Un tratat care a “îngheţat” România

• publicat la: 4 February 2012
Un tratat care a “îngheţat” România

In urmă cu peste şase decenii, la 4 februarie 1948, România devenea unul din cei mai docili vasali ai fratelui stalinist “călăuzitor” de la Răsărit. Oficializarea obedientei totale a avut loc prin semnarea Tratatului de prietenie, colaborare si asistenţă mutuală cu URSS. Titlu pompos, deplină ficţiune. In realitate, se deschidea larg calea lichelizării categorice. Semnatarii actului de subjugare a fiintei nationale, Petru Groza si Viaceslav Molotov.

Incepând cu acea dată, câteva zeci de ani, România a ascultat orbeşte ordinele puhavilor duhnitori de vodcă, a coborât treptele iadului roşu si a alimentat cu propriile-i bogăţii locomotiva diabolică a imperialismului de sorginte bolşevică.

Actul amintit constituia primul document incheiat de Uniunea Sovietica alături de un fost stat inamic, eveniment prezentat de slugile regimului de la Bucuresti ca un mare succes. S-a dat astfel liber la importul, de fapt năpustirea haidamacilor-consilieri cu rubaşcă şi stea la cozoroc.

Misiunea lor, a acestei pecingini reprezentand comunismul consacrat, era bine pusă la punct, functionând mai precis decât butucănosul ceas Pobeda construit in Siberia de către nemtii luati prizonieri cu tot cu fabricile lor.

Insi tunşi chilug până la motul bretonat au fost trimisi de pe malurile Nevei să supravegheze, să indrume si să controleze intreaga activitate politică, economică, socială si culturală intr-o până nu de mult cochetă gradină europeană. Semianafabetii si-au luat rolurile in serios.

Cei ce asudau convulsiv la vederea unui toc cu peniţă făceau pârtie către putere veneticilor, vânzătorilor de ţară, peticarilor de “epocă nouă”. Era startul unui deceniu cumplit pentru români. Intre 1948-1958, aproximativ 400.000 au luat drumul inchisorilor politice si lagărelor de muncă, trei sferturi dintre ei fără a fi judecaţi sau condamnati.

Istoria mai consemnează 50.000 de familii deportate, iar alte 100.000 au primit domiciliu obligatoriu. Nu este cunoscut numărul exact al celor ucisi in temnite de către călăii intunericului stacojiu. Mult mai zeloşi si mai inventivi in sarcini de câini turbaţi decât dresorii lor moscoviţi.

Aceste atrocităţi isi aveau certificatul de naştere inregistrat in octombrie 1947, atunci când a debutat actiunea de contopire a Partidului Comunist cu cel Social-Democrat. Pregătirea psihologica, politică si ideologică la care a recurs partidul unic a fost minutioasă. Noul hârdău, prea plin de secreţiile toxice ale “luminatilor” filosofi de extrema stânga, trebuia să le cânte in doaga indoctrinatilor epigoni ai lui Marx, Engels, Lenin si Stalin.

Prin urmare, cercurile imperialiste se impunea a fi distruse. Cam asa se exprima politrucul Silviu Brucan intr-un vehement articol din Scânteia. Profesorul-oracol de mai târziu isi incheia scriitura cu un elogiu adresat “invincibilei si titanicei Uniuni Sovietice”.

Acel intreg an 1948 rămâne unul deosebit in prefaceri damnate. S-a folosit denumirea de “regim popular-democratic” (sic!). Un pleonasm daca ne gandim ca “demos” inseamna popor. In vara a inceput nationalizarea principalelor mijloace de productie, urmata de cele ale institutiilor medico-sanitare si industriei cinematografice.

Revolutia culturală se infăptuia sub baghetele unor lachei ai Moscovei: Iosif Chisinevschi, Leonte Răutu, Silviu Brucan. Texte cu alura de scursuri propagandiste scoteau in afara legii carti semnate de Nicolae Iorga, Vasile Pârvan, Titu Maiorescu. In vreme ce scribi nevertebrati emiteau tomuri de ineptii, ajunsesera sa fie cenzurati Cantemir, Kogălniceanu, Negruzzi, Istrati, Rebreanu, Coşbuc, Madgearu.

Injectarea cu puroi sovietic atinsese ridicolul obligativităţii limbii ruse ca obiect de studi in invatamant, incepand cu clasa a IV-a primara. Sa mai adaugam ca Academia Romana devenea institutie de stat, biserica ortodoxa era unificata cu cea greco-catolica, iar armata intra sub controlul politic al PMR. Tot in acel “pasopt” din veacul trecut a luat fiinta Securitatea. Cu primii săi şefi: gen-lt. Pantelimon Bondarenko (alias Gheorghe Pintilie-ofiter NKVD) si Boris Grunberg (Nicolski-agent NKVD).

Distrugerea societăţii civile, desfiinţarea partidelor politice, lichidarea presei libere, scoaterea din librării si biblioteci a cărţilor “necorespunzătoare”, controlarea activitatii ziaristilor, scriitorilor si artistilor, epurarea armatei, invatamantului si justitiei de cadrele “nedemne”.

Sunt doar câteva din urmările “autografelor” date de către scăpatatul sfertodoct Groza si ministrul bolşevic cu nume de camion pe actul de ingheţ al României, la acel fatidic 4 februarie 1948.

sursa ziare.com

Lasati un comentariu