Şi totuşi, de ce s-a împrumutat statul român cu 15% din PIB într-o noapte dacă datoria sa publică era de doar 20% din PIB?

• publicat la: 26 April 2012
Şi totuşi, de ce s-a împrumutat statul român cu 15% din PIB într-o noapte dacă datoria sa publică era de doar 20% din PIB?

Omul care a îndatorat România într-o noapte cu 15% din PIB, adică 20 miliarde de euro, Jeffrey Franks, face ultima sa vizită în România ca şef al delegaţiei FMI, la trei ani de când a aterizat cu banii.
Încheierea misiunii lui Franks, care a schimbat patru miniştri de finanţe în aceşti trei ani şi doi premieri, lasă nelămurită o întrebare fundamentală, la care niciunul din înalţii oficiali nu a dat încă un răspuns clar: de ce a trebuit să împrumute statul român peste noapte cu 20 miliarde de euro, adică 15% din PIB, dacă datoria sa publică era de doar 20% din PIB în 2008?

Cu numai 6-7 ani înainte, când se discuta despre un credit de la FMI era vorba de un miliard de euro, iar tranşele erau de 100-150 milioane de euro. Dintr-o dată, a trebuit să ne împrumutăm cu 20 miliarde de euro.

Împrumutul luat în martie 2009 este cel mai mare împrumut din istoria României şi probabil cel mai mare împrumut din istoria lumii raportat la datoria existentă deja.

Adică statul român avea o datorie de doar 20% din PIB în decembrie 2008, ceea ce după orice standarde era foarte puţin, dar a luat un credit de încă 15% din PIB, adică aproape că şi-a dublat datoria publică.

PIB-ul în 2008 a fost de 137 mld. euro, iar datoria publică, internă şi externă, era în decembrie 2008 de 27 mld. euro. În prezent, după trei ani şi trei luni, este de 50 mld. euro.

Datoria publică a României era mult mai redusă în decembrie 2008 decât a Ungariei – 80% din PIB, decât a Portugaliei – 90% din PIB sau Greciei – 120% din PIB.

Şi totuşi, România a trebuit să se împrumute cu o sumă care, raportată la PIB şi la buget, este mai mare decât în cazul acestor state care a trebuit să fie salvate pentru că nu se mai puteau împrumuta pe pieţele financiare , fiind sufocate de ponderea mare a datoriei publice în PIB.

Aceste state s-au împrumutat de la FMI pentru că sarcina de rambursare a datoriei devenise de nesuportat. Este de înţeles când datoria este 80% din PIB sau mai mare şi la scadenţă vin într-un an plăţi de 5, 7, 10% din PIB.

Dacă dobânzile cresc brusc, povara mare a rambursării – rate plus dobânzi – depăşeşte capacitatea statului de a se ţine de plăţi faţă de creditori şi atunci, în loc să declare default, s-au refinanţat de la FMI cu dobânzi mai mici.

În cazul României, deşi sarcina de rambursare în 2009 era foarte redusă raportată la veniturile bugetare – 0,5-1% din PIB – statul s-a împrumutat cu 15% din PIB. De ce?

Indiferent ce ar spune sau face cei care conduc această ţară şi au luat decizia că numai un împrumut de o asemenea amploare o poate ţine în picioare – deşi căderea PIB-ului în doi ani a şters patru ani de creştere anterioară, deci amortizarea prin credit nu a funcţionat – vor rămâne în istorie drept cei care au îndatorat România.

Puţini ştiu că în urmă cu 30 de ani, înainte de a începe nebunia cu plata datoriei externe în avans, s-a pus problema ca aceia care au semnat pentru îndatorarea externă excesivă a ţării să fie judecaţi, a început o anchetă, dar până la urmă procesul a fost oprit. Sigur, ar fi fost un abuz, ca atâtea altele atunci. Dar când te uiţi acum care este situaţia din Grecia, parcă întrebarea trebuie pusă: de ce aţi luat şi ce-aţi făcut cu 20 miliarde de euro?

sursa zf.ro

Lasati un comentariu