OFSD solicită Guvernului să nu anuleze dreptul copiilor la indemnizaţia pentru creştere

• publicat la: 1 ianuarie 2012
OFSD solicită Guvernului să nu anuleze dreptul copiilor la indemnizaţia pentru creştere

Organizaţia Femeilor Social Democrate respinge decizia total iresponsabilă a Guvernului de a condiţiona acordarea indemnizaţiei pentru creşterea copilului de plata unor taxe şi impozite. Această măsură reprezintă un atac brutal la adresa copiilor şi a viitorului societăţii româneşti.

OFSD atrage atenţia Guvernului că indemnizaţiei pentru creşterea copilului nu este un ajutor social, ci un drept al copilului gestionat de părinţi. El este o investiţie în viitorul ţării, pe care actuala putere este dispusă să o anuleze. Pentru guvernarea PDL, investiţiile în clientela de partid sunt mai importante decât cele în copii, în educaţie şi în sănătate.

OFSD a protestat şi anul trecut, atunci când aceeaşi indemnizaţie pentru creşterea copilului a fost redusă cu 15%. De această dată însă, guvernarea PDL a mers mai departe şi are de gând să suspende şi chiar să anuleze un drept al copilului. Aşa ceva este inacceptabil, fiind un atentat la adresa vieţii, a sănătăţii şi a educaţiei celor mici.

OFSD protestează împotriva acestei măsuri iresponsabile şi solicită Guvernului să nu mai lovească în categoriile sociale vulnerabile.

comunicat

Lasati un comentariu