7 alimente care te ajută să arăţi supersexy în bikini

• publicat la: 7 June 2012
7 alimente care te ajută să arăţi supersexy în bikini

Te pregăteşti de plajă şi vrei să arăţi senzaţional, fără să fii stresată de senzaţia de balonare care îţi dă târcoale şi distruge efectul abdomenelor pe care le-ai făcut pentru a avea o talie de invidiat? Află ce alimente te pot ajuta!

Balonarea este una dintre problemele care ne strică buna dispoziţie atunci când mergem la plajă. Este o problemă cu care se confruntă foarte multe femei, iar motivele pentru care se manifestă sunt destul de variate. Cea mai bună soluţie pentru a scăpa de această problemă este să adopţi un regim alimentar echilibrat, să alegi preparate uşoare, să nu combini foarte multe alimente la aceeaşi masă şi să consumi multe lichide, cum ar fi apa plată sau ceaiurile din plante medicinale. Printre alimentele care favorizează retenţia apei în organism şi cresc riscul de balonare se numără: dulciurile, alimentele sărate, mezelurile, prăjelile, sucurile carbogazoase şi făinoasele (pâinea, pastele, produsele de paiserie, prăjiturile).

De asemenea, o soluţie foarte bună pentru a combate balonarea este mişcarea. Jogging-ul combinat cu un set de abdomene sunt cele mai bune arme pentru a avea un abdomen plat şi tonifiat. Pe lângă aceste reguli pe care trebuie să le urmezi, nutriţioniştii susţin că există câteva alimente pe care trebuie să le consumăm pentru efectul lor diuretic.

Iată care sunt cele mai bune alimente ca să arăţi sexy în costumul de baie şi să nu ai probleme cu balonarea:

1. Avocado
Dacă vei include grăsimi sănătoase la fiecare masă vei menţine senzaţia de saţietate o perioadă mai lungă de timp. În plus, grăsimile sănătoase precum avocado, untul de diverse alune/nuci, uleiul de măsline presat la rece, somonul, sardinele nu te vor balona, dar îţi vor alunga foamea o perioadă bună de timp.

2. Mărarul
Frunzele proaspete de mărar au un puternic efect diuretic, împiedică dezvoltarea bacteriilor rele în intestin şi previn formarea gazelor intestinale.

3. Ţelina
Are efect diuretic şi detoxifiant, favorizând eliminarea surplusului de apă din organism.

4. Iaurturile uşoare
Datorită conţinutului bogat în probiotice, iaurturile au rolul de a regla digestia şi a împiedica apariţia senzaţiei de balonare.

5. Castraveţii
Sunt recunoscuţi pentru efectul lor diuretic, împiedicând retenţia apei în organism.

6. Ceaiul verde
Consumat în cantităţi moderate (2 căni pe zi) şi neîndulcit, ceaiul verde te poate scăpa de senzaţia de balonare.

7. Pepenele roşu
Are un conţinut ridicat de apă şi împiedică senzaţia de balonare.

Sfatul specialistului

Dr. Larisa Popescu, medic specialist diabet, nutriţie şi boli metabolice îţi propune să urmezi 13 reguli de bază dacă vrei să scapi de balonare:

  • Fă mişcare cel puţin 30 de minute, de cel puţin 2-3 ori pe săptămână
  • Respectă orele de masă
  • Mestecă bine alimentele şi evită să mănânci pe fugă sau stând în picioare
  • Consumă alimente gătite la abur, cuptor sau pe grătar
  • Evită mesele copioase
  • Evită să faci exces de alimente care îngreunează digestia: mâncăruri cu usturoi, ceapă, fasole, mazăre şi varză
  • Este interzis consumul alimentelor prăjite, mâncărurilor picante şi afumăturilor
  • Evită alcoolul, ţigările şi cafeaua
  • Consumă minim 2 litri de apă pe zi
  • Evită să mănânci alimente prea reci sau prea calde
  • Mânâncă multe fructe şi legume dacă balonarea este cauzată de spasmele intestinale. Însă, ai grijă, în unele cazuri anumite fructe şi legume pot crea balonare: merele, prunele, ridichile, varză
  • Consumă alimente uşoare care sunt repede digerate: peste, carne de pui, brânză, orez;
  • Renunţă la produsele sărate care reţin lichidul în organism.

sursa eva.ro

Lasati un comentariu