Sancțiuni contravenționale pentru şoferii indisciplinaţi

• publicat la: 24 mai 2012
Sancțiuni contravenționale pentru şoferii indisciplinaţi

Polițiștii rutieri s-au aflat și în cursul zilei trecute, 23 mai a.c., la datorie, pe principalele artere de circulație    din județ, controlând traficul și sancționând abaterile constatate.

În acest sens au fost depistați încălcând normele rutiere și sancționați peste 200 de participanți la trafic, cuantumul amenzilor ridicându-se la suma de aproximativ 17.000 lei. 11 conducători auto au rămas fără permise după ce au efectuat depășiri nergulamentare, au încălcat regulile de acordare a priorității altor vehicule ori pietonilor, au circulat pe sens opus sau pe culoarea roșie a semaforului și au consumat alcool.

În două dintre aceste cazuri, când nu a fost respectată semnificația indicatorului “Cedează trecerea”, neacordându-se prioritate vehiculelor care circulau pe drum prioritar, autoturismele implicate au intrat în coliziune, rezultând pagube materiale, nefiind rănite persoane.

Lasati un comentariu