Pagina principala / Istoric / Naufragiul unei insule româneşti: Ada Kaleh

Naufragiul unei insule româneşti: Ada Kaleh

Ca şi teritoriul insulei Serpilor, predat de guvernul Groza sovieticilor cu proces verbal, teritoriul insulei Ada Kaleh, din zona Portilor de Fier, a fost desfiinţat cu decret prezidential, semnat de Ceausescu.

Insula fericirii

Nu e cazul să ne intrebăm aici dacă era justificată scufundarea sub Dunăre a unei insule locuite, pentru construirea uriasei hidrocentrale, sau daca au existat solutii tehnice capabile sa crute acest colt de Rai, unic in felul sau nu numai in România, dar in intreaga zonă.

Merita insă să rememorăm ce insemna insula Ada Kaleh pentru România. Era un teritoriu inconjurat de apele Dunarii, lung de 1,7 km, lat de 0,5 km, locuit de 600 oameni, descendentii unor vechi stramosi de origina turca, atractiva atat prin vestigiile arhitecturii sale medievale, cat si prin vegetatia luxurianta, specifica zonelor mediteraniene si nicidecum dunărene.

Locuitorii de etnie turca duceau o viaţa fericită. Turismul era in floare, fiind atragatoare nu numai natura locurilor, nu numai plantatiile de smochini si maslini sau cetatea datand din secolul XVII-lea, dar si specialitatile culinare pe care numai acolo le gaseai: locum, sugiuc, cafea cu caimac si multe altele.

In plus, insula se bucura de un regim vamal preferintial, datorita caruia nivelul preturilor era scazut, ceea ce atragea turistii nu numai pentru fumusetea locurilor, ci si pentru ceea ce numim astazi shopping.

La Tratatul de Pace, participantii au uitat de insula

Turiştii isi imortalizau imaginea in fotografii „a la minute”, pozati cu fes, asezati la cafenea, sorbind sugiuc si fumand narghilea.

Rămăsese intact zidul medieval si şantul care inconjura zona locuită a insulei, permiţând intrarea prin trei porti, toate construite in secolul al XVIII-lea.

Istoricul insulei este oarecum ciudat. O aminteste mai intâi Herodot, apoi un document emis pe timpul de glorie al cavalerilor teutoni (22 februarie 1430), apoi, insula a capatat brusc o deosebita importanta strategica, intrand in atentia cronicarilor. Au detinut-o turcii, a ocupat-o armata austriaca, au reocupat-o turcii, iar dupa razboiul de Independenta al Romaniei din 1877, Congresul de Pace de la Berlin (1878) a scăpat-o din vedere.

Ca urmare, insula a ramas in posesia turcilor, desi imperiul Otoman nu mai domina malul Dunarii. Abia la sfarsitul primului Război Mondial, insula a fost inclusa in Regatul României.

Pe locuitori, nu i-a afecatat in nici un fel aceasta schimbare. Ei au continuat sa-si cultive smochinii, maslinii si ceva vita de vie, au continuat sa vanda locum sau sugiuc turistilor, si s-au acomodat rapid cu noua stapanire.

Respectau autoritatea romaneasca, iar aceasta ii respecta pe ei si, mai ales obiceiurile si tradiltille lor. Respectul mergea pana acolo, incat insularii erau scutiti de serviciul militar.

Ţara care n-are nevoie de insule

La construirea barajului, s-au creat controverse. Solutia adoptata de regimul Ceausescu a fost demolarea vestigiilor, inundarea insulei si reconstruirea ei pe alt amplasament. Primele doua deziderate au fost indeplinite, dar in ce priveste reconstruirea, s-a facut un fel de simulacru in zona comunei dunarene Simian, fara succes.

Localnicilor, Ceausescu le-a oferit hatarul sa-si aleaga singuri soarta: ei se pot reloca in tara unde vor, sau li se va permite plecarea in Turcia. Marea majoritate a turcilor care s-a simtit bine in Romania timp de un secol, a parasit tara, odata cu insula.

Astfel, dintr-o mandrie a turismului tarii noastre, din smochinii si maslinii plantati acolo, din cetatea inconjurata cu zid si sant de aparare, n-a mai ramas practic nimic.

Nu rememorăm că am avut cândva o insulă Ada Kaleh in România, decât savurând faimosul produs culinar turcesc locum, căruia noi ii spunem, pe româneşte, rahat.

sursa ziare.com