„Mita şi votul ilegal înseamnă închisoare!”

• publicat la: 27 May 2012
„Mita şi votul ilegal înseamnă închisoare!”

Activităţile de informare şi conştientizare a cetăţenilor desfăşurate de poliţişti, jandarmi, poliţişti de frontieră, reprezentanţi ai ISU, Instituţiei Prefectului, în cadrul campaniei „Mita şi votul ilegal înseamnă închisoare”,continuă.
Miercuri şi joi, locuitorii satelor Blaja, Cean, Berveni, Cămin  au primit pliante de la jandarmii careieni, care i-au îndrumat să sesizeze de îndată orice încălcare a legislaţiei electorale şi i-au informat cu privire la pedepsele pe care legea le prevede referitor la darea sau primirea unor sume de bani sau a altor foloase materiale în schimbul votului.

Jandarmii au continuat campania, fiind prezenţi în  mediul rural, în acest fel asigurându-se că mesajul este primit de un număr cât mai mare de cetăţeni.

De asemenea, mesajul „Mita şi Votul ilegal înseamnă închisoare!” a ajuns şi în localităţile Supur, Acâş, Beltiug, unde  jandarmii  Grupei de Supraveghere şi Ordine Publică  Beltiug au distribuit 100 de pliante.

comentarii

de Horia Mărieș la 28 May 2012 - 13:14

http://www.gazetanord-vest.ro/2012/05/28/mita-electorala-cu-discriminare/

Home » Gura târgului » Mită electorală cu discriminare
Mită electorală cu discriminare
Scris de GNV in 28 May 2012 // 0 comentarii

Ulciorul nu merge de multe ori la apă. Tot aşa, mituirea electoratului nu poate să meargă la nesfârşit fără ca mituitorul să fie prins în cele din urmă. Primarul din Pişcolt, care tremură acum mai ceva ca varga, a constatat pe propria lui piele cât adevăr este în acest proverb popular. Săptămâna trecută, edilul şef portocaliu din Pişcolt a convocat la Primărie mai mulţi localnici nevoiaşi. După ce le-a ţinut un scurt discurs mobilizator despre cât de important este să redevină primar pentru ca laptele şi mierea să curgă prin comună, a început să le împartă câte 50 de lei pentru ca să-l voteze la alegerile locale din 10 iunie. Înainte să împartă banii, a mai făcut o ultimă triere a nevoiaşilor. Câtorva dintre ei le-a spus că nu le dă niciun leu, pentru că au postat în ferestre afişe cu principalul său contracandidat. Sărmanii care n-au primit bani au început să povestească tuturor cât de ordinar şi de discriminator este edilul şef. Să sperăm că poliţiştii nu vor mătrăşi ancheta, mai ales că unii dintre sărmanii în cauză au declarat, la audieri, că şi ei i-au dat primarului bani pentru a le rezolva diverse probleme.

Lasati un comentariu