Săptămâna Şcolii Altfel continuă

• publicat la: 4 April 2012
Săptămâna Şcolii Altfel continuă

În cadrul săptămânii Şcoala Altfel, activităţi din ce în ce mai deosebite se desfăşoară în şcolile şi instituţiile culturale din oraş. În acest sens la Şcoala cu clasele I-VIII nr. 3 Carei, clasele a II-a A şi a VI-a A au încheiat luna activităţilor dedicate marelui povestitor Ion Creangă. I-au avut ca invitaţi pe colegii lor din clasa a III-a A Step by Step. Cei mai mici au interpretat sceneta „Soacra cu trei nurori”, moment aplaudat de public. Apoi a avut loc prezentarea machetelor realizate după opera literară a lui Ion Creangă.

Cel mai savurat moment a fost demonstraţia făcută de doamna Elena Şcheop pe unelte casnice utilizate în trecut, unelte despre care au citit în poveştile lui Creangă. Astfel, au putut să vadă pe viu cum se torcea lâna şi se umpleau ţevile pentru suveica de la războiul de ţesut. Doamna Lina, cum au alintat-o copiii, a fost impresionată de talentul actoricesc al interpreţilor „Soacrei cu trei nurori”.

Şcoala Altfel a ieşit apoi pe stradă, reprezentată de membri ai Consiliul Şcolar al Elevilor de la Liceul Teoretic şi bibliotecarele de la Biblioteca Municipală Carei. Acţiunea culturală a pornit de la Sala Biblionet unde elevii au urmărit prezentarea Power Point „Călătorie în lumea cărţii”, urmată de o discuţie liberă pe teme de literatură. Discuţia, moderată de Ionuţ Sava, a pornit de la scriitorul preferat. Preferinţele elevilor şi a prof. Crina Nadoş, care i-a însoţit,sunt atât din literatura română cât şi din literatura universală. Au fost amintiţi scriitori precum Mircea Eliade, Anne Rice, W. Faulkner, Ioan Slavici, Mihai Eminescu şi alţii.

În cadrul parteneriatului pe care Poliţia de proximitate îl are cu Liceul Teoretic,agent-şef Mărcui Cristian le-a prezentat elevilor câteva reguli de prevenire a faptelor antisociale şi cum pot să se păzească de problemele cu legea.

În încheiere evenimentului participanţii s-au constituit într-un grup de promovare a lecturii în cadrul campaniei „Să mai şi citim”. Aceştia au distribuit pliante şi fluturaşi celor cu care s-au întâlnit mergând de la Biblioteca Municipală Carei până la fântâna arteziană de lângă parcul mare. Unii dintre aceştia au avut amabilitatea să ne spună părerea lor în privinţa acestei campanii.

Astfel, Dan Bontea ne-a spus că „este cea mai bună idee pe care a auzit-o în ultimii ani”, iar doamnele profesoare Ana Seveleschi şi Claudia Guler au subliniat faptul că „ar trebui făcute asemenea activităţi pe întreg parcursul anului, nu numai cu ocazia săptămânii Şcoala Altfel”.

Campania „Să mai şi citim” este inclusă în parteneriatul încheiat între Liceul Teoretic şi Biblioteca Municipală Carei, la iniţiativa elevilor, o premieră pentru bibliotecă, după cum sublinia doamna Corina Nuna: „Este pentru prima dată când un parteneriat educaţional are iniţiatori elevi şi nu profesori”.

Nicoleta Latiş

Lasati un comentariu