Formarea unei conştiinţe sănătoase

• publicat la: 15 May 2012
Formarea unei conştiinţe sănătoase

Într-o lume în care ne pierdem reperele, o lume nebună în care valorile tradiţionale se pierd, dispar în vârtejul grijilor cotidiene, un bun punct de sprijin îl găsim în reîntoarcerea la credinţă. Acest lucru este sinonim cu recăpătarea unei scări de valori dreaptă. Şi pentru că totul porneşte de la conştiinţă, de la acel ceva care ne lasă sau nu să dormim noaptea (după faptele noastre din ziua respectivă), cred că ar fi bine să reflectăm la cuvintele părintelui Olivo Bosa  din Satu-Mare, care ne vorbeşte despre conştiinţă şi despre bucuria de a te dărui în fapte bune.

Noul Testament uneşte conştiinţa sănătoasă cu credinţa sinceră şi inima curată (1 Tim.1,5).  Este vorba de acea convingere interioară care spune persoanei că procedează bine. Această conştiinţă sănătoasă, această onestitate deplină presupune dezlipirea de condiţionările egoismului şi a iubirii de sine. Nu poate avea o conştiinţă sănătoasă cel care refuză lumina care în mod providenţial le vine din exterior prin circumstanţele sau intervenţiile precise, deci cel încrezut pe lumina proprie. Cel care are pretenţia de a se baza numai pe lumina sa individuală, în general n-are onesitatea integrală a conştiinţei. Dacă ar da cu adevărat ascultare conştiinţei şi-ar da seama de la sine că nu acţionează în bună credinţă. O persoană poate să greşească în bună credinţă, dar nu poate să adere greşelii şi să persevereze în ea în buna credinţă.

Isus ne avertizează: “Dacă vrea cineva să facă voia Tatălui, va ajunge să cunoască dacă învăţătura mea este de la Dumnezeu” (In.7,17). Dar: ”Cine vorbeşte de la sine îşi caută slava propriei”(In. 7,18 ); atunci Cum puteţi crede voi care umblaţi dupa slava pe care v-o daţi unii altora, şi nu căutaţi slava care vine de la Dumnezeu?” (In.5,44).

Consolidarea unei conştiinţe sănătoase, a nu se confunda cu expresia: “după conştiinţa mea”, oferă garanţia şi siguranţa de a acţiona sub călăuzirea Domnului. În măsura în care omul menţine şi întăreşte bunătatea propriei conştiinţe, prin confruntare cu Cuvântul Domnului şi învăţătura Bisericii, se pune în mâinile Domnului şi Dumnezeu îl va conduce prin alegeri bune.

Conştiinţa sănătoasă şi sinceră, sau onestitatea integrală, este criterul legitim al iubirii autentice al lui Dumnezeu. Uneori este posibil să se umble pe căile Domnului fără a fi pe deplin conştienţi.

Conştiinţa sănătoasă permite să ne facem o idee adevărată despre noi înşine, o judecată echilibrată şi evanghelică despre sine. Ea ajută la descoperirea propriilor valori şi limite,a lucrurilor negative si opozitive din inimă; dar fără a le trăi cu groază ci încredinţându-le milei Domnului. Inimile mari văd şi acceptă cu simplitate adevărul lor.

Isus prin viaţa lui împrăştie toate iluziile noastre şi ne arată adevărul nostru şi al Împărăţiei lui Dumnezeu. Împărăţia lui nu este compusă din bogăţii, onoruri sau putere ci  este o împărăţie  a umilinţei, a sărăciei, a simplităţii; ea este făcută pentru cei simpli şi umili (cf. Fericirile). Împărăţia lui este o împărăţie a vieţii interioare şi în ea nimeni nu se poate apuca să fure onoarea celor dispreţuiţi sau bogăţia celor săraci.

Pentru a ne arăta măreţia şi demnitatea omului, Isus ne spune că Împărăţia lui (deci Persoana Lui) este în Inima omului. Bogăţia omului este Dumnezeu însuşi care se face prezent şi se manifestă prin om.

Dar bogăţia aceasta este asediată în continuare de micimea, de slăbiciunile, de păcatul care împiedică să se manifeste şi să trăiască în adevărul ei aşa cum a fost vrută de Dumnezeu.

De acea adevărata durere a omului este incapacitatea de a trăi şi de a se exprima pe de plin.

Dar atunci când, cu ajutorul Domnului, omul încearcă să se depăşească murind el însuşi, faptele lui, mâinile lui, vor arăta inima lui bogată.

În mâinile slujitorului  fidel este miros de bună mireasmă.

A trăi pentru a sluji: iată un ideal frumos pentru un creştin!

Orice serviciu autentic îşi are rădăcina în Cristos care mântuieşte:” El, măcar că avea chipul lui Dumnezeu .., S-a dezbrăcat pe Sine însuşi şi a luat chip de rob, făcându-Se asemenea oamenilor” (Fil. 2,6-7). Isus este modelul nostru; El a venit ca să ne înveţe cum trebuie să ne slujim unii altora. În tinpul cinei cea de taină, dupa ce a spălat picioarele, a spus  ucenicilor săi: “Eu v-am dat pilda, ca şi voi să faceţi precum am făcut eu”(In.13,15).

A sluji înseamnă a fi mereu disponibil pentru binele altora, şi mai mult, a deveni un bine pentru alţii; a fi deci o persoană pentru alţii precum Isus este pentru noi. Acest mod de a se pune în relaţie cu Dumnezeu şi cu aproapele dăruieşte vieţii o dimensiune nouă. Dăruirea comportă o continuă convertire pentru a se învinge pe sine. Cel care trăieşte astfel nu trăieşte sub imboldul ambiţiei sau egoismului şi contribuie în mod autentic la construirea unei civilizaţii a iubirii.

Chiar dacă pare a fi puţin, totuşi acolo unde există o prezenţă de pace şi de iubire, ea împrăştie un spirit de caritate şi de comuniune, care favorizează colaborarea şi armonia la toate nivelele şi devine izvor de dreptate şi de sfinţenie. Cel care trăieşte în pace nu revendică drepruri pentru sine, mai degrabă trăieşte în perspectiva datoriei. Este mai puţin preocupat de a-şi revendica drepturile decât de a-i sluji pe ceilalti cu iubire şi în mod gratuit, chiar dacă în schimb nu primeşte nimic. Dar numai atunci trăieşte cu adevărat după spiritul Evangheliei.

O astfel de persoană nu trăieşte sub legea lui ”a dărui pentru a primi”, ci sub legea “surplusului de iubire”, de la care le vine şi puterea de a face binele în mod gratuit şi fără frica de a pierde. Este vorba de a trece de la un nivel pur şi simplu uman şi utilitaristic, care des îl face pe om sclav patimilor, pentru a se ridica la un nivel mai nobil şi spiritual care îi permite sa dobândească capacitatea unei  relaţii autentice şi senine cu toţi, şi unde binele dăruit trezeşte alt bine.

Într-o lume stăpânită de violenţă el creează o reţea de relaţii de prietenie prin care spune, concret, că toţi oamenii sunt fraţi, copii unicului Dumnezeu, şi toţi îndreptaţi spre aceeaşi ţintă. Cu toţii suntem slabi şi săraci, dar dacă ne ajutăm reciproc oboselile drumului pot fi înfruntate cu mai mare uşurinţă. Când unul cade găseşte mereu pe cineva care este gata să-l ridice.

Pentru a-i sluji pe ceilalţi trebuie mereu să ne facem mici, umili, pâna a ne pune în genunchi înaintea lor, precum a făcut Isus. Este un lucru dificil pentru că eu-l nostru acceptă cu greu să moară, dar în acest sacrificiu nu există întristare, din contra, tocmai din acest gest  izvorăşte bucuria adevărată. Isus însuşi a spus: “este mai mare bucuria în a dărui decât în a primi”, şi Sf. Pavel a spus: “Dumnezeu iubeşte pe acela care dă cu bucurie”.

Cel care se face slujitor din iubire trăieşte liber şi fericit şi se îndreapta spre dobândirea împărăţiei lui Dumnezeu.

Lasati un comentariu