In memoriam Mircea Dohan-un om dedicat sportului

• publicat la: 19 February 2012
In memoriam Mircea Dohan-un om dedicat sportului

Profesorul Mircea Ioan Dohan s-a născut la data de  21 februarie 1949, a absolvit  Liceul de Cultură Generală din Carei în 1967, Şcoala Tehnică Financiară  din Baia Mare (1969) şi Institutul de Educaţie Fizică din Oradea (1974). Se căsătoreşte în 1975 cu Maria Podină,avand  împreună  2 copii, Monica şi Mircea. Marţi,21 februarie ar fi împlinit 63 de ani.

Povestea incepe in 1963,când Tegen Ioan, proaspăt absolvent al Facultăţii de Educaţie Fizică de la Cluj, se reîntoarce în Carei (oraşul său natal) pentru a activa ca profesor. Îşi aminteşte cu mult drag de acea perioadă.

În scurta perioadă cât am fost profesor la Carei (septembrie1963 – martie 1964) am încercat să formez o echipă pentru finala regiunii Maramureş la seniori. Pentru această echipă l-am selecţionat şi pe elevul Mircea Dohan . Avea nişte calităţi extraordinare: calităţi fizice – viteza de reacţie, lansare şi execuţie, îndemanare foarte bună, forţă generală (cu o remarca: forţă in picioare şi a mâinii de aruncare), calităţi morale şi intelectuale deosebite (disciplinat tactic, perseverent, mereu a urmărit să se perfecţioneze în însuşirea procedeelor tehnice specifice unui jucător de semicerc – pivot), gândirea rapidă (de cele mai multe ori găsind cele mai bune soluţii de finalizare). Activităţile sportive (în afara fotbalului) s-au desfaşurat în complexul sportiv din incinta parcului, iar fotbalul,la complexul din spatele spitalului de boli contagioase “ îşi aminteşte Ioan Tegen,ulterior  antrenor la echipa „Minerul” (Minaur) Baia Mare.

Echipa Careiului condusă de Tegen Ioan (şi antrenor şi jucător) avându-i  in componenţă printre alţii pe Tegzeş Nicolae, Mircea Podoabă, Karoly Koracsony, Mircea Dohan, Bereczky Ferenc se prezintă la barajul pentru divizia B disputat la Sighetul Marmaţiei şi  învinge în finală  Minerul Baia Mare,calificându-se în divizia B. Băimărenii contestă dreptul de joc al Prof. Tegen şi câstigă la masa verde. Tegen Ioan  este ofertat şi acceptă postul de antrenor la Minerul Baia Mare unde are un parcurs excelent culminând cu promovarea în divizia A.

Mircea Dohan continuă să joace handbal in echipa liceului, “Ştiinţa Carei“, sub îndrumarea  profesorului Bucsin Laszlo. În acea perioadă,fără nici o excepţie, Ştiinţa Carei era campioana regiunii Maramureş depăşind echipele oraşelor Baia Mare, Satu Mare, Sighetul Marmaţiei şi Seini.

ŞTIINŢA CAREI IN 1965 la Timişoara  la faza interzonală a Campionatului naţional de juniori: SZABO JOSZEF, DOHAN MIRCEA, PODOABA MIRCEA, TOTH TIBOR, STOIA DUŢU, BRAT LUCIAN, ILIES DORIN, JUROVITS PETRU, TEGZEŞ NICOLAE, MĂRIEŞ HOREA, ŢOLESCU IOAN.

In faza interzonală a campionatului naţional de juniori 1964-1965 Ştiinţa Carei a obţinut rezultatele: 22-14 cu Cristuru Secuiesc,  14-16 cu Cluj, 18-12 cu Oradea si 11-27 cu Timişoara. După terminarea liceului, Mircea Dohan îsi continuă ascensiunea pe linie sportivă  şi ajunge la Baia Mare.

Îl lăsăm pe prof Tegen să ne povestească perioada de ascensiune a Minerului din Baia Mare: “Menţionez ca la baza formării echipei „Minerul” (Minaur) Baia Mare au fost mai mulţi jucători din Carei, printre care îi amintesc  pe Karoly  Karacsony, Mircea Podoabă, Nicolae Tegzeş, Bereczky Ferenc, Toth Tibor etc. Handbalul liceal din Carei, la nivelul regiunii Maramureş, mereu a fost în frunte, fiind multiplă campionă regională şi  devenind la începutul anilor 60 pepinieră a mai multor echipe din regiunile limitrofe. Pe Mircea, la terminarea liceului din Carei, l-am luat la Baia Mare în vederea întăririi şi a lărgirii lotului, lucru foarte important pentru abordarea jocurilor de baraj de promovare in divizia B (realizat 1968). Datorită valorii jucătorilor,s-a format un colectiv foarte puternic,omogen,lucru care ne-a ajutat ca dupa un an de divizia B să promovăm în divizia A (in anul 1969). De menţionat că atunci am fost campioni mondiali,evident campionatul nostru de divizie A a fost unul dintre cele mai puternice din lume. Mircea Dohan a jucat la Minerul alături de Ştefan Birtalan, Ioan Palko, Dr. Kiss Dezideriu, Petre Albu, Mihai Redes, Alexandru Schuler, Gheorghe Razor, Iosif Mezei, Nicolae Tegzeş, Stefan Pircsi, Jozsef Pal, etc. Pentru un jucător de handbal a fost o onoare şi o mândrie să facă parte efectiv din aceasta familie de elită.

Minerul Baia Mare s-a calificat in divizia B în 1968  dupa ce a trecut la baraj de Metalurgistul Cugir. După promovarea  în Divizia B  scopul principal a fost menţinerea în  acest eşalon. Sub conducerea lui Konerth Alexandru  şi a antrenorului Tegen Ioan,membrii echipei se deplasează in cantonamentul de pregătire din Topliţa unde s-au pregătit conştiincios. De problemele organizatorice s-au ocupat Gyuszi Varody si Treitli Vasile. Mulţumită spectatorilor care la fiecare meci au umplut tribunele şi i-au incurajat frenetic,victoriile se ţin în lanţ iar Minerul se instalează pe locul 1.

MINERUL BAIA MARE

În cartea scrisă de Ilie Dobre “Ştefan Birtalan – Tunarul de pe semicercuri“ acesta descrie această perioadă de ascensiune a Minerului astfel:

“…..Vârtejul performanţei se declanşează furibund. Cu “stânca“ Birtalan pe post de inter, Minerul mătură cu toţi adversarii. Îi culcă la podea. Pal, Kiss, Petre, Albu, Schuller, Mezei, Redes, Dohan, Pircsi, Pop se transformă peste noapte în rotiţele unui mecanism care merge ceas.

Minerul promovează imediat în divizia B. Furtuna continuă. Succesele curg… În derby-ul seriei  cu Ştiinta Petroşani (scor 17-8), Minerul bate la scor. Lumea intră în priza. Ia cu asalt tribunele terenului de handbal. Meci de meci. Tribune neîncăpătoare…

TRIBUNE NEÎNCĂPĂTOARE LA UN MECI AL MINERULUI

Logistica la Minerul merge strună. Şeful secţiei de Handbal, inginerul Alexandru Konnerth, secondat cu brio de Gyuszi Varody, veghează ca “muşchetarilor“ săi din echipă să nu le lipsească nimic.

Minerul atacă  înălţimile de pe semicercuri. În 1967 câştigă campionatul regional. În 1968 incheie “en fanfare“ seria diviziei B. În 1969 promovează în divizia A“.

…a fost pasul spre adevărata performanţă. Noi handbaliştii Minerului Baia Mare am făcut mai mult decât ar fi trebuit. Ne-am înhămat la o viaţă austeră. Fireşte in acea vreme, toată lumea proceda la fel.  Specific lagărului nostru socialist, care se mândrea foc, pe toate drumurile cu performanţele obţinute pe arenele sportive… Eforturile la care generaţia mea s-a inhămat au avut ca element de susţinere numai plăcerea nebună, nebună, nebună de a juca. Pregătirea fizică era fără discuţie, punctul forte… Lumea se călca în picioare să prindă un loc la meciurile Minerului pe terenul de bitum, lume-full. O atmosferă extraordinară care ne crea imbold, ne aducea fericire, ne bucura sufletele… Noi am făcut “forarea primă“. Noi am dat drumul apei sa curgă… Profesorul Lascăr Pană, un nume căruia Baia Mare îi datorează enorm a preluat o ştachetă croită, modelată aruncată in focul luptei de generaţia mea….“.

PROMOVARE!  MINERUL PROMOVEAZĂ IN DIVIZIA A DUPĂ VICTORIA CU 24-18 ÎMPOTRIVA ECHIPEI BANATUL TIMIŞOARA

Cu o etapă înaintea finalului de campionat Minerul are 2 puncte avans în faţa Reşitei. Meciul decisiv pentru promovare se joacă în ultima saptămână a lunii mai 1969 la Timişoara unde Minerul se impune în faţa echipei Banatul Timişoara cu  scorul de 24-18 şi se califică în premieră în divizia A .

Prof Albu Petru Ioan (portar Minerul Baia Mare, directorul Liceului cu Program Sportiv Baia Mare) îşi aduce cu multă plăcere aminte de acea perioadă: După ce am terminat facultatea de Educaţie Fizică de la Cluj (în perioada studenţiei am evoluat pentru U Cluj)  m-am întors la Baia Mare, unde împreună cu toţi colegii am contribuit la ascensiunea Minerului culminând cu promovarea în divizia A. Putem spune că noi am fost pionierii handbalului maramureşean. Meciurile se jucau pe terenul de zgură din parcul oraşului. Lui Mircea Dohan îi spuneam Mercelino sau Mercelino Del Sol. Avea calităţi deosebite pentru handbal, era bine crescut, modest si cu mult bun simţ. Îi plăcea să asculte muzică, avea un aparat de radio la care ascultam muzică cu toţii când eram în cantonament“.

9 IUNIE 1969. STADION 23 AUGUST BAIA MARE. PREZENTAREA OFICIALĂ A PROASPETEI ECHIPE DE DIVIZIA “A “ – “MINERUL BAIA MARE“ .Iată echipa care a reuşit promovarea în divizia A condusă de antrenorul Tegen Ioan: (de la stânga la dreapta) “Colonelo“ Todisco Ovi; Schuler Alexandru “Sany“; Birtalan Ştefan “Duda“; Nistor Mihai “Jambo“; Pal Jozsef “Dezso”; Mezei Iosif “Joska“; Pop Filip Ioan “Felipe“; Pircsi Stefan “Rodriguez“; Farago Vasile “Zimbru“; Albu Petru “Petrică“; Bradhofer Wilmos “Vili“; Farkas Oscar Tibor “Story“; Dohan Mircea “Mercelino“.

La acea dată,divizia A avea în componenţă 10 echipe, campionatul era de o valoare ridicată iar în 1970 echipa naţională câstiga Campionatul Mondial de Handbal, românii fiind consideraţi “brazilienii handbalului“.

Mircea Dohan debutează  în divizia A la data de  24.08.1969,  Minerul Baia Mare Impunându-se în prima etapă a sezonului 1969-1970 în faţa echipei  Politehnica Timişoara cu scorul de 8-7(3-3).

Incepe un campionat de vis. Rămâne cu amintirea unor dueluri cu Gaţu, cu Gruia, cu Oţelea, cu Nodea, cu Penu, cu Stockl, cu Marinescu, cu Goran, cu Kicsid, cu Gunesh toţi campioni mondiali în 1970, cu amintirea unor mari victorii (21-17 cu Dinamo Braşov la 18.10.1969; 13-5 cu Dinamo Bacău la 10.05.1970; 27-14 cu Rafinăria Teleajen la 07.06.1970) şi a unor meciuri memorabile de un dramatism rar intâlnit (16-17 cu Dinamo Braşov la 14.09.1969; 13-12 cu Voinţa Bucureşti la 21.09.1969; 20-20 cu Poli Timişoara  la 03.10.1969; 18-18 cu Dinamo Bacău la 17.10.1969; 17-18 cu Steaua Bucureşti la 03.05.1970; 11-12 cu Dinamo Bucureşti la 07.05.1970; 15-16 cu Voinţa Bucureşti la 21.05.1970 in derby-ul pentru retrogradare).

AMINTIRE DIN MECIUL MINERUL BAIA MARE – STEAUA BUCUREŞTI. De la stânga la dreapta: MIRCEA DOHAN (MINERUL); GHEORGHE GORAN; CORNEL OŢELEA; GHEORGHE GRUIA; MIHAIL MARINESCU (STEAUA – CÂŞTIGATORI AI C.C.E IN 1968 IAR ÎN SEZONUL 1968-1969 NU S-A ORGANIZAT C.C.E.) DR. KISS DEZIDERIU (MINERUL). ULTERIOR CEI PATRU COMPONENŢI AI ECHIPEI STEAUA DEVIN CAMPIONI MONDIALI CU NAŢIONALA ROMÂNIEI 1970.

Tegen Ioan: “În apărare a avut sarcini speciale, ţinând om la om, printre cei mai buni jucători ai lumii (campionii mondiali: Gruia, Gaţu, Kicsid, Gunesch,etc). Subliniez faptul că singurul handbalist din Carei, care a jucat în prima divizie a ţării cu Minerul Baia Mare a fost Mircea Dohan. Când mă întâlnesc cu foştii mei jucători, mereu ne aducem aminte de simpaticul „Mercelino”.

Palko Ioan (Minerul Baia Mare, în prezent antrenor CSM Satu Mare) Eu am ajuns la echipă în toamna anului 1969 când echipa promovase în divizia A. Mi-a plăcut atmosfera care era la echipă. Mircea era un tip excepţional care menţinea atmosfera în echipă. Eram o adevarată familie la Minerul, de aceea am şi făcut performanţă.“

CRISTIAN GAŢU ÎL DEPĂŞEŞTE PE MIRCEA DOHAN ŞI ÎNSCRIE. Fază din meciul Steaua – Minerul Baia Mare scor 30-15 disputat in 31.08.1969. Fotografia lui Aurel Neagu a fost publicată in ziarul Sportul la 01.09.1969 si republicată in cartea “Conducator de joc – Gaţu – autor  Marius Popescu. Ed Militară 1975 “

Cristian Gaţu (Steaua Bucureşti, în prezent Preşedintele Federaţiei Române de Handbal): Menţionez că in acea perioadă chiar dacă eram adversari în teren eram prieteni în afara lui. Despre Mircea Dohan, plecat dintre noi prematur, nu am decât amintiri frumoase şi îi port un mare respect pentru pasiunea, devotamentul şi ambiţia pe care le-a dovedit în şi pentru handbalul românesc. Pentru el, şi nu numai, conta victoria pe terenul de joc şi respectul faţă de adversari înainte şi după aceasta. Ca adversar sportiv pot spune că era de o competitivitate şi ambiţie deosebită, iar ca prieten, de o loialitate şi disponibilitate de mare ţinută. Din păcate acest OM şi calităţile lui, menţionate mai sus, lipsesc astăzi din handbalul românesc, din sportul şi societatea noastră! Dumnezeu să-l odihnească în pace! “

MINERUL BAIA MARE- DIVIZIA A

Ştefan Birtalan (Minerul Baia Mare, dublu campion mondial, triplu medaliat olimpic, câştigător la Cupei Campionilor Europeni, în prezent preşedinte onorific la Steaua Bucureşti) completează legat de acea perioadă: “Mircea a fost un băiat excepţional, perseverent în pregătire, dornic de a face performanţă. A avut un mare entuziasm în tot ce a făcut. Noi am fost pionierii handbalului băimărean. Am fost o adevărată familie, am avut o atmosferă la echipă propice marii performanţe. Am făcut totul din pasiune şi nu partea financiară a fost cea care ne-a călăuzit. Aceasta ne-a ţinut prieteni toată viata, păcat ca el nu mai există“.

FAMILIA“ MINERULUI DIN BAIA MARE

Într-un interviu acordat de Ştefan  Birtalan ziarului Graiul Maramureşului în februarie 2007, chestionat fiind despre cel mai valoros jucător care a evoluat la Minaur acesta a răspuns: “Este un joc de echipă şi niciun vârf nu poate apărea dacă echipa nu merge şi nu este valoroasă. E greu de ales un jucător pentru Minaur. Aş spune 10! Desigur ,majoritatea lumii când spune Minaur va spune Maricel Voinea, dar au fost atîţia alţii buni! Colegii mei de generaţie, cu care jucam handbal afară, cu 10 spectatori în tribunele improvizate… Noi am început construcţia handbalului la Baia Mare. Din nimic.“

Începând cu 1971, Mircea Dohan devine student la Institutul de Educaţie Fizică de la Oradea şi se legitimează la Constructorul Oradea echipă antrenată de Dorka Gunther. Echipa promovează in 1972 in Divizia B, iar Mercelino pune serios umărul la menţinerea echipei in această divizie.

Bica Aurel (Constructorul Oradea): “Am reuşit promovarea în divizia B în 1972 sub comanda antrenorului Dorka Gunther unde am stat 3 sezoane, iar  in anul 1975 am retrogradat. Terenul Constructorul era unul de zgură. Eram plini de zgârieturi dar nu ne făceam probleme pentru orice accidentare.“

CONSTRUCTORUL ORADEA – DIVIZIA B- Bica Aurel, Nagy Wilmos,  antrenor Dorka Gunther, Uivărăşan Nicolae, Silvasi Fernandel, Gaspar Istvan, Ţegeni Ştefan, Rapţigan Gheorghe, Pal Jozsef, Tenţ Viorel si Dohan Mircea.

Pal Jozsef (Minerul Baia Mare, Constructorul Oradea): În 1970 m-am intors acasă la Oradea oraşul meu natal şi m-am legitimat la Constructorul. La această echipă evoluau şi alţi colegi de ai noştri care au jucat şi la Minerul  Baia Mare respectiv Bekecs Istvan şi Gaspar Istvan.Mircea a devenit student la Oradea l-am adus la echipă pentru că aveam nevoie de oameni valoroşi. Eu jucam inter dreapta iar el a evoluat pivot. Mircea a fost un băiat liniştit şi foarte corect.  Am admirat plonjoanele făcute cu ocazia aruncărilor la poartă. Să nu uităm că pe vremuri am jucat pe teren de zgură. În timpul meciului am putut colabora foarte bine, din instinct ştia cum să se aşeze şi de multe ori veneau angajările “speciale ” pe la spate. A fost de mare folos echipei. Eu personal am ţinut legătura cu el şi mai tîrziu, petrecându-mi chiar şi sărbătorile de iarnă la Carei“

MIRCEA DOHAN ( C.S.U. ORADEA ) IN ACŢIUNE

În paralel joacă şi pentru echipa Universităţii din Oradea la Club Sportiv Universitar Oradea, echipă ce activa în campionatul judeţean. Fiind tehnic si având o mare experienţă devine coordonatorul echipei. Aspiraţiile cresc la CSU, echipa câştigă campionatul judeţean în 1973 şi se califică la barajul pentru promovare.

Pierd la mare luptă  însă barajul de promovare în compania echipei Porţelanul Cluj în componenţa careia în mare majoritate erau foşti jucatori ai Universitaţii Cluj (divizionară A in acea perioada).

Istoria se repeta şi în anul ce urmează (1974) pierd din nou la baraj, de data asta împotriva echipei Gaz Metan Mediaş, baraj disputat la Cluj Napoca.

Din componenţa echipei oradene făceau parte printre alţii: Dohan Mircea, Szabo Francisc, Petruţ George, Domocoş Iosif, Dehelean Nicolae, Glogovetean Lucian etc.

Prof . Domocos Iosif (C.S.U. ORADEA, ex-preşedinte Consiliu Local Bistriţa)Datorită aptitudinilor sale deosebite, posedând o indemânare în manevrarea mingii şi o viziune în joc, îi confera locul de titular de drept la această echipă. Juca în funcţie de necesitaţi la fel de bine pe post de coordonator, pivot, extremă stânga.   Student fiind, la această echipă beneficia de câţiva lei după fiecare meci sau bonuri de masă care uşor puteau fi convertite în bani. Era în acea perioadă o motivaţie serioasă pentru a face efort, dar trebuie să menţionam că la Mircea motivul principal era plăcerea de a practica acest joc. “

VICTORIA CAREI – MECI LA ORADEA 1975. ( DOHAN M- cpt; SCHLACTER F., CSIGI K., MUSZTA P., FULLAJTAR I., BREM A., GENG J.)

După terminarea facultăţii, devine jucătorul echipei  Victoria Carei, ultima, dar la fel de frumoasă perioadă din cariera lui de sportiv. Echipa Victoria Carei evolua “cu brio“ în campionatul judeţean câştigându-l cu regularitate. Campionatul judeţean avea in componenţă 8 echipe care proveneau din Satu-Mare, Tăşnad, Negreşti-Oaş, Bixad si  Carei. In acea perioadă echipa îi avea la cârma pe  Szilagy, secondat de  Pacz Arpad, cei care incercau să asigure echipei condiţii cât mai prielnice de antrenament şi competiţii. Astfel echipa a efectuat cantonamente organizate în Baia Mare şi în Carei (în incinta Grup Şcolar Agricol).

FAMILIA“ VICTORIA CAREI

În echipa antrenată de Karácsonyi Károly au evoluat printre alţii în acea perioada  Schlakter Ferenc, Rad Gheorghe,  Sós Zoltán, Muszta Péter, Csigi Károly, Sălăjan Iosif,  Ecsedi János, Molnár György, Brém Árpád, Geng József, Torzsa Ioan, Ghiarfas Ioan, Dávid Tibor, Joldis Francisc, Podina Constantin, Toth Tibor, Toth Mihai, Ritok Gabriel, Szabo Laszlo, Kovacs Zoltan, Fullajtar Iosif, Vezendan Mircea, Szeghedi Vasile, Podoabă Mircea, Mozer Ştefan.

În anul 1975, Victoria Carei câştigă campionatul judeţean şi participă la barajul desfăşurat la Bistriţa. La baraj erau calificate echipele oraşelor: Târgu Mureş, Ploieşti, Hunedoara. Câştigăm primele două meciuri în compania echipelor din Târgu Mureş şi Ploieşti. Meciul decisiv s-a jucat împotriva echipei din Hunedoara, echipă ce-l avea în componenţă şi pe Vasile Stângă. Careienii domină meciul, conduc majoritatea timpului la 2 şi chiar 3 goluri. În ultimele minute arbitrii “îşi intră în rol“ şi Victoria Carei pierde meciul decisiv.

Istoria se repeta şi mai pierdem din nou un baraj datorită arbitrajului la Haţeg în dauna formaţiei din Sfântu Gheorghe.

Victoria Carei e  invitată şi castigă locul 1 in 1975  la Pannonia Vasas Kupa, la acest turneu participând echipele oraşelor Nyirbator si Tiszaujvaros (Ungaria).

VICTORIA CAREI PREZENTA LA “ PANNONIA VASAS KUPA“  IN NYIRBATOR –UNGARIA

Deşi era perioada comunistă, echipa de handbal reuşeşte să organizeze câteva amicaluri cu echipe din Ungaria (18-17 cu echipa de handbal din Nyirbator) şi chiar un turneu la care pe lânga echipele din Ungaria a participat şi echipa oraşului Podgorica (Cehoslovacia).

Brem Arpad (Victoria Carei): “Jucam din plăcere, nu eram recompensaţi financiar de nici un fel.  De multe ori pentru a face cantonamente şi deplasări cu echipa plăteam din buzunarul propriu. Efectuam antrenamentele  dupa programul de lucru, dar nimeni nu lipsea. Era o atmosferă extraordinară în cadrul lotului, chiar dacă jucam pe acelaşi post ne susţineam reciproc,  neexistând răutăţi intre noi. Barajul de la Bistriţa cu echipa Hunedoarei are o istorie aparte. Înainte de jocul decisiv ni s-a spus că dacă dorim promovarea trebuie să cotizăm la arbitrii. Era o suma exorbitant de mare, depăşea chiar şi cheltuielile de deplasare cu tot lotul. Deşi am fost net superiori, arbitrii în repriza a II-a a meciului nu ne-au lăsat mai mult de 4 jucători pe teren fluierând total aiurea. După terminarea meciului baieţii au sărit să-i linşeze pe cei 2 arbitrii. Păcat, am fost cei mai buni si meritam calificarea. După aceea a urmat “racolarea” de catre sătmăreni a colegilor mei (Muszta, Fullajtar etc ).“

Mircea Dohan primeşte titularizarea pe post ca profesor de Educaţie Fizică la Şcoala Generală din Lucăceni. E obişnuit cu performanţa şi nu acceptă anonimatul. A învăţat de la Tegen. Organizează campionate săteşti  şi regionale la nivel de copii în atletism, handbal, fotbal, şah, oină, tenis de masă, gimnastică, baschet şi orientare turistică. Participă cu echipa şcolii Tigrii Lucăceni (ca şi reprezentantă a judeţului Satu Mare) la Campionatul Naţional de Oină, după calificari răsunatoare la fazele regionale în detrimentul echipelor reprezentante a judeţelor Arad, Baia Mare, Sălaj, Cluj, Sibiu.

La prima participare în 1976 la Frasin ocupa locul 21, în 1977 la Sibiu ocupă locul 20.

După o scurtă perioadă de intrerupere participă din nou în 1981 şi 1982 (ambele faze finale se dispută la Mangalia) la finala pe ţară a campionatului de oină, ocupând locul 19, respectiv locul 15. Datorită rezultatelor excelente este cooptat in cadrul Federaţiei Române de Oină. De menţionat şi rezultatele din acea perioadă a echipei de seniori Crasna Lucăceni culminând cu locul VI ocupat în 1978 la Slobozia (primind titlul de cea mai tehnică echipă) şi locul VIII în 1982 la Orşova.

Mă întreb când s-a mai jucat oină la Lucăceni?

Pasiunea pentru sport nu a avut limite şi a evoluat in acea perioadă şi ca jucator de fotbal la Crasna Lucăceni în campionatul judeţean.

În 1986 revine la Carei, titularizându-se la Liceul Industrial Nr.1 Carei actualmente Colegiul Tehnic “Iuliu Maniu”. Reuşeşte să califice la fazele regionale de handbal echipa de băieţi a liceului in anul 1992 (faza regională disputându-se la Timişoara) şi echipa de fete a liceului in anul 1995 (faza regională disputându-se la Bistriţa).

Visez o zi in care să avem din nou o echipă de handbal la Carei. O echipă cu un nou Mercelino în teren cum ai fost tu rapid, dârz, entuziast, dornic de a face performanţă sau poate un antrenor cu calitaţile tale. Să batem Baia Mare, Satu Mare, Oradea cum am făcut-o când jucai. Să  fim din nou mândri de noi,să ieşim din anonimat.

Poate unii dintre noi careienii, te-au uitat. Dar nu te-au uitat Gaţu, Birtalan, Gruia, Oţelea, Palko, Penu, Pal, Tegen, Albu, Domocoş, Redeş, Bica si ceilalţi, doar faci parte din familia  handbalului românesc, ai fost ambasador al Careiului şi ai îndrumat în sport generaţii după generaţii de careieni şi nu numai.

Când am adunat informaţii despre cariera ta de sportiv am fost surprins să constat  cât ai fost de respectat şi preţuit la Baia Mare, Bistriţa, Bucureşti şi Oradea. Lui Tegzes băimărenii i-au organizat in semn de preţuire  un memorial. Noi nici nu ştiam că e de-al nostru, că e careian.

Când am revenit acasă am fost mândru. Mândru că sunt careian. Din oraşul fără echipă de handbal dar cu handbalişti. Cu Mircea Dohan, Tegen Ioan, Tegzeş Nicolae, Mircea Podoabă,  Karoly Koracsony, Brem Arpad, Podină Ioan, Geng Jozsef, Muszta Peter,Georgescu Vasile,Oros Vasile,Fullajtar Iosif,  Schlakter Ferencz.

Profesorul Mircea Dohan s-a stins din viaţa în data de 9 iunie 2010. În data de de 21.02.2012 ar fi împlinit 63 ani.

Brugos Laszlo (Ştiinţa Carei): Mircea a rupt deja, din păcate panglica de la sosire şi aşteapta în linişte şi pace comunicarea rezultatelor finale şi sunt sigur ca şi acolo va fi pe un loc fruntaş.

Cât trăim şi noi îi păstram amintirea.Dumnzeu să-l odihnească !

Mulţumesc  tuturor celor care au participat la realizarea acestui articol .

Graţian Boroş

comentarii

de Horia Mărieș la 19 February 2012 - 16:20

Imi aduc cu foarte mult drag aminte de Mircea, mezinul echipei de handbal Știința a Școlii Medii Carei, în care am jucat și eu între anii 1961-1965.

Peste 2 zile ar fi implinit 63 de ani, dar soarta a fost nedreaptă cu el, a fost nedreaptă cu familia lui, cu prietenii lui, cu toți ce-i păstreaza în inimă amintirea.

Soarta a fost nedreaptă și cu alti coechipieri de ai mei din anii de liceu, mă refer la dragul și nedespărțitul meu prieten Szabo Joska, un excelent portar, cu reflexe senzaționale dar mai ales cu un curaj ieșit din comun, nebunesc dar întotdeauna bine calculat; la Puiu Podoabă cel mereu vesel și pus pe glume care a jucat un sezon cu o hernie ce-i era vizibila pe abdomen, dar făcând haz și bătându-și joc de ea; la Toth Tibi zis și Feszek, un jucător puternic și curajos; la Duțu Stoia care era puțin cam rotunjior, dar dădea bine din coate pe careul de 6 metri și se rostogolea apoi eficient spre poartă, la Nicolae -Bebe- Tegzeș, colegul meu de clasă, extremă stânga iute, puternică, penetrantă, cu tâșniri fulgerătoare și ucigătoare pe contraatacurile lansate de portarul Szabo Joska sau de portarul de rezervă Barth Laurențiu zis și Lorinc.

Soarta a fost nedreaptă în acest sens și cu antrenorul nostru, cu profesorul de sport Bucsin Laszlo, un om de o delicatețe rară, dar care își făcea treaba extrem de conștiincios, care își iubea elevii, care nu scăpa nici un antrenament, inclusiv iarna în sala neîncălzită aflată nu departe de actuala biserică romano-catolică (Nagy Templom), și care ne punea totuși să alergăm iernile pe zăpadă 10-15 km fără nici o pauză până la primul sat, dus-întors, ca să facem “condiție fizică”. Și chiar am făcut.

Pentru toți cei rememorați mai sus care azi nu mai sunt printre noi, cei trecători pe acest pământ, un gând curat și o lacrimă fierbinte.

Bunul Dumnezeu să-i odihnească în pace și să le fie țărâna ușoară.

Horia Mărieș
București
19 februarie 2012.

de corre la 20 February 2012 - 07:55

Si ce fecior frumos erai..
dar ce ti pasa..
tu vei vedea iar satul tau
si casa voastra n vale..
……………………
iar eu…
raman sa mor….
cu liftele pagane
20 in car
la groapa ne vor duce
si bun e Domnul
de vom avea la cap
o cruce….

de corre la 20 February 2012 - 08:02

……………….
Noi de copii ne stim, si-am fost
Ca fratii, ba mai bine.
Eu de-am avut un singur ban
L-am impartit cu tine;
Si tu cu gura foc prindeai
Sa-mi dai ajutoare;
Sa-ti rasplateasca Dumnezeu,
Ca-i bun si mare!
……………………….

de Dragos la 20 February 2012 - 11:30

L-am cunoscut ca profesor si ca si parinte al colegului meu de clasa. L-am respectat si ii respect memoria si acum. A fost cel care a luptat pentru ca sporul sa ajunga si sa ramana un mod de viata pentru noi. Dintr-o singura privire vedea potentialul sportiv al tinerilor si facea tot ce ii statea in putinta ca sa ne “lipim” de un sport. Fie el fotbal, handbal, baschet, oina sau baseball, prof. Mircea Dohan sen. era intodeauna dedicat orelor si cercurilor de sport. Tactul pedagogic de care a dat dovada pe parcursul anilor a fost chintesenta transformarii banalei ore de educatie fizica intr-o ora de sport de competitie in care toti doream sa ii dovedim “profului” ca suntem cei mai buni.

Nu il vom uita niciodata!

Mircea Dohan jr. a mostenit majoritatea calitatilor tatalui sau si, prin urmare, este un profesor de educatie fizica foarte indragit de elevi. Sunt sigur ca tatal este mandru de fiul sau.

de marianadoinaf la 20 February 2012 - 17:10

Felicitari initiatorilor acestui articol in special d-lui Gratian Boros.

de gratianboros la 20 February 2012 - 18:41

Multumesc Frumos ! …dar cred ca felicitarile trebuiesc indreptate spre acea generatie de exceptie pe care a avut-o Careiul si din care a facut parte socrul meu Mircea Dohan ……datorita lor se vorbeste la superlativ in handbal despre Carei si dupa atatia ani

de podoba mircea la 20 February 2012 - 19:19

Frumos articol si felicitari familiei ptr tot ceea ceea ce face in memoria lui Mircea Dohan !! In vara ar trebui organizat un MEMORIAL ,cu participarea ecipelor de juniori a Stelei,Minaur Baia Mare,Satu Mare si o echipa a CAREIULUI!! eu deja am avut un proiect ptr un memorial in cinstea tatalui meu pe care am vrut sa-l organizez impreuna cu regretatul prof.Mircea Dohan,luind legatura acum cu cativa ani cu D-ul Stefan Birtalan,Lascar Pana si cu d-ul insp.de ed.fizica Dumitru.

de gratianboros la 21 February 2012 - 06:26

ne-am gandit si noi la asa ceva .Am discutat in acest sens cu mai multe persoane din Carei, speram sa se implice cat mai multa lume.

de marius la 21 February 2012 - 06:29

Felicitari familiei ca a avut aceasta idee de a zcoate la lumina cariera exceptionala a d-lui profesor

de mircea dohan la 21 February 2012 - 15:28

Astazi ar fi implinit 63 de ani!
Un om care si-a dedicat ani din viaţă sportului pentru simplul fapt ca a avut abilităţile necesare şi pentru că i-a facut placere. Placerea care l-a dus la performanţă ca sportiv, la a fi indrăgit ca profesor, apreciat de colegi, prieteni, cunoscuti si iubit de familie.
Ideea realizării acestui articol a pornit de la un lucru banal. Azi ar fi trebuit sa ii serbăm ziua de nastere, în schimb îi simţim lipsa dintre noi ca şi părinte, soţ, coleg, prieten.
As vrea să le mulţumesc foştilor colegi, antrenori, prieteni ai tatălui meu care încă după atâţia ani iî păstrează amintirea şi au fost deschişi în compunerea acestui memoriu , care a dus la bun sfârşit realizarea si publicarea acestuia.

de Dumnezeu sa-l odihneasca la 27 February 2012 - 20:53

Sunt mandru de fostul meu profesor de sport Mircea Dohan. Nu stiam aceste lucruri despre dansul. Felicitari pt articol,chiar am lacrimi in ochi.

Lasati un comentariu