Pagina principala / Opinii / Scrisoare din străinătate.Șah-Mat La Preşedinte

Scrisoare din străinătate.Șah-Mat La Preşedinte

Atunci când fraierii devin puternici, corabia se răstoarnă pentru că ordinea firească a lucrurilor va fi mereu aceeaşi.

Am văzut România frumoasă, dar şi acei oameni disperaţi, fraieri, batjocoriţi, jefuiţi, prostiti, moguli, derbedei, cerşetori.

Acele relicve nesemnificative ale societății, prea săraci pentru a consuma, prea fricoși pentru a protesta, prea naivi pentru a crede – s-au trezit.

Ne-am văzut cușca în care ne-a aruncat naivitatea din 1989.

Eu atunci m-am născut, voi atunci ați dărâmat o lume, visând la ceva mai bun. V-ați uitat în sus, căutându-vă salvatorii care au ajuns toți pe rând la putere, fiecare luând pe rând câte o

bucățică din voi, câte o bucățică din mine. Harta României a ajuns dintr-un buchet de flori ofilite într-un pește care pute sub corabia băsesciană.

Conducătorul a aruncat și busola și compasul și se învârte în derivă sub privirile unor oameni ale căror vise le-a sfărâmat. Ne-a crescut să fim ca el,  îl vom înghiți așa cum ne-a înghițit și el ?

Ne-am cedat timpul unei birocrații ineficiente, banii unor vile parlamentare, speranțele unor iluzii. Și toate astea, biciuindu-ne.

E vina noastră că l-am votat sau ignorat sau tăcut. E vina lor că sunt hoți psihopați. Povestea, o știm cu toții. Unii o simt, alții o privesc. Și totuși, după ce mi-am scuipat țara ani în șir, sătulă de nedreptăți, plimbată ca o curcă beată de la un ghișeu la altul chinuindu-mă să găsesc o noimă, jefuită de polițiști care aplică legea selectiv, tâmpită de profesori și îndobitocită de media – m-am trezit.

Când naivii îți spun că ești naiv și nebunii te fac nebun, singura soluție îți rămâi tu.

Salvarea României nu vine din exagerări și ură- ci din spălarea orbirii și încrederea că putem sparge cuștile în care tot noi ne-am închis.

Atunci când în sfârșit ies mii de oameni în stradă, nu pot decât să mă bucur că în sfârșit reacționăm. Și nu pot să neg că o facem din nou, genial.

Steagul găurit e o referință frumoasă la 89, dar puțin cam out-of-fashion. Ce mi-a plăcut în schimb e coroana și crucea pe care scrie ceauşescu=băsescu.

Poporul acesta are un mod atât de introvertit de a suporta durerea până când ajunge să acționeze ca un câine turbat de furie care nu mai acceptă nimic altceva decât moartea asupritorului.

Un singur regret am – că după ce am invidiat toată viața tinerii care au ieșit în stradă în 89, acum nu sunt acolo. Am plecat chiar înainte de explozie. Am ratat festivalul solidarității, bucuria adolescentină a revoltei unor oameni la vârsta a doua și a treia, trezirea curajului de a trăi –  ”capul lui Moțoc vrem!”

În privirea lui Băsescu s-a strecurat Frica, în privirile românilor a apărut încrederea, solidaritatea, Curajul.

Dacă e să judecăm în termeni simpliști, băsescieni, bătălia e clară. Tăcerea nu mai e o soluție. Băsescu a căzut în propria groapă. S-a ridicat și a căzut din mâinile acelorași revoluționari din 89, devorat de propria-i dorință de putere, boala cea mai banală a liderilor.

Sper totuși să nu mai fim din nou naivi. Disperarea va fi speculată din nou, poate nu de opoziţia care și ea și-a pierdut credibilitatea, dar de un al treilea personaj salvator, un nou lider.

Sper într-un lider cu o gândire mai puțin dihotomică, cu o prudență în idei bazată în final pe competență. Liderii politici sunt corupți peste tot, ce sper e moderație, nu un alt popor masochist cu un conducător despotic.

Poate că din “înmormântarea” lui Băsescu va sclipi bucuria dacă, acei sălbatici care se îmbrăcau în alb atunci când cineva murea, va aduce bucuria pentru un nou început. Este loc pentru toată lumea. E timpul să ne vedem frumusețea, fără exagerări, fără autoflagelări. Nu mai avem timp de ezitări, gata cu telenovelele și dramele, e timpul să ne re-construim.

Limita e Frica. Un singur lucru e etern și știm cu toții care e, acel drog mai puternic decât dorința de putere.

Pata Verde (Masterand la Bruxelles)