Autismul, inchisoarea sufletului

• publicat la: 14 martie 2012
Autismul, inchisoarea sufletului

Autismul este o boală ce se manifestă la nivelul creierului, care impiedică persoana afectată să relaţioneze corect cu cei din jur, să îşi exprime gândurile şi sentimentele si să aibă o viata socială normală. In funcţie de gradul de manifestare, maladia poate să-l facă pe bolnav să fie complet dependent de asistenţă sau să isi capete cu trecerea timpului o independenţă parţială.

De fapt, este vorba despre o inchisoare a sufletului, căci nimeni nu ştie cu adevărat ce simte o persoană care suferă de autism. Restul oamenilor pot intelege doar ceea ce ea exprimă, dar abisul interior poate adăposti multe sentimente ce poate nu reuşesc să iasă la suprafaţă. Unii pacienti mai norocoşi reuşesc să-si arate frumuseţea inimii datorită faptului că au calităţi incredibile in domeniul artei, putând cânta, picta sau sculpta foarte frumos. Cei mai mulţi, din păcate, rămân singuri şi neînţeleşi.

In timp ce in cazurile grave este mereu nevoie de supravegherea pacientului pentru ca acesta să facă anumite lucruri necesare vieţii iar functiile intelectuale sunt reduse, la polul opus se afla autistii care au o inteligenta medie sau chiar mult peste medie, au o cariera de succes datorita mintii lor sclipitoare si isi pot duce traiul de unii singuri, desi comunicarea cu persoanele din jurul lor va ramane mereu deficitara.

Dupa cum explica dr. Bogdan Macadon pentru Ziare.com, cauza autismului nu este cunoscuta. Se credea initial ca exista o legatura intre vacinurile facute in primii ani de viata si aparitia bolii, dar numeroasele studii in domeniu contesta acest fapt. Mai mult decat atat, se crede ca o mica parte de vina o are si elementul genetic, insa cauza clara a problemei nu a fost pana acum descoperita, fapt pentru care nu exista nicio metoda de a o preveni.

Boala este descoperita si diagnosticata in primii ani de viata, in special in primii 3, atunci cand parintii observa o dezvoltare incorecta a copilului si se alarmeaza, mergand la medic. Multi dintre ei cred initial ca cel mic este surd, caci el nu reasctioneaza la stimuli externi.

In functie de gradul bolii, autismul poate sa dea simptome precum:

– incapacitatea de relationare non-verbala, copilul sau adultul nu priveste in ochi persoana care comunica cu el;

– ii lipsesc anumite expresii faciale si ale corpului sau pare ca nu stie cum sa le foloseasca cum trebuie;

– nu simte bucuria celor din jur, nu intelege glumele si nu poate lega prietenii normale;

– nu intelege tristetea, supararea, nu isi poate exprima empatia fata de o persoana de langa ea;

– aproape jumatate dintre persoanele cu autism nu vorbesc deloc sau scot niste sunete care doar imita ce au auzit;

– restul, cele care stiu sa lege cateva fraze, au o dificultate in a crea un dialog normal si adesea nu pot intelege si fi de acord cu punctul de vedere al interlocutorului;

– anumite cuvinte sunt repetate in mod obsesiv;

– in copilarie se poate observa o oarecare obsesie pentru o jucarie, un desen animat sau un personaj, o persoana sau un loc.

In ceea ce priveste persoanele celebre de-a lungul istoriei, genii precum Albert Einstein, Leonardo da Vinci, Ludwig van Beethoven, Wolfgang Amadeus Mozart, Sir Isaac Newton sau Michaelangelo prezentau, conform expertilor, semne ale autismului, de unde poate se poate explica si capacitatile lor ce depasesc imaginatia si inteligenta majoritatii persoanelor.

sursa ziare.com

Lasati un comentariu