Bilanţ pozitiv în activitatea Bibliotecii Municipale Carei

• publicat la: 16 februarie 2012
Bilanţ pozitiv în activitatea Bibliotecii Municipale Carei

Deși a trecut ceva vreme de la începutul anului 2012, când se fac bilanțurile și proiectele de viitor, nu cred că este târziu pentru o analiză comparativă între activitatea bibliotecii din anul 2010, respectiv cea din 2011. Mai ales cand rezultatele   sunt îmbucurătoare.

Majoritatea indicatorilor de control au crescut cu câteva procente, în ciuda crizei economice care nu a menajat nici cultura. Declinul economic a afectat achiziția de carte reflectată în cele 541 de volume noi care au intrat în inventarul bibliotecii în 2011, din care 326 sunt donate prin Programul Cultural Márai din Ungaria, față de 560 volume noi pentru anul 2010.

În schimb, deschiderea din ce în ce mai mare spre diversificarea serviciilor bibliotecii, începută în urmă cu câțiva ani, începe să-și arate roadele. Vizitele la bibliotecă – pentru informare, împrumut carte sau pentru a participa la diferite activități organizate – au crescut de la 74,02 pe zi la 88,27 pe zi, adică un total 22510 utilizatori au trecut pragul bibliotecii anul trecut față de 18950 în anul 2010.

Remarcăm aici numărul vizitelor virtuale ( e-mail, messenger) care au explodat cantitativ de la 630 în anul 2010 la 2334 în 2011. Acest lucru se datorează paginilor virtuale pe care le are biblioteca, adreselor de poștă electronică, dar mai ales programului Biblionet-Lumea în biblioteca mea, promovat de Fundația Irex România și în care, din iunie 2011, și biblioteca noastră este integrată. Prin acest proiect Biblioteca Municipală Carei a fost dotată cu 8 calculatoare de ultimă generație, cu programe actualizate și licențiate.

Datorită  Biblionet-ului biblioteca a avut posibilitatea de a  organiza cursuri de inițiere în internet pentru persoanele vârstnice, facilitându-le astfel accesul mai rapid la informație sau comunicarea cu rudele în străinătate.

A crescut  și numărul de utilizatori activi ai bibliotecii. Dacă în 2010 existau 1258 de utilizatori înscriși în bibliotecă, în 2011 numărul acestora a crescut la 1353. Altfel spus, avem 6,15 cititori care utilizează frecvent serviciile bibliotecii la 100 de locuitori, față de 5,67 de utilizatori la suta de locuitori în anul 2010.

Referitor la  cele de mai sus,Corina Nuna,directoarea Bibliotecii Municipale Carei, ne-a declarat: „Chiar dacă biblioteca noastră nu dispune în prezent de un spațiu adecvat care să corespundă unei biblioteci a secolui XXI, iar în conștiința multora dintre cei din afara profesiei există concepția că biblioteca este un spațiu închis cu miros de carte veche, colectivul Bibliotecii Municipale Carei încearcă să demonstreze că lectura, cartea au un rol important în comunitate, în formarea și educarea viitorului adult. Astfel, biblioteca noastră și-a redefinit rolul și misiunea, oferind servicii noi și de actualitate pentru a răspunde cerințelor comunității, pentru a atrage preșcolarii și școlarii mai mari sau mai mici spre lectură. Programele și evenimentele derulate pe întreg parcursul anului care a trecut demonstrează că biblioteca este foarte importantă ca instituție cultural-educativă. Ca argument în acest sens amintesc cei peste 400 de pensionari care au fost inițiați în tainele calculatorului și utilizării internetului”.


Dincolo de aceste statistici,seci , biblioteca a fost mereu prezentă în viața culturală a orașului. Fie că a inițiat și organizat evenimente culturale și nu numai, fie că a sprijinit activitățile organizate de Direcția de Cultură a Primărie sau de școlile din oraș, Biblioteca Municipală Carei s-a dovedit o prezență constantă în viața culturală a careienilor. Aici putem aminti: Terasa Literară, Concursul de poezii Balla-Fényi, volumul omagial „Pedagogica Careiană”, apărut anul trecut, la a cărui redactare au contribuit, printre alții bibl. Corina Nuna și Nicoleta Latiș, parteneriatele educaționale, voluntariatul la Centrul Speranța al Congregației Surorilor Maicii Domnului etc.

Sperăm ca aceste mici procente încurajatoare să se îmbunătățească anul acesta prin demararea unor noi proiecte culturale, reprezentând fiecare în sine un nou serviciu sau diversificare a unui serviciu existent. Despre proiecte, însă, vom vorbi într-un articol viitor.

Nicoleta Latiș

Lasati un comentariu