Lectura de la cafeaua aburindă de dimineaţă. Ca să ştim de pe acum ce ne aşteaptă

• publicat la: 24 January 2012
Lectura de la cafeaua aburindă de dimineaţă. Ca să ştim de pe acum ce ne aşteaptă

Anticipate sau nu, e clar că o să ne trezim in Parlament cu Dan Diaconescu. Se va completa panoplia de ciudaţi formată până acum din Becali, EBA, CV Tudor şi mulţi alţii.

Nu putem scăpa de ei, decât intr-un singur fel: desfiinţând Parlamentul.Ideea asta genială mi-a venit azi dimineaţă.

La ce ne trebuie in fond nouă Parlament? Ca să avem democratie?

Ca să ne trimitem aleşii la Bucureşti?

Ca să citim apoi de unii penali ca C. Voicu?

Eu zic că mai bine nu.

Desfiinţăm Parlamentul, facem economie cu salariile parlamentarilor şi cu tot bugetul de milioane al parlamentului, nu le mai dăm, noi boborul, nici un bănuţ.

Se poate oare fără Parlament?

Dacă n-o să mai avem Parlament, cine o să ne voteze legile, cine o să ne spună ce e bine, ce e rău?

Am găsit soluţia. Se poate şi fără Parlament.

Noi, ca orice popor normal, suntem obişnuiti să fim conduşi de un tătuc. Un tătuc ne trebuie neapărat.

Până si poporul ales a fost condus de Moise (în ebraică משה, Moshe, citit Moșe cu accentul pe “e”) socotit de tradiţia iudaică, iar pe urmele ei, şi de cea creştină, un profet  şi etnarh, conducătorul triburilor osraelite  ieşind din Egipt (după una din cronologiile presupuse, în jurul anului 1250 î.Hr.).

Asta am lămurit-o, o să ne alegem neapărat un tătuc, n-avem ce face.

Procedura de vot este descrisă mai jos (in cazul votării legilor, dar cu tătucul o să facem la fel).

Tătucul va numi un Prim-Ministru. Asta va fi singura lui sarcina de serviciu.

In rest se poate ocupa liniștit de Nuți şi de Jack Daniel s  . N-o să-l mai deranjăm pâna la următoarele alegeri.

N-avem nevoie de alegeri populare pentru Parlament, nu mai cheltuim bani de la buget, iar cu banii economisiţi de la Parlament şi de la alegeri, ne plătim in primul rând pensionarii şi bugetarii (ăia cu -25%).

Prim-Ministrul îşi va numi Miniştri. Miniștri işi vor numi colaboratorii.

Cam la fel se poate proceda si in cazul autorităţilor locale (primari, prefecți, etc.).

Şi cu legile ce ne facem?

Simplu.  Dacă se va dovedi că vom mai avea nevoie şi de legi – deşi la noi practic nici o lege nu se respectă de la A la Z, băieţii specialişti in legi de la Ministerul Justiţiei vor “croi” proiectul de lege respectiv.

Cum vom sta totuşi cu democraţia? Cum se va manifesta voinţa populară?

Simplu. Legea respectivă se publică pe facebook.

Fiecare cetăţean cu drept de vot va avea o parolă de vot, securizată, cunoscută numai de el.

Se va fixa un termen, să spunem o lună, până când lumea va putea studia, şi va dezbate in bucătăria proprie, impreună cu nevasta, la o pălincă, legea respectivă. Eventualele sugestii referitoare la proiectul de lege se vor posta pe facebook  la comment.

Specialiştii jurişti de la Ministerul Justitiei vor redacta forma finală a proiectului de lege care va fi postat din nou pe f-book.

Apoi fiecare cetăţean va da un Like  sau contrariul, adică un Dislike .

Şi uite aşa scăpăm de Parlament.

Vă mulţumesc dacă aţi dat Like, şi un huooooo lung dacă ați dat Dislike la  cele ce v-am propus mai sus.

C-aşa-i in democraţie.

Să aveţi o zi perfectă şi să dansaţi azi Hora Unirii.

S-auzim numai de bine.

Horia Mărieş

comentarii

de cititorul la 25 January 2012 - 09:39

interesant

de Marta Nadas la 25 January 2012 - 10:06

LIKE

Lasati un comentariu