Urmăriţi penal pentru furt calificat

• publicat la: 7 martie 2012
Urmăriţi penal pentru furt calificat

Alte trei persoane suspectate de furt calificat au fost depistate de poliţiştii rurali şi de siguranţă publică în urma investigaţiilor efectuate.

Unul dintre suspecţi, Arpad H., de 28 de ani, din Craidorolţ, a pătruns fără drept în gospodăria părţii vătămate Terezia C., din aceeaşi localitate, şi a sustras păsări de curte. Celelalte două persoane depistate de poliţiştii de siguranţă publică, Dumitru P., de 28 de ani, din comuna Valea Vinului şi Klara K., de 54 de ani, din Carei, sunt cercetate pentru sustragerea de bunuri din incinta unor magazine din municipiile Satu Mare şi Carei.

Dacă în cazul primului furt, prejudiciul cauzat localnicei din Craidorolţ a rămas nerecuperat, bunurile sustrase din magazine au fost găsite de poliţişti asupra suspecţilor, astfel încât au putut fi resituate unităţilor păgubite.

Faţă de cele trei persoane, poliţiştii au întocmit acte premergătoare începerii urmăririi penale sub aspectul comiterii infracţiunii de furt calificat.

Cinci telefoane mobile, în valoare totală de 3400 lei, au fost sustrase la începutul acestei luni, din vestiarele sălilor de sport aflate în incinta a două licee sătmărene. Elevii păgubiţi au sesizat Poliţia, iar în urma anchetei demarate doi tineri cu vârste de 21 şi 26 de ani, suspectaţi de comiterea faptelor, au ajuns în Arestul Inspectoratului pentru 24 de ore.

Poliţiştii Biroului de Investigaţii Criminale, linia de muncă „furturi din buzunare”, au reuşit de asemenea recuperarea parţială a prejudiciului, două dintre telefoanele mobile furate fiind restituite elevilor. Suspecţii,  Radu T., de 26 de ani, din Sanislău, şi Romi K., de 21 de ani, din Hurezu Mare, pătrundeau în curtea unităţilor de învăţământ, profitând de faptul că aveau vârsta apropiată de cea a elevilor ce frecventau cursurile, şi sustrăgeau bunurile de valoare găsite în vestiare. Cei doi tineri vor fi prezentaţi în cursul zilei de azi Parchetului de pe lângă Judecătoria Satu Mare cu propunere de arestare preventivă pentru 29 de zile pentru comiterea infracţiunilor de furt calificat.

comunicat

Lasati un comentariu