Oradea este Capitala Verde a României în 2012

• publicat la: 11 martie 2012
Oradea este Capitala Verde a României în 2012

Municipiul  Oradea a întrunit cele mai multe voturi pentru a fi desemnat, miercuri, cea mai verde capitală a României în 2012, distincţie ce a fost înmânată de către ministrul Mediului şi Pădurilor, Laszlo Borbely, în cadrul ediţiei a II-a a Galei Premiilor ‘Capitala Verde a României’.
În ceea ce priveşte preferinţele din mediul bloggerilor, acestea s-au îndreptat, în unanimitate, tot către Oradea, oraşul considerat cel mai verde de către aceştia.

‘Cu toţii suntem verzi şi este bine pentru că asta înseamnă un viitor mai bun. De anul trecut şi până acum s-au întâmplat multe pentru că nu a fost un an liniştit, cum nu va fi nici acest an. Cel mai important lucru este că 13 oraşe au zis ‘Haideţi să participăm la această competiţie !’. Cei mai importanţi oameni sunt primarii pentru că sunt cei mai apropiaţi de comunitate, de cetăţeni. Cunosc destul de bine situaţia oraşelor din România şi le-am văzut cum arată din punct de vedere al mediului. Se vede dacă un primar este gospodar. Trebuie să facem mai mult în ceea ce priveşte reducerea emisiilor de carbon’, a declarat, în deschiderea galei, Laszlo Borbely, ministrul Mediului şi Pădurilor .

În cadrul evenimentului, toate cele 13 oraşe au primit o diplomă din partea organizatorilor pentru proiectele verzi derulate.
Categoriile din concurs au fost: strategia de mediu şi managementul deşeurilor, planul de dezvoltare durabilă, acţiuni de mediu întreprinse şi comunicarea între autorităţi şi populaţie, acţiuni de reciclare, planul de acţiuni viitoare în domeniul protecţiei mediului înconjurător, acţiuni derulate în vederea evitării/minimizării poluării, măsuri luate pentru prevenirea strângerii unei cantităţi mari de deşeuri în spaţiul urban, promovarea conceptului de colectare selectivă şi acceptarea acesteia de către locuitori şi entuziasm şi iniţiativă în domeniul protecţiei mediului înconjurător.

Oradea, oraşul-câştigător din 2012 al titlului de Capitala Verde a României, este reşedinţa şi cel mai mare municipiu al judeţului Bihor, situat în vestul României, pe râul Crişul Repede, în imediata apropiere a graniţei cu Ungaria. Totodată, Oradea este cel mai important oraş din regiunea istorică Crişana.

La recensământul din 2002, municipiul avea 206.614 de locuitori. Zona metropolitană, care include şi 11 comune învecinate, avea în acelaşi an o populaţie de 249.746 locuitori, dintre care 68,2% români şi 28,7% maghiari.

Staţiunile balneare Băile Felix şi Băile 1 Mai se află la o distanţă de 8 km, respectiv 4 km de oraş. Pe lângă apele termale recunoscute pe plan internaţional pentru efectele terapeutice, în această zonă se găseşte o formaţiune carstică spectaculoasă denumită în zonă ‘Craterul de la Betfia’, precum şi pârâul termal Petea, cu o vegetaţie tropicală unică în Europa.

Tuborg România, în parteneriat cu Ministerul Mediului şi Pădurilor /MMP/, a organizat, miercuri, la Palatul Parlamentului, Gala premiilor ‘Capitala Verde a României’, ajunsă la cea de-a doua ediţie.

Competiţia celor mai verzi oraşe din ţară aduce în prim-plan oraşele din România care au implementat programe ample de educaţie ecologică şi protecţie a mediului sunt aşteptate să-şi depună dosarele de înscriere într-una dintre cele trei categorii ale competiţiei: categoria I (adresată oraşelor cu peste 50.000 locuitori), categoria II (50.001 şi 199.999 locuitori) şi categoria III (oraşe cu peste 200.000 locuitori).

Cele 13 oraşe finaliste în competiţia pentru 2012 au fost: Timişoara, Cluj-Napoca, Braşov, Oradea, Brăila, Sector 2 – Bucureşti, Suceava, Botoşani, Tulcea, Râmnicu Vâlcea, Alexandria, Bistriţa şi Sinaia.

Proiectul ‘Capitala Verde a României’ a fost derulat de Umbrela Verde (program al URBB – Tuborg România), în parteneriat cu Ministerul Mediului şi Pădurilor /MMP/, şi vizează transformarea oraşelor municipii reşedinţă de judeţ din România în zone verzi.

Înscrierile, desfăşurate în perioada 23 mai – 20 decembrie 2011, s-au făcut prin completarea de către primăriile municipiilor reşedinţă de judeţ a unui formular disponibil pe site-ul www.umbrelaverde.ro, în urma căreia participanţii validaţi au primit din partea organizatorilor un kit de participare compus dintr-o mapă ce conţine regulamentul concursului, dosarul de participare şi informatii suplimentare pentru completarea acestui dosar.

Oraşul câştigător va beneficia, pe parcursul anului 2012, atât de promovare la nivel naţional, cât şi de un set de elemente de signalistică montate în oraş, care vor evidenţia faptul că este Capitala Verde a României.

În plus, noua Capitală Verde a României va avea prioritate pentru dezvoltarea tuturor acţiunilor ulterioare desfăşurate în campania ‘Umbrela Verde’, cu sprijinul MMP.

Jurizarea a fost realizată de către reprezentanţii MMP şi ai programului ‘Umbrela Verde’, ponderea aferentă notei finale fiind de 50% pentru formularul cu întrebări, 20% pentru povestea oraşului şi 30% pentru strategia de comunicare.AGERPRES

Lasati un comentariu