Ciobanii ţin pasul cu tehnologia – mieii de Paşte, vânduţi pe Internet

• publicat la: 28 martie 2012
Ciobanii ţin pasul cu tehnologia – mieii de Paşte, vânduţi pe Internet

Cum orice gospodină care se respectă vrea să aibă pe masa de Paşte si mielul traditional, ciobanii aşteaptă Sărbătorile Pascale cu sufletul la gură.

Deşi iarna a fost nemiloasă si cheltuielile pe măsură, oierii se laudă pe Internet cu miei de toată frumuseţea. Astfel, cumpărătorii comozi, care n-au chef să se tocmească pe la târguri, pot cumpăra mieluţii cu un singur click.

La o achiziţie online, preţul variază intre 11 lei pe kilogramul de carne de miel viu, iar carnea tranşată ajunge până la 25 de lei pe kilogram.

Ciobanii s-au emancipat, iar mieluţii behaie de zor prin spatiul virtual. Site-urile sunt doldora de astfel de anunturi.

Mieii sunt pozati mai ceva ca starurile de cinema si chiar dacă bietele animale se sperie de blitzuri mai rău ca de lătratul dulăilor, oierii nu renunţă la avantajele pe care le ofera tehnologia moderna.

Nea Vasile vinde cel mai ieftin miel pe care l-am gasit pe Internet. Ciobanul din Teleorman cere 11 lei pe kilogramul de miel, in viu.

Desi mai sunt trei saptamani pana la Paste, precizeaza ca telefonu-i suna intruna de cand baiatul lui, mai rasarit in ale tehnologiei, a postat anuntul pe Internet. „Avantajul e ca-ti tai mielul in fata ta. La piata ori la magazinele astea mari nu ai avantajul asta, ca nu stii cum a fost taiata carnea”, imi explica rapid cum functioneaza afacerea.

Baciul Costica apeleaza si la strategii de marketing: vinde miei oltenesti la 13 lei kilogramul. Anuntul n-are imagini, dar daca astept nitel, se duce si fotografiaza ovinele cu telefonul mobil si-mi trimite pozele pe adresa de e-mail.

Daca ma incumet sa cumpar mai multi miei, ciobanul „umbla la pret” si-mi face un discount de 2-3 lei pe kilogram. Oierul Costica e pus pe vorba: imi atrage atentia ca mielutul trebuie sa aiba macar opt kilograme, ca altfel nu ma aleg cu nimic din carne.

Alti ciobani internauti livreaza si marfa la domiciliu. In acest caz, medicii sanitar-veterinari avertizeaza consumatorii ca, dupa livrarea carnii, trebuie sa caute neaparat stampilele specifice controalelor sanitar-veterinare.

Lasati un comentariu