A murit regina muzicii disco, Donna Summer

• publicat la: 17 mai 2012
A murit regina muzicii disco, Donna Summer

Donna Summer, supranumita regina muzicii disco, a murit, joi, la varsta de 63 ani.

Cantareata suferea de cancer de mai mult timp, scrie The Hollywood Gossip. Potrivit unor surse din anturajul artistei, cantareata voia sa tina ascunsa gravitatea bolii.

Castigatoarea a cinci premii Grammy a murit insa, joi dupa-amiaza, in Florida. Artista incerca sa termine albumul la care lucra.

Cantareata s-a remarcat pentru melodii precum „She Works Hard for the Money”, „This Time I Know It’s for Real”, „Last Dance” si „Hot Stuff”.

LaDonna Adrian Gaines, cunoscuta publicului drept Donna Summer, a fost prima artista care a avut trei albume consecutive pe primul loc in topul Billboard din Statele Unite.

Artista era casatorita cu Bruce Sudano, cofondator al grupului Brooklyn Dreams.

sursa ziare.com

Lasati un comentariu