Prin proiectul legii sănătăţii, sistemul public de urgenţă va dispărea în doi ani

• publicat la: 10 January 2012
Prin proiectul legii sănătăţii, sistemul public de urgenţă va dispărea în doi ani

Sistemul public de urgenţă, integrat şi bine pus la punct va dispărea în doi ani prin noul proiect al legii sănătăţii din cauza concurenţei neloiale şi incorecte dintre public şi privat, operatorii comerciali făcând servicii  limitate în funcţie de banii pe care îi au.

“Legea 95/2006 este permisivă lăsând deschis accesul operatorului comercial într-o anumită partea a sistemului de urgenţă, respectiv consultaţii de urgenţă la domiciliu şi trasporturi. În schimb, operatorul comercial nu poate participa, prin legea sănătăţii din 2006 la preluarea cazurilor grave şi foarte grave în situaţii de calamitate şi dezastre şi accidente cu victime multiple”, a declarat pentru MEDIAFAX, managerul Serviciului  de Ambulanţă Bucureşti Ilfov, dr. Alis Grasu.

Aceasta a spus că în Bucureşti, în 2010, operatorii privaţi au efectuat 36.623 de consultaţii la domiciliu, iar în 2011 – 34.516, pentru că pentru atâtea au dat echipaje.

“Atât au avut buget, atât au lucrat. În schimb, ambulanţa publică a lucrat indiferent dacă a primit banii sau nu, peste program şi cu un deficit de personal consistent”, a mai spus managerul SABI.

SABI are un deficit de 26 la sută de personal faţă de numărul de posturi aprobat în statul de funcţii şi 40 la sută deficit de personal faţă de normativul de personal, a adăugat medicul Alis Grasu.

sursa cotidianul

Lasati un comentariu