Liste comune de candidaţi USL in tot judeţul Satu-Mare

• publicat la: 17 March 2012
Liste comune de candidaţi USL in tot judeţul Satu-Mare

La conferinţa de presă organizată astăzi,la sediul Organizaţiei Judeţene a PNL Satu Mare, co-preşedinţii Uniunii Social-Liberale Satu Mare, senatorul Valer Marian şi Ovidiu Silaghi, au declarat că Uniunea Social Liberală Satu Mare va avea candidaţi pe liste comune la toate primăriile, consiliile locale şi la Consiliul Judeţean.

Conferinţa de presă a fost susţinută de către preşedintele PNL Satu Mare, Ovidiu Silaghi, preşedintele PSD Satu Mare, senatorul Valer Marian,candidatul USL la preşedinţia Consiliului Judeţean, Adrian Ştef şi candidatul USL la primăria municipiului Satu Mare,Dorel Coica.

Cei doi preşedinţi au precizat că USL Satu Mare este prima filială din ţară care anunţă oficial  liste comune pentru tot judeţul,în toate cele 65 de unități teritorial administrativ și Consiliul Județean, în proporţie de 100%.

Astăzi facem public, oficial, pentru că în data de 18 cei doi co-preşedinţi vor face anunţurile în  ţară legat de listele şi de participarea în alegeri, deci, noi, în Satu Mare, de comun acord cu colegii de la PSD, am decis să candidăm pe liste comune în toate municipiile, oraşele şi comunele din judeţul Satu Mare. Suntem primul judeţ care am anunţat acest lucru”, a declarat Ovidiu Silaghi,preşedintele PNL.

Va exista şi un sediu comun de campanie al USL Satu Mare,la sediul PSD Satu-Mare ,cu intrare dinspre str.Libertăţii.

Pentru maximizarea şanselor candidaţilor USL pentru schimbarea actualei administraţii locale dominate de UDMR şi aliaţii lor de guvernare din PDL, am considerat că singura soluţie este să ne prezentăm pe liste comune 100%. Şi ieri, reprezentanţii celor două formaţiuni am decis să prezentăm candidaţi comuni pe toate listele pe cele 65 de unităţi administrativ-teritoriale din judeţul Satu Mare, municipii, oraşe şi comune. Este vorba atât de listele pentru Consiliul Judeţean Satu Mare, de listele pentru Consiliul Municipal Satu Mare, pentru celelalte consilii locale cât şi de listele pentru funcţiile de primari din cele 65 de localităţi” a menţionat senatorul Valer Marian.

Printr-o campanie susţinută,USL îşi propune să recâştige oraşul Tăşnad, respectiv să câştige funcţia de primar în municipiul Carei. Deasemenea,s-a estimat că şansele pentru obţinerea fotoliului de primar la Satu Mare sunt ridicate la fel ca şi pentru funcţia de preşedinte al Consiliului Judeţean.

Preşedintele PSD a mai adăugat că USL se va folosi de toate canalele de comunicare subordonate liderilor USL pentru promovarea candidaţilor USL dar şi pentru demascarea abuzurilor “guvernării portocalie roş-alb-verzui“.

Începând de astăzi,liderii USL au demarat   lupta pentru câştigarea a cât mai mulţi consilieri locali şi judeţeni dar şi primari la scrutinul ce va avea loc pe 10 iunie.

Potrivit celor declarate de Ovidiu Silaghi,se va excude orice colaborare cu PDL dar Dacă liderii PDL vor să susțină candidatul nostru nu ne împotrivim. Construcţia politică e deja făcută” a adăugat senatorul Valer Marian.

Candidatul USL la Primăria Satu Mare, Dorel Coica, şi-a exprimat optimismul în ce priveşte câştigarea alegerilor,actuala formulă de colaborare între partenerii de alianţă fiind una echilibrată din care fac parte oameni de valoare,cunoscuţi sătmărenilor.

Toate acţiunile viitoare se vor derula în comun de acum înainte,organizarea alegerilor urmând să fie pregătită la nivel de secţii de votare. Poziţiile pe liste, atât la Consiliul Judeţean cât şi la primării vor fi stabilite în urma unei formule, contând rezultatele de la alegerile trecute( 50%)  dar şi un sondaj de opinie.

Primul pe lista de la Consiliul Judeţean a fost desemnat preşedintele PSD Valer Marian, iar primul pe lista candidaţilor la Consiliul Local Satu Mare va fi preşedintele PNL Ovidiu Silaghi.

Candidatul USL pentru funcţia de preşedinte al Consiliului Judeţean este  Adrian Ştef, actualul vicepreşedinte al CJ,care a anuţat că va face frecvente deplasări în judeţ,în fiecare localitate şi va analiza fiecare comună în parte.

Pe lista de la Consiliul Judeţean, PSD va avea 15 persoane iar PNL 13, iar la Consiliul Local Satu Mare, PSD va avea 20 de persoane iar PNL 19.

USL îţi propune să obţină majoritatea în Consiliul Județean  dar şi în Consiliul Local Satu Mare , adică 12 din cei 21  de consilieri.

În ce priveşte eventualele tensiuni ce pot apare la desemnarea unui candidat dintr-o localitate, co-preşedinţii USL Satu-Mare au menţionat că activitatea de selecţie se derulează încă din cursul anului trecut iar dacă totuşi vor fi discuţii,acestea se pot rezolva pe cale amiabilă,fără tensiuni sau rupturi în colaborare.

redactia

comentarii

de spic la 17 March 2012 - 21:09

“Ovidiu Silaghi, Valer Marian, Adrian Ştef, Dorel Coica”

Vreti sa ne conduca iarasi hoti astia?

Si Anderco – fostul tovaras? Ce sa zic numai “negustori cinstiti”….

de erno la 17 March 2012 - 21:23

@ spic
intrebarea suna de fapt, asa : vreti sa scapam de basescu sau nu? depinde de fiecare dintre noi ce raspundem.

de spic la 17 March 2012 - 22:19

@emo

hm…, nici eu nu vreau pe basescu, dar nici pe fosti tovarasi

de erno la 17 March 2012 - 23:03

atunci ramai cu fostul tovaras basescu. spala-te pe cap cu el! daca nu votati impotriva lui basescu vi se va intampla exact ce nu doriti, adica sa ramana basescu. nu exista alternativa la usl. restul vor face coada la pupat poala lui basescu.

de proBasescu la 18 March 2012 - 05:45

Basescu va ramane
inciuda acestor impostori
care ii contesta meritele!
Hai ca v-am ciuruit!
Si veti fi ciuruiti in continuare
ha ha ha haa haa haa…

de Horia Mărieș la 18 March 2012 - 05:54

@proBăsescu

Consilierii președintelui îi prezintă acestuia raportul.
- Domnule președinte, tot mai mulți români susțin monarhia. Se strigă în stradă, o arată și sondajele. Trebuie să facem ceva.

Traian Băsescu, după ce se gândește adânc:
-Băi, sunteți siguri?
-Siguri, șefu!
- Băi, atuncea-i gata!
Consilierii înverzesc.
- Băi, atunci cedez!
Consilierii se înnegresc.
- Băi, ascultați la mine, nu cred că avem altă soluție. Încoronați-mă!

de cititor la 18 March 2012 - 07:44

Nu stiu daca acesti impostori care ne conduc sunt in masura sa faca pe altii impostori avand in vedere halul in care se afla tara.Probasesti sunt ingrijorati mai mult de faptul ca se vor descoperi toate potlogariile si jafurile lor.La fel ca la nivel central functioneaza lucrurile si la nivel local,cam asta e situatia la ora actuala.

de Luptator la 18 March 2012 - 08:09

Mai e cineva proBasescu? Eu nu cred. Cred ca e secretara de la pdl. Nici nu merita discutat. Basescu va pleca, iar cum sistemul politic e in acest fel creat ca cineva trebuie sa-i ia locul, e logic pleaca pdl-udmr si vine Usl. Cred ca un usl destul de reabilitat. Acesta este un pas necesar acum.!

de rakoczi la 18 March 2012 - 08:15

sa vina REGELE,s-au JOHANNIS KLAUS! restu ….comunisti si hotzi!

de eleonora la 18 March 2012 - 08:45

in carei vor fi aceleasi nume de consilieri udmr, forumul german si pnl (adica usl). eventual, vor fi reactivate alte nume, care au lipsit poate cativa ani din consiliu. problema va fi la primar cum va vinde locurile udmristilor catre forumul german. in actualul consiliul local, desi udmr-ul are 10 locuri, in mod real are doar 3 consilieri, restul apartinand altor formatiuni.
asa ca, nimic nu se va schimba. eventual doua-trei nume dintre cei care au fost marionete, adica cineva le spunea mereu ce sa faca, iar ei se multumeau cu faptul ca sunt consilieri, si chiar abuzau de acest lucru.
in aceste conditii, cei doi independenti de care discuta tot orasul, au facut bine ca nu s-au bagat (spre nenorocul urbei zic eu).
de modul in care a functionat consiliul local sunt raspunzatori atat primarul cat si consilierii. aceeasi oameni inseamna aceleasi obiceiuri, aceleasi metode de a-si atinge scopul.
nu puteti cumpara chiar pe toata lumea, pozand din patru in patru ani in niste eroi.
votul uninominal ar fi o solutie la locale, poate mai fericita decat la alegerile generale. pana atunci, sub umbrela unei sigle sau in caruta trasa de un om puternic, e usor sa intrii intr-un consiliu. as fi curios care dintre consilierii actuali ar intra in consiliu in urma votului uninominal, dupa activitatea depusa in ultimii ani. parerea mea e ca in jur de 3.

de cititorul la 18 March 2012 - 11:10

ma rakozi tu ori esti prost ori neinformat.apai nu voi ati dat bir cu fugitii la baselu si nu ati vrut ca johanis sa fie premier????nu voi ati rupt protocolul?? acum vreti johanis dupa ce l-ati executat????astia sunteti voi comunisti udmeristi si credeti ca reprezentati toata maghiarimea pe care o asupriti mai ceva ca pe vremea iobagiei!!!!etnicii maghiari nu au decat de pierdut pe mana voastra.ii asupriti la fel ca pe toti romanii numai ca sa ramaneti la ciolan cu tradatorii de tara portocalii.

de analistul apolitic la 18 March 2012 - 13:53

in carei, exista un paradox. partidele romanesti sunt invidioase pe udmr ca focalizeaza toate voturile maghiarilor. ei spun ca nu e corect sa se voteze etnic, dar fac acelasi lucru: incearca sa induca romanilor ideea de a vota intr-o directie. asadar, invidia si neputinta, duc la aceeasi solutie.
diferenta este ca, daca prin absurd romanii ar vota toti in aceeasi directie, conducatorii celor 3-4 partide (sa le spunem romanesti) s-ar folosi de omul respectiv, cerandus-i fiecare partea dupa alegeri, ceea ce la maghiari nu e asa. jos palaria in fata celor care sunt in stare sa isi apere scopul, uniti. explicat-mi mie, care au fost oamenii din administratie pe care romanii i-au aparat, ajutat sau promovat. din contra, s-au sapat unii pe altii. in timp ce primarul a promovat oameni de ai lui, care au fost mereu aparati de udmisti.
si inca ceva: conform recensamantului, romanii sunt cu 10% mai putini decat maghiarii. cine crede ca poti lua voturi de la maghiari dupa ce ii denigrezi 4 ani de zile, nu gandeste serios . maghiarii au un nou partid, iar daca udmr a cochetat cu partea nationalista in carei in ultima vreme, ei iata ca au un parid mai nationalist. asa ca, alternativele electoratului maghiar este nationalist si mai nationalist.
in aceste conditii, sa imi explice cineva de ce partidele romanesti se baga in jocul maghiarilor, nedorind nicidecum sa atraga electoratul maghiar moderat, care este satul de nationalismul exagerat. si parca, si pe cel romanesc moderat il cam alunga. toti sunt un fel de punr mai vechi.
spiritul careian este unul aparte. orasul asta nu mai e al careienilor. vezi partidele, reprezentantii lor si ceea ce propovaduiesc. cine e careian cu adevarat stie ca aici oamenii au trait impreuna intelegandu-se si resptectandu-se unii pe altii.

de rasu curcilor la 18 March 2012 - 14:18

“au trait impreuna intelegandu-se si resptectandu-se unii pe altii” banuiesc ca nu va referiti la perioada cand primaria careiana hortysta deporta romanii sau mai inainte cand nu se puteau inregistra la nastere nume romanesti ci erau maghiarizate toate.Adevaratii careieni isi amintesc toate aceste perioade care acum determina statul roman sa le ofere despagubiri financiare pentru refugiati.Am trecut peste aceste perioade si acum,in ultimii sase ani,conducerea udmr a orasului Carei a CONDITIONAT angajarea careienilor romani in cadrul acestei institutii a statului roman de cunoasterea SCRIS SI VORBIT a limbii maghiare,si nicidecum a limbii engleze sau germane sau spaniole.Curat spirit european din partea conducerii udmr carei.Nu e curios ca nu se sesizeaza agentia de discriminare?Acesta e adevaratul Carei,unde se infiinteaza o directie separata de invatamant si sanatate pentru a se aduce un greu al udmrului care sa controleze orasul cu toate scolile si gradinitele sale.Daca mai doriti detalii despre viata romanilor din Carei,nu trebuie decat sa cereti.

de rakoczi la 18 March 2012 - 15:40

CITITOR,esti prostuti! Cine nu l-a vrut pe Klaus?! Eu? Eu vreau sa fie PRESEDINTELE ROMANIEI!,nu marioneta de premier!!!!,iar la Carei ar trebui odata scapati de mosnegii de la FDG!ei sunt acolo de 20 de ani,dar de facut NIMIC!,asa sunt si catva si din UDMR…..marionetele lui Kaizer!!! Kovacs ii prost daca se aliaza cu cei de la FDG!!!

de TIBOR la 18 March 2012 - 19:15

Cine este candidatul USL pe Carei la functia de primar ?

de cititorul la 18 March 2012 - 20:01

Dupa caderea guvernului Boc 2 din cauza motiunii de cenzura, PSD, PNL, UDMR si formatiunile minoritatilor sustin ideea unui guvern de specialisti, condus de un premier independent, Klaus Johannis.La 23 nov 2009,udmr AFIRMA-nu putem să nu fim alături de acest proiect politic pentru România, format în jurul domnului Klaus Johannis cu domnul Geoană preşedinte. Aşa se conturează şi este o şansă mare pentru România”, a declarat senatorul UDMR Verestoy Attila. Întrebat ce şanse îi mai dă lui Traian Băsescu să câştige un nou mandat prezidenţial, Verestoy a fost categoric: „Niciuna!”.La nici o luna de la aceste afirmatii UDMR semna protocol de colaborare cu partidu lu baselu pe 4 ani.
http://www.ziare.com/udmr/pdl/ce-prevede-protocolul-de-guvernare-semnat-de-pd-l-si-udmr-980248
Acesta e UDMr pe care il votezi rakozi draga si care nu vrea sa fie johanis nici presedinte nici premier.Si kovacs al vostru a ajuns primar datorita lu keizer fotbalistu pe care l a pus viceprimar.UDMR e prost ca pune oameni ca cei doi excroci si ii da deoparte pe intelectualii lor.Marionete care ridica mana si mai primesc ceva resturi de la masa primarului.

de rakoczi la 18 March 2012 - 20:10

in primul rand eu am votat cu Geoana! deci lasa prostiile tale,ca nu sunt curios de inventiile tale(cititor)! Tu de unde ai scos ca eu am votat UDMR-ul? Nu gandi tu in locul meu…..Inca am atata minte si am umblat si eu putin prin tari mai dezvoltate,ca sa pot decide pe cine sa votez!!!!! Hai zi tu unul mai bun dintre fostii candidati la primaria Carei?! Macec?,Jurj?….sunt mai buni cumva ca si Kovacs?????

de cititorul la 18 March 2012 - 20:24

Keizer si atunci votezi si pentru Johanis presedinte sau tu ramai tot la Geoana?

de rakoczi la 18 March 2012 - 20:31

Dece nu raspunzi la intrebare? Eu numai pe Johannis Klaus. kaizer….vezi ca nu poti raspunde ,nici romanii care au candidat, nu sunt cu nimic mai cinstiti ca ungurii!

de carei la 18 March 2012 - 20:38

Dupa cum vedem cred ca vom asista la o reactivare a fostului partid Noua Democratie de Nord Vest dar voalata,cu membrii sai presarati pe la alte partide sau chiar independenti.Primul mandat al lui kovacs din anii 96 se datora acestui partid la care au fost consilieri keizer si doina si puiu.In momentul cand a candidat singur,desi a fost primar 4 ani,kovacs a obtinut putin peste 600 de voturi ca acum udmrul sa il puna presedinte iar la tineret pe fiica,devenind o adevarata afacere de familie acest partid.Trebuie sa recunoastem ca a facut foarte multe daca ne uitam la conturi si chiar fabrici.Un adevarat maestru.Urmeaza sa vedem si evolutia consilierilor de la apusa democratie de nord vest.

de ...... la 19 March 2012 - 07:08

si totusi…
parca sint prea multe
bule …
in orasul asta
de gugomani

de pentru de carei la 19 March 2012 - 07:38

Daca postezi ceva ,mai intai documenteaza-te.Sa nu crezi ca in acest oras toti sunt prosti sau toti apreciaza balivernele postate aici.Puiu nu a fos consilier.
Si mai vreau sa-ti spun ca orice pesoana are dreptul sa candideze ca independent.Chiar si cei care mananca seminte la semafor sau chiar cei care
dorm …Poate ca ace oameni au mai multa credibilitate decat oti cei care au stat patru ani fara sa faca nimic concret,doar au dat din gura.

de de Romanu la 19 March 2012 - 08:08

Mai careianule da ce frica ti de “apusa democratie”!Ar fi bine sa fie adevarat ce insinuezi tu,da eu zic ca ar trebui sa ai mai multa grije de evolutia consilierilor in functie si care de vreo cateva mandate au stat bine mersi si au dat doar din gura fara sa se remarce cu ceva concret,dar mai vreau mandate de consilieri.Poate te ocupi si de ei de-acum incolo !

de independent la 19 March 2012 - 09:10

nu cumva romanu e si independent si mananca seminte la semafor ca doar ala care doarme nu citeste si nu asculta ca nu are cum.unii chiar au lucrat la consiliu si au profitat din plin de functie da pacat ca numai pentru ei.altii sunt nostalgici dupa functiile pierdute si le vor inapoi cu orice pret.

de de Romanu la 19 March 2012 - 09:52

Sia asa va fi ! le vor lua inapoi,ca ne-am saturat de aceleasi figuri

de independent la 19 March 2012 - 11:27

gata,acum am inteles,de romanu e de la apusa democratie si vrea inapoi la consilieri numai ca aici e pe voturi si se pare ca desi te-ai saturat de aceleasi figuri,electoratul i-a trimis acolo.cred ca va pare rau ca nu ati mai primit voi voturile dar ce sa faci,asa e in democratie.

de Aurel la 19 March 2012 - 11:52

Stie cineva care sunt candidatii pentru functia de primar?

de tulipanu' la 19 March 2012 - 12:37

jurj nicu….

de independent la 19 March 2012 - 15:40

vrei sa acaparezi singur titlul de postac? sau poate chiar am atins subiecte care deranjeaza?inafara de puiu sa inteleg ca esti de acord cu lista mentionata de carei?nu trebuie sa te enervezi ca faci prea multe greseli si nu da bine daca tot vrei sa candidezi.. nu ai prins loc eligibil sau care e problema ta?si altii locuiesc in orasul carei si nu a trecut asa mult timp din 96 ca sa nu tinem minte ce si cum a fost atunci. apusa democratie avea membrii de ambele etnii asa ca nu e un numar impresionant 1200!iara pe cei de la udmr nu mai trebuie sa ii bati ca se bat ei singuri.un grup de 470 de svabi au 4 consilieri si un viceprimar care candideaza pe liste udmr si ii controleaza cum ei vor asa ca nu e nevoie de alte eforturi.. pe unde a umblat kovacs a lasat jale in urma…parca el era presedinte si la acea democratie,si director la mobicrasna si la castex ,mobilion etc……si stim cu totii ce s-a intamplat cu ele..chiar nu merita sa traiesti din amintiri,trebuie sa infrunti realitatea si sa scoti palaria in fata celor ce respecta legea,indiferent de etnie.Si chiar nu te speria ca nu candidez,deci nu sunt rau intentionat dar nu imi place sa se ascunda lucrurile sub pres ca sa para ca e curat peafara.

de tulipanu' la 19 March 2012 - 18:03

JURJ NICU = Miklos Zsurzs

de rakoczi la 19 March 2012 - 22:00

nici Noua Democratie nu ne trebuie!

de de Romanu la 20 March 2012 - 05:44

Mai fratilor ce tot vorbiti,Noua Democratie nu mai exista ca partid,cred ca va e frica ca nu mai pupati ciolane sa vindeti calculatoare la Primarie la supra pret de aia se agita cel cu musca pe caciula,stie tot orasu ca a facut presiuni in acest sens.Ca omul poate juca si in doua tabere,are tupeu.Ca se mai lauda pe ici pe colo ,are gura sloboda.

de Miki la 20 March 2012 - 06:10

faini oameni avea noua democratie.oare de ce so desfiintat?

de antiusl la 20 March 2012 - 11:17

Ce se agita unii pe aici.Stati linistiti ca tot udmr-ul va conduce judetul, mun.Satu Mare cat si Careiul.Se pare ca usl-asii au uitat ca in 2004 psd-istii l-au facut primar pe Ilyes la Satu Mare votand in turul doi mai bine cu udmr decat cu Radu Bud care era reprezentantul pnl.La fel s-a intamplat in 2008 cand pnl-istii au votat in turul doi cu Ilyes in defavoarea lui Coica.
Tot in 2008 la presedintia cons.judetean a candidat Valer Marian din partea psd-pdl iar Ovidiu Silaghi din partea pnl si a castigat umflatul de Csehi.
Dupa aceste alegeri timp de doua luni Ovidiu Silaghi a fost facut troaca de porci in GNV de catre Valer Marian si acuma se pupa pe gura.Scarbos.

de Tibi la 20 March 2012 - 11:28

Va faceti curaj? Vine pastoru si va arata pisica?

de ........ la 20 March 2012 - 12:20

si se supara
gugomanii……
gogumanii……
prostia-i nepieritoare…
canta desteptarea
da nu se vor destepta in veeci

de ROLI la 20 March 2012 - 18:49

Cine sa se destepte ? nu vezi ca-i bun scaunu de consilier ?toti unu si unu vor
replay ! aceleasi figuri din nou in toate partidele .Ba sa vina altii neimplicati.Numai ca informaticienii trimit virusi catre societatea civila,care de fapt in opinia lor nu exista la nivel de Carei,ca societatea civila sta la semafor si sparge seminte dupa cum se exprimara unu nu de mult !

de Haiduc la 20 March 2012 - 19:02

Nu stiu ce importanta au pentru noi alegerile de primar din Satu Mare si divergentele dintre candidatii lor.Ii cunoastem pe ai nostri si am vazut ce poate fiecare.E greu sa mai spoiesti pe ultima suta de metri.

de antiusl la 21 March 2012 - 18:42

Ia uitati-va aici la bunicul pervers:

http://badoo.com/ro/0251965540/

Cica e interesat de fete mai mari de 54 de ani!

de ludovic la 21 March 2012 - 18:59

e mai pervers decat jeno? cica se plimba la bruxels cu blonda ca doi porumbei

de Horia Mărieș la 21 March 2012 - 23:33

@antiusl

Recunosc, poanta este destul de bună, chiar m-a amuzat.
Mii de multumiri pentru faptul că mi-ați făcut (bănuiesc, gratuit) o pagină de reclamă pe Badoo.
Sunt chiar măgulit.
O mică erată doar: eu sunt interesat doar în fete de exact 64 de ani, adică de de vârsta mea, nu în cele mai mari de 54 de ani. Cele de 54 sunt mult prea tinerele pentru mine.

Referitor la faptul că sunt și un bunic pervers, singurul lucru de care-mi pare rău ]n ziua de azi este că nu sunt și gay. Dacă aș fi, i-aș putea …. (4 litere) în fiecare zi pe toți ăia care se ascund mereu ca niște lași și niște josnici sub pseudonimele gen “ANTIUSL”.

Oare când o să aveți totuși curajul minim necesar, postacilor, ca să vă semnați cu numele real?

Interesant este faptul că în afara unui banc, pe care sper că l-ați și apreciat așa cum se cuvine, chiar dacă sunteți @antiusl, fiindcă simțul umorului trebuie să-l aibă până și cei ca Dvs, eu n-am mai combătut în ultima vreme pe această pagină de “Comentarii”, în special datorită faptului că articolul “Liste comune de candidaţi USL în tot judeţul Satu-Mare” nu este unul suficient de “copt”, adică pe mine unul nu m-a lămurit de fel cine sunt candidații la funcțiile ce vor fi scoase la mezat în acest an.

Din acest motiv, am lăsat plăcerea altora să combată, i-am lăsat mai ales pe acei care cunosc mult mai multe dedesubturi picante de pe la fața locului, de la sursă.

În context, m-a mirat puțin faptul că umila mea persoană a stârnit din nou interesul.
Lucru acesta nu-l pot pune decât pe seama unor “meciuri dialectice”, pe seama unor “schimburi de idei” pe care le-am avut în ultima vreme cu doi reprezentanți de seamă ai firmei de Public Relations specializată cu instigările în presa locală, cu doi iredentiști, cu doi nationalisti-sovini-extremiști, îi numesc pe Boros Ernö și pe Tamás Róbert Megyeri.

Se pare că mâna lor este destul de lungă, ajunge chiar până pe la Badoo, probabil însă doar prin interpuși, fiindcă pe ei nu cred că i-a dus mintea la așa ceva.

E vorba de același stil de comportament caracteristic lingăilor, lașilor, indivizilor lipsiți de caracter, de bun simț și de cei 7 ani de acasă, pupincuriștilor vs. mărimile locale corupte; cu care am început deja să mă obișnuiesc.

Păcat că eu nu locuiesc în orășelul apropiat de graniță de care cu atâta dragoste vorbim, numit Carei / Nagykaroly / Grosskarol. Mi-ar fi fost mult mai ușor și nu m-aș fi dat de loc în lături ca din când în când să le dau unor astfel de indivizi câte un picior foarte serios în dos, și care să-i ajute să ajungă nemotorizați până la Mateszalka sau la Nyirbator. Ca să rămână acolo. Definitiv.

@ludovic: care este practic treaba aia cu plimbatul perversului pe la Bruxelles, cu blonda cu doi porumbei?
Cunoști cumva și alte detalii?
Nu de alta, dar cred că pe unii “antiusl”-iști notorii iar interesa povestea, fiindcă ei sunt cei care țin de obicei lumânarea pentru boși.

În rest, s-auzim numai de bine.

de Horia Mărieș la 22 March 2012 - 00:35

P.S. la cele de mai sus.

Intre timp m-am mai luminat.

Am aflat acum câteva minute din lecturarea nagykaroly.ro 2012.03.21.:

“Kovács Jenő az RMDSZ polgármesterjelöltje Nagykárolyban”.

Din nou. La vremuri noi, tot noi.

M-am mai liniștit acum.

Îmi era extraordinar de teamă de faptul că iscusitul politician, economistul și administratorul de marcă, omul atât de bine specializat în ingineria unor falimente spectaculoase, nu va mai candida pentru al 4-lea (?) mandat.

O să aibă suficientă treabă acum cei 2 instigatori șefi ca să-i mai spele, să-i mai cosmetizeze imaginea. Mult succes în această treabă, Domnilor!
Folosiți mult OMO și cu foarte mare încredere.
Acest detergent spală toate păcatele. Dați foarte bine și cu peria de sârmă.

Și totuși @ludovic: care este practic treaba aia cu plimbatul perversului pe la Bruxelles, cu blonda cu doi porumbei? Cunoști cumva și alte detalii?

În rest, s-auzim numai de bine.

de un cititor la 22 March 2012 - 08:37

DE ASEMENEA COMENTARII AIUREA NE-AM SATURAT.DUMNEAVOASTRA,HORIA,STITI CE VORBITI SAU VA IA DOAR GURA PE DINAINTE?NU M-AS MIRA SA FITI DAT IN JUDECATA PT CALOMNIE,PORUMBOIULE.ASTA CA SA SCRIU IN ACEEASI MANIERA CA DUMNEAVOASTRA.O ZI BUNA IN CONTINUARE.

de Horia Mărieș la 22 March 2012 - 08:50

@cititor_ule deștept.

Ți-a rămas cumva tasta Caps Lock blocată, sau te-au lăsat nervii?

Răspuns: Mă ia întotdeauna gura pe dinainte, mai ales atunci când este vorba de nesimțiți, de lași, de lachei, de terchea-berchea și de dobitoci (citește proști). Păcat că prostia nu doare, probabil dacă ar durea, ai urla pe stradă.

Cine mă dă în judecată pentru calomnie avocatule plătit și hrănit de alții?

Un anonim ca “cititor” sau altul ca “antiusl”? Sub ce nume mă dă cineva în judecată pentru calomnie?

Nu vă prindeți de loc că sunteți doar niște jalnici și niște penibili?

În rest, s-auzim numai de bine.

de ludovic la 22 March 2012 - 09:00

daca sunteti satui de comentarii aiurea incercati sa ii convingeti pe cei pe care ii adorati sa se lase de smecherii si sa duca o viata mai decenta.ar fi mai usor si pentru voi in campanie sa ii promovati

de Horia Mărieș la 22 March 2012 - 09:12

@ludivic.

Sper din tot sufletul ca nu v-ati referit la mine atunci cand vorbiti de comentarii aiurea. De data asta eu am fost cel provocat si am răspuns cu acelasi crăițar.

Cum și cine să-i convingă, când ei ies mereu și mereu în față cu tot aceleași parașute?

Acolo este deja formată o gașcă, un clan, în care membrii sunt uniți prin interesul comun numit căpăială.

Altfel sunt băieți foarte harnici, cuminți, la locul lor, cinstiți fiindcă nu se fură între ei….ei fură numai de la stat, sau fură banii plătiți de contribuabilii fraieri pentru impozite si taxe locale.

Nu mai este nici o speranță cu ei, Domnule!
Nici una, și asta în vecii vecilor. Amen.

În rest, s-auzim numai de bine.

Lasati un comentariu