Permise suspendate pentru alcool

• publicat la: 16 februarie 2012
Permise suspendate pentru alcool

Acţiunile poliţiştilor rutieri vizând prevenirea producerii de accidente au continuat şi în cursul zilei trecute, 15 februarie a.c., însă având în vedere faptul că circulaţia a fost îngreunată de căderile masive de zăpadă, poliţiştii au acţionat cu efective mărite pentru fluidizarea traficului, acordând sprijin în vederea deszăpezirii  drumurilor.

În pofida condiţiilor meteorologice defavorabile, care impun tuturor participanţilor la trafic o mai mare precauţie, au mai existat situaţii în care s-au încălcat normele rutiere, poliţiştii aplicând 133 de amenzi, în valoare totală de peste 10.000 lei. Mai mult, au fost depistaţi 33 de şoferi care au depăşit limita legală de viteză şi alţi patru conducători auto care au urcat la volan după ce consumaseră băuturi alcoolice, în trei cazuri fiind reţinute permisele în vederea suspendării, iar unui şofer i-a fost întocmit dosar penal.

Astfel, Grigore G., de 44 de ani, Tamas K., de 23 de ani şi George I., de 38 de ani, toţi din Satu Mare, au fost opriţi în trafic de echipajele Biroului Rutier,în urma testării cu aparatul etilotest relevându-se concentraţii de 0,31, 0,11, respectiv 0,15 mg/l alcool pur în aerul expirat, şoferii depistaţi rămânând fără permise.

În cazul lui Cristian T., de 33 de ani, din Carei, etilotetsul a evidenţiat o concentraţie de 0,41 mg/l alcool pur în aerul expirat, astfel încât bărbatului i-au fost recoltate şi probe biologice pentru stabilirea îmbibaţiei alcoolice din sânge. În măsura în care buletinul de analiză toxicologică va releva o alcoolemie plasată peste valoarea de 0,80 mg/l alcool pur în sânge, şoferului i se va întocmi dosar penal pentru comiterea infracţiunii de conducere cu alcoolemie peste limita legală.

Alte trei permise de conducere au fost suspendate pentru neacordare de prioritate pietonilor angajaţi regulamentar în traversarea străzii şi pentru nerespectarea culorii roşii a semaforului.

O altă infracţiune la regimul rutier a fost constatată de poliţiştii Serviciului Rutier, pe Strada Ganea din municipiul Satu Mare, fiind depistat Dumitru M., de 27 de ani, din Zalău, care conducea un autovehicul deşi avea permisul reţinut. Pe numele tânărului poliţiştii au întocmit acte premergătoare începerii urmăririi penale.

Poliţiştii rutieri adresează tuturor conducătorilor auto recomandări privind circulaţia în condiţii de siguranţă:

• Înainte de a pleca la drum, verificaţi întotdeauna starea tehnică a autovehiculului şi interesaţi-vă în privinţa stării traseului pe care urmează să îl parcurgeţi!

•    Adaptaţi permanent viteza de rulare la condiţiile de drum şi de trafic !

•    În zilele cu ninsori, viscol, ploi, temperaturi scăzute, fiţi mai atenţi la pietoni ! Aceştia sunt mai puţin prudenţi, se ascund sub umbrele, privesc mai puţin în jur şi nu se asigură corespunzător la traversare

• Echipaţi-vă maşina corespunzător, nu plecaţi la drum fără anvelope de iarnă, lanţuri şi material antiderapant !

• Verificaţi farurile, nivelul uleiului, combustibilului, antigelulului, lichidului de parbriz şi instalaţia de încălzire !

• Verificaţi dacă dispozitivele de iluminare şi semnalizare, ştergătoarele de parbriz şi instalaţiile de climatizare funcţionează corespunzător !

• Circulaţi cu viteză redusă, pentru a putea frâna în condiţii de siguranţă! Ţineţi cont de faptul că atunci când este zăpadă, distanţele sunt mai greu de apreciat. De aceea, menţineţi o distanţă mai mare între maşina Dumneavoastră şi cea din faţă;

• Evitaţi să acţionaţi brusc frâna şi mecanismele de direcţie, deoarece puteţi derapa foarte uşor ! Folosiţi cu precădere frâna de motor. Pe porţiunile acoperite cu polei nu trebuie să viraţi şi să frânaţi în acelaşi timp;

• Nu efectuaţi depăşiri riscante, pentru că puteţi derapa foarte uşor !

• Nu consumaţi alcool şi nu conduceţi dacă simţiţi că sunteţi obosiţi !

Amplasarea radarelor în data de 17 februarie a.c.:

–         DN 19:  Livada – Vama – Negreşti Oaş

–         DN 1C: Apa – Halmeu

–         DJ 193: Culciu – Pomi

–         DN 19A: Satu Mare – Ardud

–         DN 19: Carei – Petreşti

–         Municipiul Carei:

  • Strada Agoston
  • Strada Petofi Sandor
  • Strada 1 Decembrie 1918
  • DN 1F: Carei – Urziceni

–         Municipiul Satu Mare:

  • Strada Botizului
  • Bulevardul Lucian Blaga
  • Bulevardul Unirii

Lasati un comentariu