Insolvenţa – legislaţie, condiţii, răspunderi

• publicat la: 31 ianuarie 2012
Insolvenţa – legislaţie, condiţii, răspunderi

De frica falimentului, tot mai multe companii s-au pus sub protecţia legii insolvenţei

Statistic, când o companie se naşte, o alta intră in stare de insolvenţă. Tot mai multe firme incearcă să evite falimentul si să beneficieze de protectia legii insolventei, sperând la o revenire miraculoasă!

Numai in luna octombrie a anului trecut s-a inregistrat o crestere de 2,5 ori a cererilor de intrare in insolvenţă faţă de luna septembrie a aceluiasi an, semn că toamna nu le-a priit prea mult intreprinzătorilor români. Cu toate acestea, cumulat, anul 2011 a stat mai “prost” faţă de 2010 la capitolul insolvenţă, cifra inregistrărilor fiind de 15.767 versus 17.484 in anul precedent.

Insolvenţa nu-i totuna cu falimentul

Contrar perceptiei generale, care validează insolventa ca stare falimentara, trebuie spus faptul ca intrarea unei companii in insolventa nu ii garanteaza finalul falimentar, ci reprezinta o etapa de reorganizare si reevaluare a principalelor activitati tocmai pentru a se incerca pastrarea pe linia de plutire. Specialistii spun ca deschiderea unui dosar de insolventa reprezinta un pas important in analiza situatiei debitorului, fiind posibila redresarea doar daca sunt aplicate cu strictete toate masurile de siguranta.

Nu aduce anul ce aduce insolventa

In primul rand, beneficiile intrarii sub protectia legii insolventei sunt direct legate de actiunile legale intreprinse, adica se suspenda de drept toate actiunile judiciare sau de executare silita, furnizorii de servicii (electricitate, apa, gaz), nu au voie sa sisteze alimentarea pe timpul perioadei de reorganizare, se stopeaza curgerea dobanzilor, majorarile de intarziere sau penalitatile pentru creantele negarantate, pana si actiunile inaintate de lichidator sau de administratorul judiciar sunt scutite de taxa de timbru.

In ceea ce priveste statutul angajatilor din compania curtata de insolventa, contractele de munca nu parcurg etapele concedierii colective, fiind necesar doar un preaviz de 15 zile.

Lichidatorul: gardianul insolventei

Unul din dezavantajele acestei stari il reprezinta faptul ca respectiva companie va fi nevoita sa treaca printr-un proces de ancheta si evaluare instrumentat de catre un administrator judiciar, care va monitoriza toate documentele si activitatile din cadrul companiei.

Un alt punct in minus il constituie pierderea credibilitatii in fata institutiilor bancare, care nu se vor incumeta sa acorde imprumuturi prea usor, fiind necesare mai multe teste pentru a dovedi capacitatea firmei de a face fata unui credit. Granita fina dintre insolventa si faliment este stabilita de catre evaluarile administratorului judiciar, rezolvarea litigiilor si costurile ridicate ale acestora temperand optimismul firmelor in ceea ce priveste redresarea financiara.

Pentru detalii si pentru a te informa suplimentar, acceseaza www.avocat-tv.ro, sectiunea Subiecte.

Lasati un comentariu