Atletism:Locul I pentru Zsoldos Patrick la Crosului Primăverii

• publicat la: 24 April 2012
Atletism:Locul I pentru Zsoldos Patrick la Crosului Primăverii

Asociaţia Salvamont Sovata în colaborare cu Primăria Oraşului Sovata şi Direcţia Judeţeană pentru Sport şi Tineret Mureş a organizat la sfârşitul săptămânii trecute a XVIII-a  ediţie a Crosului Primăverii.  Desfăşurat pe mai multe categorii de vârstă Crosul Primăverii este înscris în calendarul Campionatului Naţional de atletism. Traseul competiţiei a măsurat 4 km pentru  toate categoriile de vârstă.

La această competiţie au participat şi sportivii Clubului Sportiv Şcolar a Liceului Teoretic Carei,iar rezultatele cu care s-au întors acasă sunt mai mult decât meritorii. Zsoldos Patrick a obţinut locul I la categoria de vârstă 15-16 ani, iar Groza Corina a ocupat locul II la grupa de vârstă 17-18 ani. Două locuri III au fost obţinute prin Bekes Regina (17-18 ani) şi Ţineghe Claudia (15-16 ani).  Pe locul IV s-au clasat Cătălin Mărneanu (11-12 ani) şi Ţineghe Daniela (15-16 ani).Locul V l-a ocupat Mărneanu Cristina (17-18 ani), iar pe locul VII s-au clasat Balog Daniela (11-12 ani) şi Cânţa Raul (19-20 ani).

Antrenorii acestor talentaţi sportivi au participat şi ei la proba rezervată veteranilor,iar rezultatele sunt demne de remarcat. Astfel, prof. Mărneanu Ioan a ocupat un merituos loc V la grupa de vârstă 60-70 ani, iar prof. Turcu Florin s-a clasat pe locul VII (30-40 ani).

După o scurtă dar binemeritată pauză competiţională, peste două săptămâni, tinerele noastre speranţe în atletism vor participa la Campionatul zonal de atletism pentru copii ce se va desfăşura la Cluj Napoca.

Felicităm membrii Clubului Sportiv Şcolar şi antrenorii acestora pentru rezultatele frumoase obţinute şi le urăm succes la competiţiile viitoare la care vor participa.

redactia

comentarii

de Maria la 6 May 2012 - 21:18

Frumoase rezultate,felicitări atleţilor şi antrenorilor lor, mult suces la competiţiile viitoare.

Lasati un comentariu