Şantaj, contrareformă şi apartheid

• publicat la: 15 March 2012
Şantaj, contrareformă şi apartheid

Evenimentele care se derulează zilele acestea la Universitatea de Medicină din Târgu Mures si in interiorul coalitiei guvernamentale, la Bucuresti, evidentiaza efectele unui santaj politic continuu, intins pe o perioadă de peste 20 de ani, si a absentei unei clase politice demne de acest nume.

In primul rând, sa pornim de la distinctia absolut obligatorie intre compromisul politic, acceptabil in interiorul limitelor constitutionale intr-un stat de drept, si santajul politic, inacceptabil in orice situatie si oriunde. Primul ajuta sistemul politic sa-si indeplineasca functia principala de instrument de rezolvare a problemelor societatii, cel de-al doilea are efect exact contrar, de alterare a acestui instrument, prin distrugerea increderii cetatenilor in sistemul insusi.

UDMR nu este un “partid politic”, ci o organizatie care parazitează politic o minoritate, de ale cărei voturi are absolută nevoie in cadrul aritmeticii parlamentare din Bucuresti, pentru a-si asigura o bază solidă de negociere in jocul dur si fără reguli fixe al impărţirii caşcavalului (de fapt, svaitzerului) banilor publici.

Liderii UDMR “reprezinta” cetatenii romani de etnie maghiara in acelasi mod in care PDL, PSD si PNL “reprezinta” cetatenii romani de etnie romana care le voteaza. Cu o cota de 50-1 se poate paria, fara riscuri semnificative, ca daca liderii UDMR ar decide sa-si auto-dizolve organizatia, si niciun alt “partid maghiar” nu le-ar lua locul, viata minoritatii maghiare, in orasele si satele ei de domiciliu, ar decurge, de a doua zi, exact ca si pana atunci. Nici nu i-ar creste brusc nivelul de trai, dar nici nu i-ar fi puse in discutie drepturile si libertatile castigate dupa 1989.

Exista insă si o diferenta fundamentală. “Partidele politice” romanesti eclozate de mama alien FSN (vorbim aici, in principal, de PSD si PDL, pentru ca in cazul PNL s-a lucrat pe metoda “hostile takeover”), constiente ca nu au fost eliberate in aceasta lume pentru a “reprezenta” si “conduce”, ci pentru a strange voturi si a tine in viata “pluralismul politic” in contextul geopolitic in care Romania a plonjat dupa prabusirea URSS in 1991, au fost constranse in fiecare legislatura sa-si reinventeze oportunist identitati, doctrine si cauze, cat de cat apropiate de cele doua mari curente din societate, pentru a fi capabile sa-si mentina, macar la cota de avarie, bazele electorale.

UDMR nu a avut, si nu are, aceasta problema. Ea nu este obligata nici sa-si schimbe numele, nici sa jongleze penibil cu doctrinele politice. In Parlamentul European, UDMR s-a afiliat grupului popular, dar putea s-o faca, la fel de bine, si cu socialistii, liberalii, independentii, ecologistii, pacifistii, romanticii, liber cugetatorii, agnosticii, vegetarienii sau orice alt grup disponibil prin zona. Nimanui nu-i pasa la Strasbourg de “doctrina” UDMR. Majoritatea nu intelege oricum ce se intampla in Romania, iar minoritatea informata nu are niciun interes sa admita ca intelege, asa ca se alatura majoritatii.

UDMR are aceasta pozitie privilegiata pentru ca dispune in Romania de un electorat etnic captiv, care ii acorda voturile oricum si neconditionat, in baza unui sindrom minoritar de secol 19, independent de orice criterii logice si rationale. In consecinta, UDMR nu numai ca nu resimte nicio presiune de a se reforma si moderniza, dar nici macar nu se oboseste sa-si pacaleasca alegatorii, cum fac “partidele romanesti”.

Lungul drum al compromisului

In baza unor legi electorale facute constant, incepand cu 1990, foarte prost si in defavoarea alegatorului, UDMR a reusit sa ocupe in toate legislaturile cel putin 7-8% din mandate, sensibil mai mult decat ponderea cetatenilor romani de etnie maghiara. Pe aceste baze putrede, a devenit un ingredient indispensabil pentru formarea unei majoritati parlamentare, foarte greu de realizat datorita acelorasi legi electorale foarte proaste, care impiedica constituirea de majoritati clare pe baza votului popular si favorizeaza politicianismul si manevrele de culise.

De aici pana la santajul continuu n-a mai fost decat un pas. Dupa 1989, UDMR s-a aflat 11 ani la putere, foarte aproape de recordul national de 12 ani detinut de actualul PSD (sub toate denumirile sale succesive leninist-exotice). Liderii sai n-au ezitat sa impuna guvernelor din care au facut parte o serie de concesii care nu au nicio legatura cu drepturile si libertatile individuale ale romanilor de etnie maghiara, si nici cu interesele lor identitar-culturale.

Toate aceste concesii au fost smulse prin fortarea limitelor constitutionale, sub santajul iesirii de la guvernare, exact scenariul la care asistam astazi, chiar daca Elena Udrea se straduieste sa ne explice la posturile de stiri ca ochii nostri nu vad bine ceea ce vad.

Un singur pas, ultimul si cel mai important de pe agenda sa, nu l-a incercat inca UDMR: fortarea autonomiei teritoriale pe criterii etnice, adica incercarea de a restaura Regiunea Autonoma Maghiara oferita “cadou” minoritatii maghiare de Stalin, pentru a tine in sah Romania. S-a apropiat periculos de declansarea unei crize cu “Tinutul Secuiesc”, dar n-a insistat, probabil de teama ca un astfel de demers va reusi sa solidarizeze impotriva sa PDL, USL si UNPR.

Chiar si americanofobii viscerali din Romania ar trebui sa recunoasca ca portretul facut UDMR de ambasada SUA din Bucuresti, ajuns accidental pe Internet ca urmare a scandalului Wikileaks, este foarte aproape de realitate. Ce spunea raportul diplomatic respectiv, mai mult sau mai putin explicit? Ca ne aflam in prezenta unei organizatii corupte, retrograde si misogine.

Panoul de onoare al UDMR

Exista argumente recente care ar putea sustine o astfel de evaluare? Da, si nu putine. UDMR a blocat reorganizarea teritorial-administrativa a Romaniei, prin conditionarea ei de obtinerea autonomiei pe criterii etnice in Harghita, Covasna si Mures.

UDMR a contribuit la lichidarea din fasa a proiectului politic de revizuire a Constitutiei (aprobat de o majoritate covarsitoare a electoratului Romaniei, la referendumul din 2009), alaturandu-se USL in sfidarea principiului suveranitatii nationale.

UDMR a manifestat constant o adevarata obstinatie in a priva ANI de orice putere de a monitoriza averile demnitarilor, iar in chestiunile vitale privind reforma Justitei a adoptat in Parlament, pe fond, pozitii reactionare si retrograde care au slabit impulsurile reformiste, oricum debile, din actuala (viitoare fosta) coalitie.

UDMR s-a alaturat fatis pozitiei USL de respingere categorica a unei eventuale legi a votului prin corespondenta pentru diaspora, contribuind astfel la agravarea alienarii celor 5 milioane de cetateni romani care si-au parasit tara dupa 1989 (conform cifrelor evidentiate de recentul recensamant), ca urmare a “clarviziunii” clasei politice.

Mai este ceva de adaugat la panoul “de onoare” al UDMR? Doar o nota de subsol, in spiritul Wikileaks: desi distanta dintre Plescoi si Covasna nu depaseste cu mult 100 de kilometri, UDMR n-a fost in stare sa gaseasca o brava fiica de secui, eventual vopsita blonda, pe care s-o impuna ministru in coalitie, si asta intr-o vreme in care egalitatea de gender este un bun castigat in Occident.

continuare-  ziare.com

Lasati un comentariu