Un prim pas spre Lectura in Aer Liber

• publicat la: 26 aprilie 2012
Un prim pas spre Lectura in Aer Liber

Pentru promovarea lecturii ca alternativă de petrecere a timpului liber, Biblioteca Municipală Carei în parteneriat cu Consiliul Şcolar al Elevilor de la  Liceul Teoretic Carei au ieșit la fântâna arteziană situată lângă semaforul din centrul oraşului.

Corina Nuna ,coordonatorul activităţii dela Biblioteca Municipala a declarat că  „Prin acest eveniment am dorit să atragem atenţia asupra necesităţii lecturii, din acest motiv am organizat o primă întâlnire de lectură publică în aer liber, pentru ca toţi pasionaţii de lectură să aibă posibilitatea să lectureze titlurile preferate. Îmi doresc ca acţiunea de astăzi a bibliotecii , în parteneriat cu elevii Liceului Teoretic Carei să fie un prilej de a atrage şi de a readuce mai aproape de sufletul oamenilor cartea, de a provoca toţi consumatorii de lectură să ne calce pragul.

Vremea frumoasă a ținut cu entuziasmul elevilor al căror suflet a fost Ionuț Sava. Se plimba în lungul și latul zonei pietonale de lângă fântâna arteziană abordând trecătorii și invitându-i să răsfoiască una dintre cărțile puse la dispoziție de Biblioteca Municipală Carei sau să-și exprime opinia pe minipanoul pregătit în acest sens. Dar, așa cum sublinia  prof. Ioana Câcu, „cultură cu forța nu se poate. E ca și în dragoste, numai cu picătura. Aceasta este prima picătură de cultură”.

Entuziasmul elevilor a fost domolit de trecătorii care, furați de grijile cotidiene, au fost mai puțin interesați să poposească o clipă pentru a-și odihni privirea pe o carte. „Din păcate-așa cum remarca Ionuț Sava-tinerii sunt mai grăbiți, mai puțin doritori să stea să se relaxeze. Am găsit mai mult interes la cei mai în vârstă.”

Printre trecători, prof. Viorica Tomai a adăstat o clipă la standul cu cărți, le-a răsfoit și ne-a spus și opinia dumneaei: „ E bun locul pentru că cei care fac naveta, în așteptarea autobuzului, pot răsfoi o carte, pot să-și împrospăteze lista de scriitori și titluri. Ar fi mai eficient dacă ar putea să și împrumute acasă cartea. Totuși, este o idee bună.”

Deși nu a confirmat așteptările, acțiuni de acest gen ar fi bine organizate cât mai des pentru ca, parafrazând-o pe doamna Câcu, picătură cu picătură să iniţiem cât mai multe activităţi culturale, iar lectura să redevină o alternativă de petrecere a timpului liber.

Nicoleta Latis

comentarii

de GABI D la 28 aprilie 2012 - 15:38

Initiativa este lãudabilã Nicoleta,dar din pãcate,oamenii citesc din ce în ce mai putin,iar acest lucru se vede si în viata si mentalitatea noastrã!Totusi,un oras fãrã culturã este ca un pom fãrã rod!SUCCES!

Lasati un comentariu