Pagina principala / Timp Liber / Semnificaţia populară a zilelor săptămânii

Semnificaţia populară a zilelor săptămânii

LUNEA, ziua astrului selenar

Prima zi a săptămânii, dedicată Lunii, singurul satelit natural al Pamântului, este patronată de Sfinții Petru și Pavel (lași), sau de Arhanghelii Mihail și Gavriil (Neamț). Ca personaj mitologic, Sfânta Luni era invocată pentru vindecarea animalelor, mai ales a acelora născute în ziua de luni și botezate Lunilă sau Lunaia. Pretutindeni, ziua de luni poartă noroc începerii activităților specifice industriei casnice, în special a acelora de durată, care nu puteau să fie încheiate într-o singură zi (țesutul, cusutul, sau brodatul iei sau cămășii). Se interzicea, în schimb, negoțul, „datul pe datorie”, împrumutul bunurilor materiale, mersul la pețit și înmormântarea morților. Lunea era timpul cel mai favorabil efectuării practicilor de medicină populară (Muntenia, Dobrogea, Moldova). Pentru sănătatea și prosperitatea oamenilor și a turmelor de vite în ziua de luni se ținea post, uneori mai sever decât miercurea și vinerea (Oltenia, Muntenia, Dobrogea, Moldova). Despre omul născut lunea se credea că este urât, dar foarte sănătos și norocos. Calendarul popular cuprinde mai multe zile de luni cu statut de sărbători: Lunea Curată, Lunea Păstorilor, Spolocania.

Despre omul născut lunea se credea că este urât, dar foarte sănătos și norocos.

MARȚEA, ziua celor care se vor naște

Spre deosebire de ziua de sâmbăta, dedicată morților (postexistenței), de miercurea, joia, vinerea, duminica și lunea, zile ale viilor (dedicate existenței), românii au rezervat ziua de marți celor care se vor naște (preexistenței). Marțea și sâmbăta, zile ale săptămânii dedicate „Lumii de dincolo” (preexistentei și postexistentei) au trei ceasuri rele, spre deosebire de zilele „lumii de aici”, care pot avea numai unul singur. Sub influența mitului biblic, oamenii credeau că în ziua de marți s-ar fi urzit lumea și pământul (Moldova Centrală, Gorj, Hunedoara). Se consideră o zi rea (Muntenia, Oltenia, Moldova de Sud), fără noroc (Moldova Centrală), aducătoare de nenorociri în cele trei „ceasuri rele” (Oltenia, Muntenia, Moldova), nefastă pentru începerea unor activități importante (aratul, semănatul, construirea unei case sau a unei fântâni etc.). Din aceste motive, în ziua de marți erau interzise nunțile, logodnele și mersul în pețit. Ziua este patronată de două ciudate reprezentări mitice feminine: Marțolea și Marțiseara. În calendarul popular apar numeroase zile de marți cu statut de sărbători: Matcalaul, Marțea Vaselor, Marțea Ciorilor, Marțea Dracului, Marțea Strâmbă, Marțea Trăsnetului, Paparuda, Marțea Testelor. După Paști și uneori, după Rusalii, urmau cicluri de trei sau șase zile de marți „oprite” pentru unele activități economice, dar favorabile pentru altele.

Despre persoanele născute într-o zi de marți se spune că sunt caracterizate de un entuziasm debordant, susținut de un bagaj generos de energie pozitivă.

MIERCUREA, ziua călătoriilor

Miercuri, ziua a treia a săptămânii, a fost dedicată de romani zeului și planetei Mercur. Ca personificare a zilei ce-i poartă numele, romanii o considerau o sfântă mai puțin importantă ca duminica și vinerea, dar mai însemnată decât lunea, marțea, joia și sâmbăta, în credințele și folclorul românesc apare ca o sfântă bătrână (Neamț), slabă și necajită (lași), îmbrăcată în alb (Vaslui), sau dimpotrivă,dezbrăcată și despletită (Suceava). Locuința ei s-ar afla în cer (Falciu), în pustiu (Tecuci), în păduri (Botoșani, Vaslui), în chilii (Tutova, Botoșani) sau în palate mari (Neamt). Se preocupa de hrana animalelor salbatice, iar când apare în vis vindecă bolnavii (Vaslui). Animalele născute în ziua de miercuri se numeau Miercan, Miercana. În ziua Sfintei Miercuri nu se făceau nunți, nu se mergea în pețit, erau interzise petrecerile și distracțiile. Mai multe miercuri de peste an aveau statut de sărbători: Miezul Paresimilor, Miercurea Strâmbă.

Dintre zilele lucrătoare, miercurea este considerată o zi curată și binefăcătoare, prielnică muncilor în afara casei (semănat, arat, cosit).

Despre persoanele născute miercurea se spune că sunt active și puternic ancorate în realitate, loiale, dar și intolerante.

JOIA, ziua dedicată cultului și odihnei

Joi, a patra zi din săptămână, era dedicată de romani zeului și planetei Jupiter. La români, joia este o personificare ce-i poarta numele: „femeie sfântă” (Dorohoi); „fecioara frumoasă, care apără lumea de ploi mari și de grindină” (lași, Tutova); „o femeie sfântă și binevoitoare, sora cu Duminica, Vinerea și Miercurea” etc. Joia ar locui printre nori, în ceruri (Constanța, lași, Olt), în păduri netaiate și păzite de fecioare (Tutova), de unde își manifestă puterea miraculoasă asupra holdelor, vitelor, bolilor etc. Zonal, joia era, în secolul al XIX-lea, respectată ca o zi de sărbătoare, în Maramures și Bucovina erau interzise șezătorile, în schimb devenea slobodă pentru nunți și în general, pentru dragoste. Sărbătorile și obiceiurile calendaristice sprijină ipoteza că joia a funcționat în spațiul carpato-danubiano-pontic ca sărbătoare a săptămânii, dedicată cultului și odihnei, singură sau alături de duminică.

În repertoriul joilor din calendarul popular mai sunt și Joia Iepelor, Joia Furnicilor, Joia Paparudelor sau a Caloianului, cea mai mare și mai însemnată rămânând Joia Mare din Săptămâna Patimilor.

Este ziua încrederii, comunicării și relaționării în comunitate, dar și un timp foarte bun pentru valorificarea tuturor resurselor, talentelor, cunoștințelor și experienței. Despre cei născuți în ziua de joi se spune că sunt extrem de afectuoși, dar tot atât de exigenți.

VINEREA, ziua crucii

Vineri, a cincea zi a săptămânii, era dedicată de romani zeiței Venera și planetei Venus. Pentru romani, exceptând duminica, vinerea era cea mai importantă zi a săptămânii. Ca personificare a zilei ce-i poartă numele, Vinerea este „cea mai bătrână sfântă dintre surorile ei”. Ea este protectoarea femeilor căsătorite, pe care le ajută la naștere, căsătorește fetele și poartă de grijă animalelor sălbatice. Sfântă Vineri ar umbla îmbrăcată în alb sau negru și ar locui în munți (Argeș, Suceava), în păduri (Argeș, Buzău, Neamț, Tecuci), în pustiu (Neamț, lași), în ostroavele marii, în cer, în lumea cealaltă. Era invocată în rugăciuni, vrăji și descântece pentru căsătoria fetelor, pentru prosperitatea vitelor și a holdelor, pentru sănătate și respectată prin post sever. Unele zile de peste an erau celebrate ca sărbători (Vinerea Seacă, Vinerea Mare, Izvorul Tămăduirii, Vinerea Ciumei), altele formau cicluri de trei, nouă sau douăsprezece vineri cu diferite semnificații religioase și interdicții de muncă.

Este o zi de purificare spirituală și trupească prin post și rugăciune.

Persoanele născute într-o zi de vineri sunt carismatice, exercitând o puternică atracție asupra celor din jur. Intuitive și empatice, reușesc să treacă dincolo de aparențe.

SÂMBĂTA, ziua puterii creatoare, răscumpărătoare și restauratoare

Sâmbăta, ultima zi a săptămânii, dedicată de romani zeului și planetei Saturn, este considerată de romani nefastă pentru cei vii, fără noroc, cu trei ceasuri rele, dar favorabilă pentru spiritele morților, care primeau ofrande și erau invocate în timpul vrăjilor și practicilor magice. Vitele născute sâmbăta se numeau Sâmbotin sau Sâmbotina.

Mai multe sâmbete de peste an au statut de sărbători: Sâmbăta Mare, Sâmbăta Morților, Sâmbăta lui Lazăr.

În astrologie se spune că este ziua izolării „întru iluminare”, o zi de rugăciune și de comunicare cu „lumea de dincolo”.

Persoanele născute sâmbăta sunt puternice, optimiste și generoase.

DUMINICA, ziua sfântului Soare

Duminica, singura zi a săptămânii care poarta un nume creștin (Dies Dominica – Ziua Domnului), este dedicată Soarelui. În credințele și folclorul românesc, Duminica este un personaj mitic binevoitor: „femeie sfântă” (Covurlui, lași, Vaslui, Dolj); „ființă omenească” (Neamț, Caraș-Severin) ; „cea mai mare Maică Sfântă” (Tutova, Botoșani); „calugarița” (lași, Sălaj); „doamna mare, la care se închină toate zilele săptămânii și de la care primesc ordine, ce să facă fiecare” (Fălciu); „zeița vie” (Tecuci); „sora mai mare a celorlalte zile” (lași, Neamț, Vaslui). Sfântă Duminica ar locui dincolo de Apa Sâmbetei, în palate de aur (Neamț), în păduri neumblate de oameni (Botoșani, Vaslui) și este îmbracată în haine albe. Ea s-ar arăta oamenilor, în vis sau în realitate, pentru a-i sfătui cum să alunge bolile și să prevină pagubele (Vaslui). Poate să apară însă cu chip de femeie, cu picioare de găină, dacă oamenii mănâncă de dulce în zilele de post (Neamț), zgâriată, împunsă, tăiată și sângerată dacă femeile au spălat rufe și au tors sau au cusut de ziua ei (Romanați). Duminica își serbează ziua nelucrând (Fagaraș), se roagă și mănâncă o dată la șapte zile (Tecuci), e făcătoare de minuni, aduce numai bine oamenilor. Adesea, apare ca un râu care înconjoară Raiul, spre deosebire de Apa Sâmbetei, care inconjoară Iadul. În ziua de Duminică sunt interzise descântecele, cu excepția celor de dragoste și aflare a ursitei (Oltenia, Muntenia, Dobrogea, sudul și centrul Moldovei). Vitele născute în această zi se numeau Duman, Dumaia. Spre deosebire de Duminica obisnuită, calendarul popular mai cuprinde: Duminica Tânără, Duminica Floriilor, Duminica Tomei, Duminica Mare.

Principalele trăsături ale persoanelor care sunt născute duminica sunt fermitatea și loialitatea.

sursa antrec.ro