sunt identice din punct de vedere calitativ cu mostrele prezentate. Cu alte cuvinte, e musai ca aspiratorul din poză să aibă aceeasi dimensiune cu cel din realitate si ca puterea de aspirare să fie identică cu cea din fişa tehnică.

In general, tot ce se transmite clientului prin mesajele publicitare sau prin eticheta trebuie sa reflecte realitatea faptica iar daca te-a prins valtoarea exhibitionismului publicitar si ti-ai dezbracat produsul de toate secretele, aptitudinile si calitatile fizice, ai grija ca acestea sa fie conforme cu produsul in sine si sa nu oferi garantii pe care sa nu le poti indeplini!

Producătorul oferă garanţii comerciale

Cum profilul unui contract de vanzare-cumparare implica o serie de clauze, atunci cand doresti sa comercializezi un produs trebuie sa ai in vedere anumite obligatii fata de client, cum ar fi restituirea contravalorii, repararea sau inlocuirea acestuia.

Produse viciate sub acoperire

Nu, nu se face referire doar la produsele din tutun si alcool, din aceasta categorie exclusivista fac parte acele deficiente calitative ale produsului care nu pot fi cunoscute de catre consumator prin mijloacele obisnuite de verificare. Ce poti face in cazul in care constati un viciu ascuns este sa te gandesti bine la optiunile pe care le ai, adica sa alegi intre rezilierea contractului, reducerea pretului, inlocuirea produsului sau sa apelezi la despagubiri.

15 zile de convalescenţă

15 zile calendaristice de refacere sunt stabilite pentru ca produsul proaspat operat sa ajunga din nou la clientul ingrijorat. In tot acest timp, produsul fie a fost reparat, fie a fost inlocuit cu totul iar din momentul in care a reintrat in posesia clientului, garantiile devin echivalente cu cele ale obiectului anterior.

Ti s-a stricat fierul de călcat in Ploieşti? Poţi să il repari chiar şi la Paris…

Cu siguranţă nu vei plăti un bilet de avion pentru a-ti repara fierul de călcat la Paris, insă e bine de ştiut că poţi solicita aplicarea garantiei in oricare dintre statele membre ale UE dacă in certificatul de garantie se menţionează că garanţia este europeană.

Pentru detalii şi pentru a te informa suplimentar, accesează site-ul www.avocat-tv.ro

Lasati un comentariu