Top 10 alimente modificate genetic. Acum şi cu gene umane!

• publicat la: 8 May 2012
Top 10 alimente modificate genetic. Acum şi cu gene umane!

Se vede treaba, raţiunile economice care au condus la părăsirea liniei tradiţionale de hibridizare şi încrucişare a soiurilor şi la abordarea optimizării lor prin alterare genetică au cântărit enorm. Într-o lume tot mai puţin preocupată de aspectele morale ale manifestărilor ei, economicul a bătut la scor siguranţa alimentaţiei.

Astfel că temerile în privinţa efectelor pe termen lung a alimentaţiei populaţiei umane sau a diferitelor categorii de animale de fermă cu plante generic denumite astăzi GMO (Genetic Modified Organisms) sau OMG (organisme modificate genetic) sunt tratate de firmele dezvoltatoare ale noilor biotehnologii, dar şi de unele guverne, ca simple speculaţii.

Asigurările producătorilor de OMG par a fi de ajuns, chiar dacă multe din studiile clinice privind consumul alimentelor produse din astfel de plante au fost doar “aranjamente” menite să îngraşe anumite conturi.

Lucrurile au scăpat insa demult de sub control, dacă este să ne gândim ce păţesc fermierii din statele Americii de Nord cu aceste companii producătoare de OMG, când li se întâmplă să li se încrucişeze culturile tradiţionale cu cele vecine, inginerite genetic.

NaturalNews.com notează că Statele Unite par a se confrunta cu o conspiraţie a trădării.Politica şi interesul personal par a face ca politicile guvernamentale să încalce cu mare uşurinţă raţiunile de siguranţă şi sănătate.

Când preşedintele Obama l-a numit pe Michael Taylor ca expert principal al FDA (Food and Drug Administration, organismul care se ocupă de medicamente şi siguranţa alimentaţiei), mari proteste s-au făcut auzite din partea consumatorilor şi a grupurilor de activism de mediu.Taylor fusese vicepreşedinte al Monsanto.

În timpul mandatului acestuia organismele modificate genetic au fost aprobate în Statele Unite fără a fi efectuate teste pentru a se vedea dacă acestea prezintă siguranţă pentru alimentaţia oamenilor.

Din cauza lipsei etichetărilor, americanii nu pot spune dacă au sau nu pe masă organisme modificate genetic. Această lipsă de informare face ca evitarea şi urmărirea alimentelor din OMG să devină aproape imposibilă.

Iată mai jos o listă a principalelor alimente despre care se ştie că sunt modificate genetic:

1. Porumbul – a fost modificat de natură să-şi dezvolte propriul insecticid. Monsanto a recunoscut că în SUA jumătate din culturile de porumb sunt modificate genetic. Şoarecii hrăniţi cu porumb modificat genetic au probleme de reproducere şi fertilitate.

2. Soia – modificată să reziste la ierbicide. Produse: făină de soia, tofu, băuturi de soia, ulei de soia etc. Hamsterii hrăniţi cu soia OMG au probleme de înmulţire şi o rată ridicată a mortalităţii.

3. Bumbacul – de asemenea proiectat să reziste ierbicidărilor. Mii de fermieri indieni au suferitafecţiuni ale pielii după expunerea la vata de bumbac OMG.

4. Papaya – o varietate rezistentă la un virus a fost introdusă în Hawaii în 1999. Culturile de papaya transgenică ocupă acum trei pătrimi din totalul arhipelagului Hawaii.

5. Orezul – cultura emblemă a Asiei de Sud Est a fost modificată genetic să conţină o mare cantitate de vitamina A. Se pare că există şi o varietate ce conţine gene umane (!) care e cultivată pe teritoriul Statelor Unite. China Daily, un ziar online, arată că s-au semnalat probleme serioase de sănătate publică şi mediu date de culturile de orez OMG, care dau reacţii alergice. Există şi unele temeri legate de transferul de gene.

6. Tomatele – au fost modificate pentru păstrare mai îndelungată pe rafturi, prevenindu-se alterarea lor care, în mod natural, are loc rapid. Într-un test vizând siguranţa roşiilor OMG, unele animale au murit la câteva săptămâni de la ingerarea unor astfel de tomate.

7. Rapiţa – uleiul de rapiţă se foloseşte la producerea de ulei comestibil şi de margarină. Şi mierea mai poate fi produsă din flori de rapiţă. În Germania, autorităţile au raportat că o treime din polenul prezent în mierea canadiană provine de la culturi modificate genetic.

8. Produsele din lapte. S-a descoperit că 22% din vacile de pe teritoriul Statelor Unite au fost injectate cu hormon de creştere bovin recombinant (modificat genetic) – rbGH. Acest hormon produs de Monsanto determină vacile să-şi sporească producţia de lapte cu 15%.Laptele provenit de la astfel de vaci conţine un nivel ridicat de IGF–1 (Insulin Growth Factors – factori de creştere insulinici). Oamenii au de asemenea IGF-1 în organismul lor. Cercetătorii şi-au exprimat îngrijorarea, arătând că nivelurile sporite de IGF-1 în corpul uman au fost asociatecu cancere de colon şi de sân.

9. Cartofi – şoarecii hrăniţi cu cartofi modificaţi cu Bacillus thuringiensis var. Kurstaki Cry 1 au fost descoperiţi cu toxine în organism. În pofida anunţurilor contrare, aceasta arată că toxina Cry 1 era stabilă în organismul şoarecilor de laborator. Când riscurile de sănătate au fost date publicităţii, s-a pornit o dezbatere.

10. Mazărea – cea modificată genetic a fost identificată ca fiind cauza unor răspunsuri imunologice la şoareci şi posibil la om. O genă de fasole a fost inclusă în mazărea OMG, cu scopul de a crea o proteină care funcţionează ca un pesticid.

sursa gandesteorg

Lasati un comentariu