Destinul unui fost elev al Liceului”Vasile Lucaciu” din Carei (I)

• publicat la: 5 February 2012
Destinul unui fost elev al Liceului”Vasile Lucaciu” din Carei (I)

Articolul Amintiri răzleţe despre Liceul “Vasile Lucaciu” din Carei publicat în ziua de 19 ianuarie a.c. în Buletin de Careia generat comentarii, unii cititori exprimându-şi dorinţa de a mai citi şi alte “episoade” legate de acel subiect.

Nu pot să le răspund decât într-un singur fel: încercând să le prezint, cât mai succint posibil, destinul pe care l-a avut ulterior tatăl meu Gheorghe Mărieş, unul dintre cei menţionati în acel articol, cel care a fost printre primii elevi ce au frecventat în anul 1923 cursurile Liceului  “Vasile Lucaciu” din Carei – imediat după înfiinţarea acestuia.

Pentru a conferi o notă de maximă veridicitate textului, o să fac apel în mare parte la cele scrise de tatăl meu în două autobiografii, una datată 10 noiembrie 1950 şi alta datată 8 august 1959, ambele documente olografe care mi-au rămas de la el şi care i-au fost cerute la angajare de către Biroul de Cadre al Băncii de Stat a R.P.R. Carei, respectiv de către Biroul de Cadre al C.R.R. – Centrul Regional de Recepţionare Satu Mare.

“Am absolvit şcoala primară cu 6 clase a comunei Galoşpetreu, jud. Sălaj în anul 1923.

Clasa I-a si a II-a liceală le-am absolvit la Liceul de stat “V. Lucaciu” din Carei în anii şcolari 1923-24 şi 1924-25.

1923. Gheorghe Mărieş, elev în clasa I-a liceală la Liceul “Vasile Lucaciu” Carei.

1926. Elev în clasa a III-a liceală la Liceul de Stat – Băieţi – din Salonta.

Clasele III-VII liceale le-am frecventat la Liceul de Stat – Băieţi – din Salonta între anii 1925-1930.

Aici trebuie să menţionez faptul că începând cu clasa a IV-a liceală părinţii mei având mulţi copii de intreţinut şi avere puţină, nu am avut posibilităţi materiale pentru a mă întreţine la şcoală şi de la această dată, în tot cursul liceului, m-am întreţinut singur dând meditaţii altor elevi mai mici şi prestând servicii de frizerie celorlalţi colegi din internat.

Abia în ultimele clase de liceu mi s-a acordat de către comitetul şcolar semibursă la internat.

1926. Liceul de Stat – Băieţi – Salonta, Clasa aIV-a liceală.In rândul de sus, primul din stânga, Gheorghe Mărieş.

20 martie 1927, elev la Liceul de Stat – Băieţi – din Salonta, clasa a IV-a liceală.

După terminarea liceului mi-am dat examenul de bacalaureat în sesiunea septembrie 1931 la Liceul “Emanoil Gojdu” din Oradea.

Incepând din anul 1930, neavând alte posibilităţi de a-mi termina studiile şi pentru ca din banii economisiţi să mă pot înscrie apoi la facultate, m-am angajat ca şi secretar, lucrând succesiv până în anul 1935, la Dr. Zoltan Karoly (d. în anul 1944 la Auschwitz), la Dr. Vas Izso (n. 1891 Oradea – d. 1944 la Auschwitz) şi la Dr. Lang Jozsef (n. 1907 Oradea – d. 1944 la Auschwitz), toţi avocaţi cu birouri în Oradea.

Notă H.M.: Cei trei avocaţi evrei care au fost succesiv patronii tatălui meu în timpul anilor lui de studenţie la Oradea au fost internaţi de către trupele hortyste, împreună cu familiile lor,  în timpul celui de a II-lea război mondial în ghetoul din Oradea, al doilea cel mai mare gheto din Ungaria cu excepţia Budapestei, şi au fost deportaţi în vara anului 1944 în lagărul de concentrare de la Auschwitz, ei devenind victime ale Holocaustului, victime ale “soluţiei finale”, ca şi alţi zeci de mii de evrei deportaţi din Transilvania de Nord.

Am verificat, toţi cei trei avocaţi amintiţi figurează în baza de date oficială a victimelor Holocaustului.


Un gând pios şi o lacrimă curată pentru toate aceste victime nevinovate.

O parte dintre cei care au comis acele crime oribile crime împotriva evreilor în Transilvania de Nord în timpul ocupaţiei hortyste, au fost judecaţi ca şi criminali de război de către Tribunalul Poporului din Cluj, sentinţa fiind dată la sfârşitul lunii mai 1946.

Ironia sorţii a făcut însă ca aproape niciunul dintre cei condamnaţi la pedeapsa cu moartea sau la închisoare pe viaţă să nu-şi ispăşească pedepsele, fiindcă urmare unui Decret adoptat în 1950, acei criminali de război care “au demonstrat un comportament satisfăcator în timpul detenţiei”, au fost graţiati şi eliberaţi.

Ghidaţi de un cinic oportunism politic, comuniştii si-au bătut pur şi simplu joc de justiţia penală.


În anul 1931 m-am înscris la Facultatea de Drept (fostă Juridică)“Regele Carol a II-lea” din Oradea, unde am urmat cursurile fără întrerupere timp de 3 ani.


1934. Oradea. Facultatea de Drept. In rândul de sus, primul din stânga, Gheorghe Mărieş.

După trei ani, m-am transferat la Facultarea de Drept “Regele Ferdinand I“ din Cluj unde în ziua de 4 martie 1935 mi-am dat examenul de licenţă.

In acelaşi timp am audiat cursurile de Doctorat Juridic şi Politic


1 martie 1935.Cluj.Pe stradă, împreună cu un coleg de facultate, în zilele în care şi-a susţinul examenul de licenţă.

Incepând cu data de27 august 1935 şi până în anul 1938 am fost avocat stagiar lucrând în biroul avocatului dr. Vasile Bledea, decanul Baroului Avocaţilor din Oradea.


1935.Pe Corsoul din Oradea. Cu avocatul Iuliu Mărieş, fratele mai mare, care l-a ajutat  material în timpul primelor două clase de liceu frecventate de Gheorghe Mărieş la Liceul “Vasile Lucaciu” din Carei.

După anul 1938 şi  până în luna august 1940 am fost avocat definitiv înscris în acelaşi barou.

La data de 1 noiembrie 1937 am fost încorporat la Regimentul 7 Grăniceri şi trimis la Şcoala de Ofiţeri de Rezervă Nr. 1 din Ploieşti pentru timp de un an, făcând în acest timp şi un stagiu de pregătire la Caracal.Am absolvit Şcoala de Ofiţeri cu gradul de sublocotenent în rezervă


1937. Ploieşti. Şcoala de Ofiţeri de Rezervă Nr. 1.Gheorghe Mărieş în centrul fotografiei, în picioare.


Dupa anexarea de către Ungaria hortystă a Transilvaniei de Nord urmare Dictatului de la Vienna din 30 august 1940, m-am refugiat împreună cu Armata română unde eram mobilizat,spre sud, în România (Regat). In timpul ocupaţiei hortyste, în satul natal Galoşpetreu, acum în jud. Bihor, au rămas numai părinţii mei şi fratele meu mai mare Ioan, restul fraţilor mei refugiindu-se la Deva.

Tatăl meu Gavril a decedat în luna august 1943 iar mama mea Iuliana în luna septembrie 1944.


30 August 1940. Galoşpetreu. Slt. Gheorghe Mărieş, cu mama saIuliana şi cu sora mezina Iuliana.

Am fost concentrat în anii 1939 şi 1940 cu mici întreruperi la Regimentul 7 Grăniceri.

După demobilizare, în luna noiembrie 1940 m-am stabilit în Bucureşti unde am fost membru al Baroului de Avocaţi Ilfov până în luna decembrie 1947.


1941. Bucureşti. Momente de destindere între două concentrări.

In anii 1941 şi 1942 am fost concentrat la Regimentul 6 Infanterie.

După 22 iunie 1941 am luptat pe frontul de est inclusiv 21 de zile in linia I la Odessa fiind sublocotenet în rezervăla  Regimentul 6 Infanterie. In anii 1942 şi 1943 am luptat pe front la Cotul Donului şi în retragerea de acolo.

1941. Fotografie dintr-un permis CFR

Revelion 1942 în casa D-nei General Vernescu din Bucureşti.

Aspirantul Puiu Bucur, avocatul Gheorghe Mărieş şi d-şoara Nineta Nacian.

Notă H.M.: La 22 iunie 1941, dispusă pe linia Prutului în cadrul Grupului de Armate „General ANTONESCU”, Armata a 4-a Română, comandată de generalul de corp de armată Nicolae Ciupercă, se găsea, cu C. 3, 5 și 11 A., dispusă între gura Siretului și Comarna (sud-est Iași). De aici a pornit bătălia pentru linia Prutului și campania pentru eliberarea Basarabiei, care s-a încheiat la 26 iulie, prima operațiune numindu-se Operațiunea München. Un comunicat oficial al președinției Consiliului de Miniștri arăta că, după 35 de zile de lupte neîntrerupte, pierderile armatelor române în luptele din Bucovina de Nord și Basarabia au fost de 1.268 ofițeri, 568 subofițeri și 2.971 trupa (morți, răniți și dispăruți). În perioada 26 iulie–7 august 1941, Armata a 4-a a dus bătălia pentru cucerirea liniei Nistrului, forțând fluviul în zona Tighina – Dubăsari.

După respingerea forțelor Armatei a 9-a sovietice în toate sectoarele frontului, marile unități române au ieșit cu elementele înaintate la țărmurile Mării Negre, la 40–50 km nord-vest de Odessa. Operația ofensivă a Armatei a 4-a la Odessa, în perioada 8 august–16 octombrie, este cunoscută în istorie ca fiind „drama celor 70 de zile”. Pentru marea și dificila încleștare, Armata a 4-a a aruncat în luptă 6 corpuri de armată, 23 de mari unități de tip divizie/brigadă, 70 de regimente de infanterie, cavalerie, tancuri și vânători moto, peste 41 de regimente de artilerie, precum și alte unități și formațiuni. Concepută și desfășurată sub comandament românesc, cu forțe și mijloace românești, cu efective ce s-au ridicat la aproape 350.000 de combatanți, operația „ODESSA” se constituie într-o dramatică și eroică epopee a Armatei a 4-a. Marea victorie militară obținută în această operație s-a făcut cu o jertfă de 17.729 de morți, 63.345 de răniți și 11.451 de dispăruți, ceea ce a determinat hotărârea Marelui Cartier General de a readuce Armata a 4-a la Iași, pentru refacere și completare.

În toamna anului 1942, Armata a 4-a, comandată de generalul Constantin Constantinescu-Klaps încă din noiembrie 1941, se afla în fața unor drame în Stepa Calmucă. C. 6 A., cu Diviziile 1, 2, 4, 18 și 15 Infanterie, și C. 7 A., cu Diviziile 5 si 8 Cavalerie, au desfășurat numeroase marșuri și operații ofensive, până în fatidica zi de 20 noiembrie 1942, când s-a declanșat, în fâșia lor de acțiune, contraofensiva sovietică ce va răsturna decisiv frontul la Stalingrad (unde și-au dat viața zeci de mii de militari ai Armatei a 4-a). A urmat lupta în încercuire și pentru ieșirea din încercuire, retragerea prin luptă pe o distanță de 500 de km, în 25 de zile și demobilizarea Armatei a 4-a în zona Iașiului. După o perioadă de refacere și completare, după 23 august 1944, Armatei a 4-a române îi va fi hărăzit să participe la alte campanii pe frontul de vest.

1942. Pe frontul de est. Sublocotenentul Gheorghe Mărieş în dreapta fotografiei.

-continuare-

Horia Mărieş

comentarii

de ioan ciarnău la 29 October 2013 - 18:52

Formidabil, ce bine şi documentat este redată viaţa şi personalitatea părintelui său, avocatul martir Gheorghe Mărieş, de către Horea Mărieş. Vă felicit, domnule Horea M., pentru devotamentul şi dăruirea pe care o dovediţi în reconstituirea vieţii celui ce nu mai este. Să-i adresăm un gând bun şi să zicem: DOAMNE DĂ-I ODIHNĂ VEŞNICĂ !!!!

Raspunsuri

Lasati un comentariu