În clasa pregătitoare, elevii vor merge la biserică şi vor învăța cum să se închine

• publicat la: 1 March 2012
În clasa pregătitoare, elevii vor merge la biserică şi vor învăța cum să se închine

Copiii din clasa pregătitoare vor studia o oră pe săptămână religia: vor învăța cum să se închine, vor afla ce înseamnă mila creștină și rolul lui Dumnezeu în viața omului, vor participa la acțiuni caritabile și vor fi duși la biserică.

Curriculumul supus dezbaterii publice prevede ca micuţii să înveţe rugăciuni precum “Toţi, cu inima curată”, “Doamne, Doamne, ceresc Tată”, “Înger, îngeraşul meu”; “Tatăl nostru” şi “Doamne, cât este de bine”.

La clasă, se va discuta și despre diferențele dintre religii, pe baza anumitor criterii- preferințele culinare și vestimentare, limba vorbită etc.

„Biserica este un spaţiu cu înalte valențe educative. Profesorul poate organiza vizite la biserică cu elevii cu diferite ocazii- pentru observarea unor slujbe bisericești, pentru a primi Sfânta Împărtășanie, pentru discuții cu preotul pe teme religioase sau pentru a organiza activități de întrajutorare”, se arată în programa școlară.

Specialiștii care au întocmit documentul consideră că religia poate răspunde la „marile întrebări” ale copiilor, altele decât cele vizate de celelalte discipline, iar materia în sine nu urmărește neapărat un scop confesional, ci deprinderea comportamentelor morale și promovarea diversității.

Profesorul de religie îi va duce pe elevi la cinematograf pentru vizionarea unor filme pe teme religioase. Uneori vor merge la muzee sau la simple plimbări pe stradă sau prin parc pentru a observa comportamentele oamenilor pe care să le analizeze apoi din perspectiva moralei religioase.

De asemenea, în cadrul orelor de religie cei mici se vor juca “Aşa da/Aşa nu”, joc menit să îi educe şi vor povesti fapte bune proprii sau ale altora.

Lasati un comentariu