România – Serbia, o ineflexibilitate salutară

• publicat la: 1 March 2012
România – Serbia, o ineflexibilitate salutară

Serbia a fost unul dintre prietenii traditionali ai României si vecinul cu care am avut de-a lungul timpului cele mai putine divergente. Marile momente istorice ne-au prins, in general, in aceeaşi tabără.

In aceste conditii, se justifica oare pozitia României in chestiunea aderării Serbiei la UE, chestiune pe care a conditionat-o de recunosterea si acordarea unor drepturi de baza minorităţii române din Serbia? Cu atât mai mult cu cât pozitia României in această chestiune a fost singulară in corul european. In opinia mea, cu siguranţă, da. Pentru că nu discutam despre prietenii si loialitati, ci, in primul rând, despre principii.

De ani de zile România face presiuni, ce-i drept inconstante si adesea cu mult prea timide, pentru ca minoritatea romaneasca din tara vecina, nerecunoscuta si lipsita de drepturi minime, sa capete ceea ce i se cuvine conform standardelor europene. Nu separatism, nu autonomie, ci drepturi unanim recunoscute minoritatilor in tot spatiul european. Adica cele pe care Romania a fost obligata sa le asigure minoritatilor de pe teritoriul sau si a facut-o atat de bine incat am ajuns un adevarat exemplu in aceasta privinta.

Vă imaginati ce s-ar fi intâmplat dacă România ar fi tratat, de exemplu, minoritatea maghiară asa cum tratează Serbia minoritatea românească? Si astazi am fi fost tinuti la portile NATO si UE? Noi nu am prea beneficiat de clementa si exigentele ridicate au fost benefice pentru ca ne-au obligat sa facem progrese. Chiar si acum suntem tinuti la portile Schengen pentru ca nu indeplinim pe deplin chestiuni esentiale, care exced conditiilor tehnice ale aderarii la zona de libera circulatie.

Si chiar daca trec aceasta limita, cei care ne cer sa intram in legalitate in chestiunea coruptiei au principial dreptate. Dar cât timp suntem mereu somati si conditionati sa indeplinim standardele europene, avem tot dreptul să pretindem, la rândul nostru, aceeasi rigoare de la alte state.

Cât timp noi ne-am achitat de toate obligatiile si abordam chestiunea drepturilor minoritatilor in cel mai avansat mod cu putinta, evident ca avem dreptul sa pretindem acelasi lucru de orice alt stat, indiferent de trecutul comun. Da, România are o pozitie singulara, dar nimeni in afara de ea nu are obligatia morala de a apara minoritatea romaneasca din Serbia. Si apoi, România a avut o pozitie divergenta de a corului european si in chestiunea Kosovo, cand, tot principial, s-a situat de partea Serbiei.

Pana la urma, suntem o tara UE cu drepturi depline si trebuie sa actionam ca atare. Hibele pe care inca le avem in domenii sensibile, precum justitia, insemna ca trebuie sa luam masuri interne, nu sa ne asumam in plan extern statutul de partener de mana a doua, blocat in pozitia ghiocel si fara curajul de a-si afirma punctele de vedere.

Nu santaj, nu orgolii, ci demnitate si capacitatea de a lupta pentru propriile interese. Si o asemenea pozitie, desi initial contrariaza si enerveaza, pana la urma strarneste respectul. Este o schimbare salutara in politica externa romaneasca, o schimbare care ne transforma din incasatorii de seviciu, pe drept si pe nedrept, intr-o tara care si asuma obligatiile, dar pretinde si respectarea intereselor si a pozitiilor sale.

Si iată că pozitia inflexibila a României a dat roade si protocolul cu Serbia a fost semnat la nivel de ambasadori. Deocamdata nu se stie exact ce contine el, dar partea romana cerea Serbiei sa ii recunoasca drept romani pe etnicii din estul tarii vecine, desemnati pana acum de autoritatile de la Belgrad sub denumirea de “vlahi”. Ce inseamna aceasta recunoastere? Inseamna educatie in limba romana, recunoasterea jurisdictiei episcopiei romane pe intreg teritoriul Serbiei, subventionarea presei pentru minoritatea romaneasca si despre care ministerul roman de Externe afirma ca numara aproximativ un sfert de milion de oameni.

Iar dacă Sebia s-a simtit cumva jignita de pozitia ferma a României, ar trebui mai intai sa explice de ce de ani zile a eludat acest subiect, profitand de inconstata diplomatiei romane, in loc sa rezolve o chestiune care tine de respectarea drepturilor omului si de ce a fost nevoie de o radicalizare a pozitiei Bucurestiului intr-o chestiune esentiala pentru Belgrad pentru ca ea să-si găsească rezolvarea.

sursa ziare.com

Lasati un comentariu