Un precedent european produce panică în bănci: clienţii pot rezilia contractele!

• publicat la: 16 March 2012
Un precedent european produce panică în bănci: clienţii pot rezilia contractele!

O sentinţă pronunţată ieri de Curtea de Justiţie a Uniunii Europene crează un precedent care dă fiori reci bancherilor, inclusiv celor din România. CJUE a anulat un credit pentru DAE calculată greşit. În urma acestei decizii, toate instanţele din toate ţările pe rolul cărora se află astfel de procese privind clauzele abuzive, vor obliga statul să reglementeze legal rezilierea contractelor de împrumut pentru consum, anunţă CURIERUL NAŢIONAL.

În această privinţă, afirmă JURNALUL NAŢIONAL, o clauză trebuie considerată ca fiind abuzivă în cazul în care, în contradicţie cu cerinţa de bună-credinţă, provoacă un dezechilibru semnificativ între drepturile şi obligaţiile părţilor care decurg din contract, în detrimentul consumatorului.

Comisioane şi clauze abuzive, dobânzi majorate în exces, costuri netransparente si al căror nivel se modifică unilateral, acestea sunt păcatele care au determinat deja clienţii din România să dea băncile în judecată. Chiar şi fără decizia de ieri a CJUE, în ultimul timp a început să plouă cu sentinţe ce impun creditorilor să depăgubească clienţii cu vârf şi îndesat, afirmă EVENIMENTUL ZILEI.

De altfel, susţine ANTENA3, comisioanele ascunse, sunt „cadoul“ obişnuit al băncilor pentru clienţii neinformaţi. Chiar şi acum, când comisioanele sunt reglementate prin lege, operatorii bancari încearcă să ciupescă alte sume de la clienţi prin mijloace tot mai inventive. NAŢIONAL aminteşte că guvernatorul Băncii Naţionale a României, Mugur Isarescu, le-a atragas atenţia bancherilor că sunt prea ocupaţi cu repararea greşelilor comise înaintea crizei şi le-a cerut acestora să explice clar clienţilor de ce plătesc rate atât de mari.

În România, în urma intrării în vigoare a Ordonanţei de Urgenţă 50/2010 (care prevede, printre altele, eliminarea comisionului de rambursare anticipată la creditele cu dobândă variabilă şi calcularea dobânzii în funcţie de un indice de referinţă transparent, la care se adaugă o marjă fixă, care nu poate fi modificată faţă de contractul iniţial) pe rolul instanţelor s-au înregistrat mii de procese.

Peste 12.000 de clienţi care au luat credite de la 16 bănci, afirmă CURIERUL NAŢIONAL, au cerut anularea contractelor care conţin clauze abuzive. Aceştia s-au reunit în asociaţii, au angajat colectiv importante case de avocatură pentru a-i reprezenta în instanţă, şi, după cum susţine EVENIMENTUL ZILEI, o mare parte dintre aceştia au câştigat deja procesele.

sursa ziare.ro

Lasati un comentariu