Reţeaua citostaticelor: anonimii care salvează viaţa bolnavilor de cancer în locul statului

• publicat la: 2 March 2012
Reţeaua citostaticelor: anonimii care salvează viaţa bolnavilor de cancer în locul statului

Reteaua citostaticelor din România a scos la iveală un fenomen extraordinar. Locurile în care sistemul de sănătate disfuncţional  a eşuat lamentabil au fost substituite de un sistem alternativ, bazat doar pe „solidaritatea românilor anonimi”. Aceştia aduc din Europa medicamentele care lipsesc şi o fac voluntar, în timpul călătoriilor în scop personal.

Românii au inventat un „Minister Popular al Sănătăţii”. N-are ministru, n-are secretari de stat, n-are nici măcar angajaţi. Are doar o mulţime de furnicuţe, fiecare cu o altă meserie, care sunt toţi puşi pe fapte bune.

Astfel, în clipa de faţă, din reţeaua spitalicească din România lipsesc, în total, 36 de medicamente importante în tratamentul cancerului. Dintre acestea, 24 sunt citostatice, restul fiind medicamente ajutătoare. În funcţie de anvergura spitalului şi a echipei de medici care-l deserveşte, în unele unităţi lipsesc mai puţine dintre cele 36, în altele mai multe.

De pildă, medicului Monica Dragomir, şefa Secţiei de Oncopediatrie a Institutului Oncologic „Prof. Dr. Al. Trestioreanu” Bucureşti, îi lipsesc numai patru dintre aceste medicamente: „Eu am 90% din ce am nevoie pentru copiii pe care-i tratez. Cel puţin în centrele mari, de referinţă, copiii au şanse. Dacă luaţi medicamentele absolut esenţiale, ele se reduc la câteva. În cazul clinicii mele e vorba doar de patru. În rest, am de toate. Însă la nivelul tuturor institutelor oncologice din ţară, dacă luăm absolut tot ce ne trebuie şi n-ar trebui să înlocuim cu altceva, atunci este o listă întreagă. De exemplu, hexometazona într-o leucemie se poate da cu lunile, conform planului de tratament. Noi în spital nu avem decât forme injectabile. De ce să-l înţepi zilnic pe copil în loc să-i dai tabletele pe gură? Însă hexometazona nu-i citostatic. E o doctorie relativ ieftină, care însă nu există în ţară. Eu aş vrea să fie, dar nu e”.

Cum se trece, de nevoie, de la schema A la schema B

Doctorii români din oncologie sunt întocmai ca bucătarii. Dacă n-au toate ingredientele pentru a face checul după o anumită reţetă, îl fac după o reţetă alternativă: „Atunci când îmi lipseşte un medicament din schema de tratament «A», să-i zicem, aplic o schemă de tratament alternativă «B». Dar nu există niciodată caz de copil netrat conform protocoalelor şi schemelor de medicaţie internaţionale”.

Pentru pacienţii din România nu e însă o garanţie că schemele de administrare (fie ele şi alternative) sunt complete. Atunci, fie pacienţii îşi procură singuri medicamentele lipsă de peste hotare, dacă au posibilităţi financiare, ori „se activează reţeaua”.

Salvatorii apar aleatoriu dintre miile de români care fac săptămânal naveta în Europa. Fiecare îşi întreabă cunoştinţele, dacă nu ştiu pe cineva care se întoarce acasă din ţara X, sau ţara Y, despre care se ştie sigur că nu duce lipsă de medicament în farmacii: „Există o reţea de oameni extraordinar de drăguţi care fac oficiul de curierat. Sunt oameni care fac naveta în Europa. Eu ştiu doi care lucrează pe la nişte bănci în străinătate şi merg pe la farmacii şi caută şi le cumpără de unde sunt mai ieftine. Şi eu am fost curier de medicamente. Odată eram la Viena, la un congres, o colegă m-a rugat: «Du-mi şi mie medicamentul ăsta, că are nevoie de el un pacient  de la Timişoara.» L-am dus cu poşe-tuţa, m-a aşteptat cineva la aeroportul Otopeni, i l-am dat, el l-a trimis mai departe prin altcineva până la Timişoara. Aşa funcţionează,” explică medicul Monica Dragomir.

„Merg la doctori, îi imploră…”

Cezar Irimia, preşedintele Federaţiei Asociaţiilor Bolnavilor de Cancer din România (FABC), dezvăluie amploarea reţelei care aduce medicamente: „Noi, asociaţia de pacienţi, ne mai implicăm să aducem medicamente de dincolo cum putem, pentru a mai salva un copil, sau doi-trei, cum putem şi noi. Dar nu suntem nici noi dumnezei, să alegem cui îi dăm şi cui nu-i dăm. Dar nici să nu aducem nu putem, dacă avem posibilitatea să salvăm un copil. Acţionăm pe unde avem şi noi români la muncă şi care-s generoşi. Aducem din Spania, Italia, chiar cu buzunarul din Ungaria, dar nici ăia nu ne mai dau, pentru că riscă să rămână ei fără medicamente în piaţă. Aducem chiar şi din Bulgaria. În Occident ştiţi că treaba cu reţetele e mai strictă, însă în unele ţări farmaciştii iau în considerare, fiind în comunitatea europeană, şi reţetele din România. Dar acolo contra cost le luăm, deşi reţetele sunt valabile. Alteori ne mai ajută românii noştri de pe-acolo şi procură ei reţete. Merg la doctori, îi imploră şi ei să le dea reţetă. O întreagă tevatură. Apoi adusul lor în ţară este uşor ilegal, că nu ai voie să le aduci cu buzunarul”.

sursa romanialibera

Lasati un comentariu