De la 1 aprilie unele MEDICAMENTE vor putea fi prescrise numai pentru o singură BOALĂ

• publicat la: 21 martie 2012
De la 1 aprilie unele MEDICAMENTE vor putea fi prescrise numai pentru o singură BOALĂ

Ginkgo biloba, eritropoetina şi endorsteina sunt cele trei medicamente compensate vor putea fi prescrise de la 1 aprile numai pentru o singură boală şi nu mai multe afecţiuni decât cele pentru care au primit autorizaţie de punere pe piaţă, cum s-a întâmplat până acum, a anunţat, marţi, secretarul de stat al Ministerul Sănătăţii Vasile Cepoi, în cadrul unei conferinţe de presă.

Potrivit reprezentantului MS, începând cu luna viitoare, ginkgo biloba va putea fi prescrisă numai pacienţilor care suferă de Alzheimer, eritropoetina – bolnavilor cu insuficienţă renală, iar endorsteina în cazul afecţiunilor pulmonare.

MS doreşte revizuirea listelor de medicamente compensate

Vasile Cepoi a precizat că aceste recomandări sunt cuprinse într-un raport al Institului britanic NICE, realizat la cererea Ministerului Sănătăţii în cadrul unui proiect al Băncii Mondiale. Cercetarea a costat aproximativ 89.000 de euro şi a vizat evaluarea tehnologiilor medicale, adică un raportul cost-eficienţă al unor tratamente. „Raportul vizează definirea pachetului bazal de servicii. Sunt două categorii de recomandări care se desprind din acest raport, unele pe care le putem implementa într-un timp scurt şi deja am început demersurile în acest sens şi altele care vor putea fi implementate  într-un timp mediu”, a declarat reprezentantul ministerului Sănătăţii.

Pentru recomandările din prima categorie, MS a promovat deja în dezbatere 2 proiecte de acte normative care se referă la: revizuirea Listei de medicamente compensate şi gratuite pentru unele medicamente care se prescriu peste indicaţiile existente în autorizaţia de punere pe piaţă şi creşterea eficienţei în asistenţa medicală spitalicească, ceea ce înseamnă utilizarea eficientă a tuturor resurselor din spital umane, financiare şi materiale.

16 milioane de euro pentru reţetele compensate de ginkgo biloba în 2011

Secretarul de stat a mai spus că pentru reţetele compensate de ginkgo biloba au fost daţi 16 milioane de euro în 2011, fără a putea spune că produsul şi-a dovedit eficienţa comparativ cu banii plătiţi. De asemenea, pentru eritropoetină s-au plătit 31 de milioane de lei în 2011, iar pentru endorsteină, un milion de lei. Ginkgo biloba figurează de peste cinci ani în topul primelor 15 medicamente cele mai prescrise de medici din România.

În prezent, Agenţia Naţională a Medicamentului şi comisiile de specialitate ale Ministerului Sănătăţii verifică şi identifică şi celelalte produse care sunt prescrise în afara autorizaţiei de punere pe piaţă.

„Mai avem în vedere şi unele produse al căror raport cost-beneficiu nu justifică compensarea lor la nivelul de risc pe care îl acoperă. După finalizarea analizelor menţionate vom efectua un studiu de impact pentru a estima nivelul economiilor realizate şi redistribuirea lor pentru acoperirea cheltuielilor cu medicamente”, a mai spus Cepoi.

Ministerul va reduce durata medie de spitalizare

MS mai doreşte reduce duratei medie de spitalizare pentru unele boli şi valoarea costurilor pe caz rezolvat, evaluarea cheltuielilor din spitale fiind făcută la recomandarea experţilor de la institutul britanic NICE, a mai spus Cepoi.

„Este vorba despre reducerea duratelor medii de spitalizare pentru anumite afecţiuni, ca de exemplu cazuri de chiuretaj de diagnostic sau histeroscopie de diagnostic, dezvoltarea aşa-numitelor stenturi farmacoactive în anumite condiţii specifice, cunoaşterea costurilor reale din sistemul spitalicesc şi reevaluarea şi adaptarea DRG în conformitate cu costurile reale din unităţile sanitare”, a spus secretarul de stat.

Raportul NICE vorbeşte despre creşterea eficienţei asistenţei medicale de spital, ceea ce înseamnă utilizarea eficientă a tuturor resurselor din unităţile sanitare, respectiv cele umane, financiare şi materiale, a precizat Vasile Cepoi.

Secretarul de stat a adăugat că valoarea costurilor pe caz rezolvat (DRG) va fi realizată de Şcoala Naţională de Sănătate Publică şi Management Sanitar, pe baza costurilor reale din România.

Vasile Cepoi a mai spus că până acum România a utilizat modele de DRG din Statele Unite ale Americii şi Australia, dar este nevoie de un sistem care să aibă la bază costurile reale din sistem.

Salariile medicilor de familie majorate

Secretarul de stat a explicat că ar fi vrut să reorganizeze o secţie de dermatologie din Iaşi, dar a văzut că nu se poate întrucât aceasta susţinea secţia de chirurgie şi aproape toată unitatea sanitară.

Noua lege a sănătăţii va aduce şi ea unele modificări în sistemul spitalicesc, după ce unităţile sanitare ar deveni fundaţii sau instituţii publice autofinanţate, a mai spus Cepoi.

Raportul institutului britanic NICE a fost realizat la cererea Ministerului Sănătăţii, în cadrul unui proiect al Băncii Mondiale. Cercetarea a costat aproximativ 89.000 de euro şi a vizat evaluarea tehnologiilor medicale, adică un raportul cost-eficienţă al unor tratamente.

De asemeanea, Ministerul Sănătăţii are în vedere majorarea veniturilor medicilor de familie prin creşterea cu aproximativ 15% a sumelor acordate pentru fiecare persoană înscrisă pe lista acestora. Este vorba despre o creştere a valorii punctului per capita, de la 3 la 3,5 lei, acordat medicilor de familie.

sursa gandul.ro

Lasati un comentariu