Accident de muncă la Petreşti

• publicat la: 17 aprilie 2012
Accident de muncă la Petreşti

Un bărbat de 32 de ani, angajat al unei ferme zootehnice din comuna Petreşti, şi-a pierdut viaţa în cursul diminetii de luni, în urma unui accident de muncă. Poliţiştii Secţiei 5 Poliţie Rurală Petreşti, sesizaţi în jurul orei 09.00 cu privire la producerea accidentului, s-au deplasat de îndată la faţa locului, demarând investigaţiile, în cooperare cu specialişti din cadrul Inspectoratului Teritorial de Muncă Satu Mare.

În urma anchetei s-a stabilit că victima accidentului, Istvan S., angajat ca mecanic agricol, efectua lucrări de golire a fosei septice din spatele unui grajd, cu ajutorul unui vidanjor, iar în momentul în care a manevrat maneta pompei de vacuum, îmbrăcămintea i-a fost prinsă în cardanul tractorului, care l-a rotit provocându-i grave vătămări.

Muncitorul a fost transportat de urgenţă cu o ambulanţă la spital, însă acesta nu a supravieţuit, decedând ca urmare a gravelor leziuni suferite. Pentru stabilirea cu exactitate a împrejurărilor producerii accidentului în urma căruia o persoană şi-a pierdut viaţa, inspectorii de muncă şi poliţiştii rurali continuă cercetările în această cauză.

Lasati un comentariu