423 de sancţiuni aplicate in weekend

• publicat la: 5 martie 2012
423 de sancţiuni aplicate in weekend

În cursul zilelor de 02 şi 03 martie a.c., în cadrul acţiunilor desfăşurate de poliţiştii rutieri în vederea diminuării riscului rutier şi impunerii respectării normelor rutiere, au fost aplicate 423  sancţiuni contravenţionale în valoare de peste 40 075 lei.

Printre cei sancţionaţi se numără  42  pietoni,   19 căruţaşi,  53 biciclişti,6 mopedişti,   95  conducători auto care nu respectat regimul legal de viteză,   care s-au urcat la volan după ce au consumat alcool,  43 care nu au folosit centura de siguranţă,  8 care nu aveau documentele asupra lor,  27 care conduceau autovehicule ce prezentau defecţiuni tehnice,  12  pentru opriri sau staţionări în zone interzise.

Poliţiştii Biroului Investigaţii Criminale din cadrul Poliţiei municipiului Carei l-au depistat pe VASILE C., de 62 ani, care poseda mandat de executare a pedepsei închisorii, fiind condamnat la 3 ani şi 9 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunilor de ultraj şi distrugere. Acesta a fost încarcerat în vederea ispăşirii pedepsei.

Poliţiştii Secţiei Rurale Satu Mare au fost sesizaţi, ca urmare a unui apel prin Sistemul Naţional de Urgenţă 112, că autori necunoscuţi, în noaptea de 02/03.03.2012 au sustras 6 suluri plasă de sârmă în valoare de 500 de lei de pe un teren proprietatea părţii vătămate DANIEL C., unde un imobil se află în construcţie.

În urma investigaţiilor, poliţiştii Secţiei Rurale Satu Mare i-au identificat pe ISTVAN K., de 37 ani, ATTILA K., de 41 ani, ca fiind cei ce au sustras bunurile. Prejudiciul a fost recuperat. Cei doi sunt cercetaţi în stare de libertate pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat.

Lasati un comentariu