Pagina principala / Timp Liber / Fericirea

Fericirea

Uneori simţi cum pământul îţi fuge de sub picioare. Simţi că nu ai de ce te agăţa, că nu eşti fericit, nu eşti mulţumit. Priveşti în jurul tău şi vezi răul în cele mai felurite manifestări, manifestari ale oamenilor de la care nu te aştepţi. Încotro să te îndrepţi, ce să faci? Cui să spui şi cum să-ţi afli liniştea?

Răspunsul, de cele mai multe ori este la îndemâna noastră, dar câteodată suntem orbi pentru a-l vedea şi surzi pentru a-l auzi. Tema meditaţiilor ce au avut loc la biserica Sf. Andrei din Carei,susţinute de preotul  Ziman Zorel sunt un punct bun de plecare în a răspunde la aceste câteva întrebări de viaţă din cele multe pe care ni le punem la vremuri de cumpănă.

„Mă uit în ochii voştri, ochi frumoşi, plini de lumină şi viaţă. Ochii sunt piese minunate din acest puzzle uman. Ochii scrutează zarea, privesc, acaparează culorile lumii, furnizează informaţii pentru a alcătui imaginea lumii. O lume în care suntem şi noi.

Privirea noastră nu e doar fizică, un simplu transfer informaţional, căutăm să trecem dincolo de material, căutând esenţa lor, motivul suprem al existenţei lor.

Ce ne place să privim? Frumosul! Ce ne provoacă? Plăcerea! Acea licărire efemeră de fericire.

Priviţi căutând fericirea. Păşiţi, înaintaţi pentru a vă apropia descoperi, trăi fericrea.

Exerciţiile spirituale sunt o înaintare constantă, treptată cu ochii larg deschişi pentru a privi fericirea, a-şi imprima în suflet acea imagine a fericirii.

De ce suntem aici? Vă adresez această întrebare pentru a sublinia importanţa acestei prezenţe, valoarea ei. V-aţi făcut un dar minunat şi însemnat având în vedere tumultuosul vostru program. Trebuie să recunoaştem că e un efort şi o renunţare. De ce aţi făcut acest gest?

Gestul denotă căutare, speranţă, neîmplinire, conştiinţa sinelui.

Imaginaţi-vă un câmp întins de flori. Concentraţi-vă asupra celei mai frumoase. Observaţi cum caută să se înalţe spre lumină, să-şi  obţină spaţiul său în care să-şi poată etala frumuseţea, dar fără a-şi întrerupe vitala legătură cu tulpina. Sunteţi voi acea floare! Căutaţi să fiţi independenţi, dar nu puteţi rupe legătura cu contextul familial şi bisericesc. Vă hrăniţi şi creşteţi în măsura în care vă situaţi mereu în lumină, sub raza chemării lui Dumnezeu.

Aici distingem şoaptele divine, întrezărim raza personală. Aceasta e darul spiritual al acestei întâlniri!

Acum începeţi să vă creaţi propria personalitate. Căutaţi modele, aveţi nevoie de prietenie dar şi multă libertate. Familia vă este dragă, dar uneori şi obositoare şi posesivă, Biserica, prietenii la fel. Apar uneori conflicte în căutarea acestei dorite independenţe. Trebuie să ne lăsăm în astfel de momente unei dezamăgiri? Ar fi prea devreme să catalogăm lumea ca fiind rea şi viaţa fără sens.

E vital să ştiţi că aveţi un Prieten. Unul care vă iubeşte, vă îngrijeşte, vă înţelege, vă sprijină şi vă aşteaptă mereu pentru a vă readuce zâmbetul pe faţă. Ce minuanat să ai un prieten care te ascultă, fără a te critica, te iartă fără a se răzbuna, te ajută fără a te taxa, te îndrumă fără a te forţa. Exclami: îl iubesc pentru că mă iubeşte! Cine este el?

Dumnezeu, căci „Dumnezeu este iubire!” cum numiţi această stare sufletească care vă cuprinde atunci când sunteţi alături de El? Fericire, bucurie.

„Bucuraţi-vă în Domnul!” spunea apostolul Pavel (Filimon 4,4).

Fericirea este accesibilă tuturor care sunt deschişi cu inima, căci doar inima o simte; fericirea e accesibilă tuturor căci Dumnezeu e al tuturor, dragostea sa se revarsă asupra tuturor şi glasul său îi cheamă pe toţi.

Atunci când ieşim undeva căutăm un ambient plăcut. Atmosfera plăcută într-un local sau discotecă favorizează o bună dispoziţie. Astfel este şi cu fericirea. Ea este favorizată de ambientul iubirii. Mai mult este condiţionată de aceasta.

Fericirea noastră se naşte din iubirea lui Dumnezeu faţă de noi, dar şi din iubirea semenilor faţă de noi, mai ales ai părinţilor.

Psihologii au ajuns în urma mai multor studii la concluzia că iubirea primită de copil încă înainte de naşterea sa favorizează fericirea în tot restul vieţii. Este un apel, astfel, atât părinţilor cât şi viitorilor părinţi, de a dărui mereu iubirea copiilor lor. Copilul este cel mai aproape de această fericire, el tocmai primindu-şi sufletul din mâinile iubitoare divine.

Chiar dacă iubirea din copilărie favorizează fericirea, nu putem afirma că suntem predispuşi a fi sau nu fericiţi. Cunoaştem optimismul şi pesimismul. Două atitudini, care favorizează ori defavorizează înţelegerea lumii de către noi, participarea noastră la evenimentele zilnice.

Un pesimist pune mereu răul în faţă. Se împiedică singur în propria neîncredere: Of, nu voi putea. Of, sunt răi… mă vor împiedica.. Oare de ce are aceste gânduri? Pentru că nu îl cunoaşte pe Dumnezeu, nu îl recunoaşte ca Tată iubitor, înţelegător, sprijinitor. Pentru că nu a avut mereu parte de iubire. Pentru că ceea ce caută să facă, să obţină nu ţine mereu de suflet, de bucuria sufletească ci doar de realizarea materială ori plăcerea de moment.

Vedem în acest sens mulţi tineri care se gândesc încet, încet la cariera lor. E normal să ai în vedere rostul unei meserii, posibilităţile financiare pe care le oferă şi alte oportunităţi. Dar oare, numai acestea sunt de luat în calcul? Puţini se întreabă ce îmi place să fac? În ce îmi găsesc plăcerea? Ce aptitudini am? Cum pot prin aceasta să fiu de folos şi celor din jur? Primează de multe ori doar scopul material care acumulează o tot mai profundă frustrare, nelinişte, tensiune.

Spunea Isus: „Ce-i foloseşte omului să câştige lumea întreagă dacă îşi pierde sufletul?”(Mc 8,36)

Un eşec în dragoste ne poate provoca un pesimism. Dragostea e frumoasă, parcă e mereu primăvară, glasul iubitului sau iubitei e ca un melodios ciripit al unei privighetoare, faţa sa mereu ca un soare, privirea sa ca nişte raze… stop cu visul. Atunci când suntem trădaţi în această dragoste suferim. Dar putem să spunem definitiv că nu e iubire? Că numai avem acces la fericire? Oare chiar a fost dragostea adevărată. Alesul perfect, ultimul sau ultima din lume… ?

Da, aceste lucruri sunt triste, rănesc, dar nu ne sfârşesc. Trebuie să descoperim mereu şi alte laturi ale acestor evenimente din viaţa noastră:

Papa Ioan XXIII, pe când era încă doar cardinalul Roncalli, intra solemn în Bazilica San Marco şi un porumbel a lăsat să cadă ceva asupra mantiei sale. Reacţia sa:„Putea să fie şi mai rău. Noroc că vacile nu zboară!”

Trebuie să ne ţinem ochii mereu deschişi sau uneori să ne schimbăm ochelarii. Scriitorul rus, Dostoievski scria:„Toată nefericirea voastră derivă din faptul că nu ştiţi cât de fericiţi sunteţi! Fiecare dintre voi ar putea să-i facă fericiţi pe toţi.” Vedem mereu partea goală a paharului, mereu pata mică de pe coala mare albă. Ne ofticăm pentru lipsa unei tablete ori smartphone, în timp ce la kilometri de masa noastră încărcată cu bunătăţi alţii caută în tomberoane.

Trebuie să îndepărtăm buruienile care ne împiedică să primim lumina. Nu lipsa lor e fericirea ci lumina însăşi care trece printre ele.

Un proverb oriental spune:„Dacă vrei să fi fericit o oră, îmbată-te, dacă vrei să fi fericit un an, căsătoreşte-te; dacă vrei să fii fericit toată viaţa, cultivă o grădină”.

Aşadar toţi putem fi fericiţi, avem conştiinţa fericirii din momentul creaţiei noastre şi dulcea ei amintire ne provoacă la o reîntâlnire, caracterul nostru, optimismul sau pesimismul pot doar umbri această lumină a fericirii.

Trebuie să descoperim motivaţiile bucuriei noastre. Am văzut că suntem capabili de a fi fericiţi, că dincolo de suferinţă e mâna lui Dumnezeu care se întinde pentru a ne ajuta.

Sunt fericit căci Dumnezeu îmi este Tată, amintirea fericirii prezenţei de început în El este cea care ne motivează întreaga căutare a fericirii.

Sunt fericit pentru că Dumnezeu ne iubeşte şi din iubirea noastră faţă de El se naşte liniştea, echilibrul, fericirea noastră.

Sunt fericit căci Dumnezeu cunoaşte limitele noastre. Ne mângâie atunci când plângem, ne întinde o mână iertătoare şi de sprijin.

Sunt fericit căci Dumnezeu ne învaţă calea spre fericire; poruncile lui sunt ca nişte indicatoare.

Sunt fericit căci Dumnezeu e mereu cu noi prin Fiul său Isus în Sfânta Euharistie.

Sunt fericit căci prin Botez m-a adoptat ca fiu al Său.

„Bucuraţi-vă mereu în Domnul” (Fil. 4,4)

redactia